Peste 2,4 milioane lei decontate pentru serviciile de sănătate de care au beneficiat bistriţenii în străinătate

Casa de Asigurări de Sănătate Bistriţa-Năsăud a decontat, anul trecut, suma de 2,449 milioane lei pentru tratamente şi servicii medicale de care au beneficiat bistriţenii în străinătate. Potrivit preşedintelui CAS BN, Camelia Ilişuan, este vorba despre 894 cazuri, diferite din punct de vedere al complexităţii medicale, şi al valorii decontate.

         „Tratamentele pot fi în valoare de 5 euro sau de 50.000 euro, în funcţie de situaţie, de  la o simplă indigestie cu care a ajuns la urgenţă până la un accident de maşină, în urma căruia a fost operat şi a fost spitalizat mai bine de o lună de zile. Diferă foarte mult sumele şi situaţiile. Au fost 894 de solicitări pe care noi le-am onorat în 2015, însă nu sunt doar dosare de anul trecut ci şi din 2014 şi 2013. A depins de modul în care au transmis dosarele instituţiile similare din ţările respective către România. Solicitările din ţările respective  ajung la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, care întocmeşte un dosar, trimite la casa de care aparţine asiguratul, aici se verifică dacă a fost asigurat în perioada respectivă, dacă afecţiunea există în pachetul de servicii, apoi se fac calcule şi se retransmite la CNAS cu solicitarea de sume, pentru a plăti. Este o procedură mai complicată, pe care nu am inventat-o noi, românii, e la nivel european şi de aceea decontările de acest gen durează. Unele dosare nici nu sunt complete, nu au ieşirea din spital, nu au anexate tratamentele. E multă birocraţie”, a explicat şeful CAS BN.

         De asemenea, CAS BN a recuperat de la diferite state ale UE suma de 42.102 lei pentru servicii medicale prestate în unităţile spitaliceşti din judeţul nostru pentru cetăţeni din Uniunea Europeană.

         Altfel, anul trecut, 4.032 bistriţeni au solicitat eliberarea cardului european de sănătate, pentru deplasări cu diverse scopuri în afara graniţelor ţării.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5