Peste 14.000 de manuscrise, cel mai mare dar cultural pentru judeţ, aşezate în Casa Manolescu de la Biblioteca Judeţeană

Acad. Nicolae Manolesc, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, are, începând de joi seara, o sală dedicată, care-i poartă numele, în urma donaţiilor pe care acesta le-a făcut Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc”. Un public numeros, cu nume importante ale literaturii româneşti, i-a fost alături la acest moment gândit de managerul Ioan Pintea.

          „Vă mulţumesc că aţi făcut acest efort şi v-aţi reîntors aici, acasă, pentru că acolo sunt manuscrisele Manolescu acolo este şi casa Manolescu. Am încercat şi noi, după puterile noastre, să facem o Casă Manolescu, această sală, care e lângă sala Gavril Scridon, pe care am numit-o Sala de Donaţii Nicolae Manolescu. Ştiţi cu toţii că nu de multă vreme domnul profesor Manolescu, la o întâlnire importantă aici la Bistriţa, şi cu preşedintele Radu Moldovan, s-a hotărât să ne dăruiască toate manuscrisele. E cel mai mare dar cultural, peste 14.000 de file de manuscris pe lângă care ne-a mai dăruit şi o parte din Caietele Lovinescu. Atunci când am aranjat această sală am spus că neapărat trebuie să avem fotografia unei cărţi, a unei cărţi foarte dragi mie, scrisă de domnul Manolescu – „Cărţile au suflet”. Eu cred că manuscrisele au un suflet şi mai mare, pentru că sunt cele care fondează cartea, cele care articulează, construiesc”, a declarat managerul Ioan Pintea.

Potrivit acestuia,  această donaţie excepţională   poate fi redată cel mai bine prin cartea  pe care Biblioteca Judeţeană a  editat-o,  în fapt „un album Nicolae Manolescu, în care apar aproape toate textele despre lectură, citit, despre viaţa lui, despre donaţie, despre oamenii cu care s-a întâlnit în judeţul nostru”. Directorul Bibliotecii Judeţene a ţinut să precizeze că acest album îngrijit de David Dorian- „Amurgul manuscriselor” -  apărut la Editura Şcoala Ardeleană va fi lansat oficial la Târgul de Carte Gaudeamus de la Bucureşti.

Scriitorul Ioan Pintea a mai spus că a făcut o legătură între donaţiile făcute de Nicolae Manolescu Bistriţei cu darul pe care copilul Manolescu l-a primit de la Mitropolitul Nicolae Bălan, originar de pe meleagurile noastre,  la Sibiu, care i-a marcat viaţa viitorului mare om de cultură.

          Vizibil emoţionat, Nicolae Manolescu a rememorat acele momente ale întâlnirii cu Mitropolitul Bălan, însă a legat aceste donaţii de modul în care cartea şi cultura este preţuită la Bistriţa.

          „Până la mijlocul anilor 2006, nu am scris decât cu pixul şi creionul. (...) Fiecare carte o scriam o dată, de două ori, chiar de trei ori, iar ca să nu trişez, scriam cu pixuri de culori diferite. Dacă am în faţă manuscrisul, ştiu dacă e la prima formă, a doua sau a treia. Până şi citatele le scriam încă o dată, cât se poate de îngrijit ca să nu-mi fur căciula. Şi citatul face parte din text mai ales în critica literară. Scriam conştiincios tot. Venind la Bistriţa, prima dată acum doi ani, şi văzând minunea de bibliotecă, văzând ce a putut să facă Bistriţa pentru carte, începând cu această clădire istorică şi cu fantomele ei din  trecut şi terminând cu biblioteca propriu-zisă pe care o am la dispoziţie, am zis că pot să las manuscrisele fiului meu (care e geolog), fiicei mele care are 17 ani (dar care nu e cu literatura română, ea citeşte şi scrie în vreo 6-7 limbi), mi-am zis ce o să fac cu biblioteca mea şi atunci i-am propus părintelui Pintea să-i dau manuscrisele, într-un fel să scap de ele”, a dezvăluit Nicolae Manolescu.

