Peste 250 de medici, la Forumul Medical Bistriţean organizat de Sanovil. Dr. Gavrilaş Mureşan: Actul medical devine european şi la Bistriţa!

Grupul medical Sanovil organizează, timp de două zile, cea de-a IV-a ediţie a Forumului Medical Bistriţean, eveniment ştiinţific care are ca temă principală „Educaţia medicală continuă – o necesitate pentru orice clinician modern” şi care reuneşte peste 250 de medici de familie şi medici specialişti din toate specialităţile medicale, atât din sistemul public, cât şi din sistemul privat.

          Deschiderea oficială a evenimentului a fost găzduită de sala de conferinţe a Hotelului Coroana de Aur, oficialităţi judeţene, dar şi cadre medicale universitare dând curs invitaţiei dr. Gavrilaş Mureşan.

          „Ediţia din acest an a manifestării noastre aduce în atenţia medicilor 27 de lucrări ştiinţifice, care vor fi prezentate pe parcursul celor două zile, lucrări care abordează teme fundamentale ale practicii medicale la cel mai înalt nivel. Forumul Medical Bistriţean organizat de Sanovil dezbate teme de practică medicală concretă, astfel că fiecare medic pleacă acasă  mai bogat, mai competent, mai eficient în truda zilnică faţă de prea multele suferinţe ale pacientului. Majoritatea lucrărilor sunt elaborate şi prezentate de medici din oraşul nostru, din judeţul nostru sau de medici care practică aici, fapt care demonstrează buna lor pregătire şi pofta de învăţătură, atmosferă care se răsfrânge excepţional prin creşterea actului medical care devine european şi în oraşul nostru”, a spus dr. Mureşan.

          Dr. Gavrilaş Mureşan a ţinut să puncteze faptul că, nu cu mult timp în urmă în centrele univeristare se vorbea cu „uşoară ironie” despre Bistriţa. „Acum pot spune, în unele privinţe, sunt sub nivelul nostru. Roata se învârteşte continuu. Orice meserie ai avea, dăruieşte cu sufletul şi cu bucurie şi vei ajunge la lumină. Crezi că eşti veşnic şi deasupra lumii, beţia asta îţi asigură picajul. De cele mai multe ori, cu toate paraşutele pe care crezi că le ai, contactul cu realitatea este greu. Munca adevărată şi continuă, dragostea faţă de aproapele tău, respectul pentru el şi pentru suferinţa lui sunt valori care constituie fundamentul meseriei noastre. Asta ne-a adunat aici şi ne adună de fiecare dată”, a menţionat dr. Mureşan.

          În mesajul său, acesta a punctat rolul dr. Marcel Mustea şi al directorului Alina Moldovan, dar şi al echipei Sanovil care s-a străduit să dea valoare şi culoare acestei ediţii. Mai mult, acesta a subliniat faptul că baza medicinei e realizată de medicii de familie, astfel că medicii specialişti trebuie să le fie parteneri, colaboratori. De asemenea, a fost evidenţiată prezenţa în cadrul grupului Sanovil a prof. univ. dr. Silviu Sfrângeu, medic primar de radiologie şi imagistică, „decanul” din Sanovil care ridică standardul întregii echipe medicale.

          Prefectul Ovidiu Frenţ a subliniat, în mesajul transmis participanţilor,  faptul că sistemul privat şi cel public de sănătate se află la aceeaşi masă, felicitându-l pe dr. Gavrilaş Mureşan pentru deschiderea pe care o are. Prefectul Frenţ a punctat faptul că pentru cei din sistemul privat nu este uşor să facă faţă sistemului public de sănătate în care s-au investit milioane de euro în ultimii ani, dar care a beneficiat şi de creşteri salariale consistente, felicitând grupul Sanovil şi pentru aceste preocupări ştiinţifice.

          Preşedintele-director general al CAS B-N, Camelia Ilişuan, a menţionat că existenţa atât a unităţilor medicale private, cât şi a celor publice este de bun augur, fiind o concurenţă în beneficiul pacienţilor, însă la astfel de evenimente medicale „concurenţa dispare”. „Vă transmiteţi unul altuia experienţe, învăţaţi unii de la alţii şi sigur că toate acestea vor duce la creşterea calităţii actului medical de care beneficiem noi toţi. (...) Ca şi structură şi număr de servicii decontate din fondul asigurărilor de sănătate suntem la nivelul Europei. Efortul financiar este mare, nu întotdeauna putem mulţumi pe toată lumea. Dumneavoastră aveţi datoria să vă informaţi, să evoluaţi, ştim foarte bine că din punct de vedere al bazei tehnice, al logistii, suntem printre primele judeţe din ţară aşa încât dumneavoastră trebuie să profitaţi de logistica pe care o avem”, le-a spus medicilor Camelia Ilişuan.

          Dr. Anca Andriţoiu, director executiv al DSP B-N, a felicitat grupul Sanovil pentru perseverenţa de a organiza un astfel de eveniment, adăugând că medicii vor fi beneficiarii unor informaţii variate, care le vor fi utile în activitatea medicală, în beneficiul pacienţilor. „Mă bucur că foarte multe lucrări sunt prezentate de medici bistriţeni, fapt care înseamnă că au ceva de spus şi astfel va creşte calitatea actului medical”, a spus dr. Anca Andriţoiu.

          Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă, Gabriel Lazany, a reliefat complementaritatea dintre sistemul public şi cel privat de sănătate, fiind făcute investiţii importante în unităţi de ambele tipuri la Bistriţa. „Am avansat, am depus proiecte, am investit. La Bistriţa se investeşte în sistemul de sănătate, atât în domeniul public cât şi în cel privat. Apar policlinici noi, spitale noi, secţii modernizate şi, mai mult decât orice, apar oameni noi, medici noi. În ultimii doi ani, la SJU Bistriţa au venit 42 de noi medici. Bistriţa este un punct de atracţie. (...) La Bistriţa convieţuim bine, iar acest lucru se vede în cadrul acestor manifestări ştiinţifice când medici din sistemul public şi cel privat se întâlnesc, îşi prezintă lucrările şi experienţele acumulate”, a declarat Lazany.

          Dr. Tiberiu Podani, reprezentantul Colegiului Medicilor Bistriţa-Năsăud, a scos în evidenţă necesitatea unei educaţii medicale continue, într-o etapă în care „pacientul este tot mai informat, iar medicul tot mai obosit”, dar şi îndemnul pascal, care poate funcţiona foarte bine şi în sistemul de sănătate, „Să mergem împreună!”. Nu în ultimul rând, Dumitru Nicolae, din partea Asociaţiei Medicilor de Familie, a menţionat că astfel de conferinţe constituie un bun prilej de acumulare de cunoştinţe, pentru care altfel ar fi nevoie de luni întregi de studiu a unor tratate şi cărţi de specialitate.

          Printre cei care vor susţine comunicări se numără prof. dr. Benedek Imre – „Inflamaţia şi infarctul miocardic”, asist. univ. dr. Marius Orzan, şeful de lucrări dr. Mihai Porojan,  prof. dr. Silviu Sfângeu, dr. Mihaela Albu, dr. Carmen Salvan, dar şi  dr. Gavrilaş Mureşan.

Prin eforturile echipei Sanovil şi ale conducerii Colegiului Medicilor Bistriţa-Năsăud, evenimentul a fost creditat de către Colegiul Medicilor din România cu 8 puncte EMC, fapt care atestă calitatea ştiinţifică a Forumului Medical Bistriţean. Participarea în cadrul acestui eveniment este gratuită pentru toţi medicii înscrişi.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]