          Preşedintele USR a adăugat că „obligaţia unei cărţi e să fie într-un loc public” într-o librărie sau o bibliotecă, pentru a le vedea şi alţii. „Nu sunt nici colecţionar, nici bibliofil, nici colecţionar de dedicaţii, la câte dedicaţii am primit îmi trebuiau vreo 4-5 biblioteci. (...) Locul cărţilor este într-o bibliotecă, nu în orice bibliotecă, nu în orice loc. Există o mică aură de sfinţenie în jurul unei cărţi care reprezintă ceva important. Atunci mi s-a părut cel mai potrivit loc la Bistriţa, şi din prietenie pentru părintele Pintea şi nu numai, şi din ataşament faţă de nişte oameni pe care i-am văzut atunci prima dată şi-i văd acum a doua oară. Aşa s-a întâmplat, mi-au căzut cu tronc”, a mai spus Nicolae Manolescu.

          Acad. Manolescu a anunţat că a început să facă un sondaj printre ceilalţi scriitori care mai au manuscrise şi care doresc să le doneze, obţinându-se astfel promisiunea lui Nicolae Balotă, dar şi a lui Ion Horea, care va aduce la Bistriţa întreaga sa bibliotecă ce include cărţi cu dedicaţii de la scriitorii români din ultimele şase-şapte decenii.

          „Încet-încet, va trebui ca părintele Pintea să vorbească cu preşedintele Consiliului Judeţean şi să mai dea un local. Eu sunt cel emoţionat şi recunoscător părintelui Pintea pentru ce a făcut, pentru că singurul lucru prin care putem să lăsăm o urmă după ce nu mai suntem tot cultura e. Putem să facem şi autostrăzi, şi alte lucruri care peste câţiva ani trebuie refăcute. Cultura sigur durează. Cărţile, cultura nu le acoperă nici apele la inundaţii, nu se prăbuşesc”, a concluzionat Nicolae Manolescu.

          Scriitorii Gabriel Chifu – redactorul şef revista „România Literară” şi scriitorul Varujan Vosganian – vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Arcadie Suceveanul – preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, au punctat repere din personalitatea marelui om de cultură, „cu care respiră acelaşi aer, la Bucureşti”, punându-l pe acelaşi nivel cu George Călinescu şi Eugen Lovinescu.

          Nu în ultimul rând, preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, a precizat că Bistriţa-Năsăud este extrem de onorată să aibă oaspeţi de asemenea anvergură, iar un om de calitatea profesorului Nicolae Manolescu a ales ca munca lui să dăinuiască peste veacuri în Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc””. „E o recompensă sau o confirmare a deciziilor luate nu demult. Ştiţi cum arăta Biblioteca Judeţeană, era nevizitabilă acum câţiva ani. Decizia mea şi a colegilor mei de la Consiliul Judeţean de a susţine necondiţionat şi cu eforturi nu foarte mici instituţiile de cultură ale judeţului Bistriţa-Năsăud a fost una foarte bună. Îi mulţumesc domnului Manolescu că a ales, prin acest gest al lui, să întărească decizia noastră. Eu îi apreciez foarte mult pe părintele Ioan Pintea, Gavril Ţărmure şi Alexandru Gavrilaş, cei trei manageri ai instituţiilor culturale, şi cred că ceea ce ei fac au pus judeţul Bistriţa-Năsăud pe hartă, la loc de cinste. Stăm cu mult mai bine decât alte oraşe care au un potenţial economic mult mai mare, care sunt demografic mai mari decât noi, iar prezenţa dumneavoastră aici certifică aceste lucruri. Suntem singurul judeţ care am pus absolut toate instituţiile de cultură în case noi, cu condiţii extraordinare. (...) Cum aş putea eu, ca politician, care ocupă vremelnic o funcţie, să refuz o investiţie într-un nou spaţiu când un om de talia lui Manolescu spune că el convinge pe toată lumea să doneze cât mai multe biblioteci şi manuscrise la Bistriţa. N-am decât să răspund cu da. Sunt foarte mândru de ceea ce se întâmplă la Bistriţa, în Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc”, de calitatea oamenilor care sunt aici şi de aprecierile pe care ei le aduc activităţii culturale din Bistriţa-Năsăud”, a concluzionat preşedintele Moldovan.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]