Peste 120 de cadre didactice au susţinut proba scrisă a examenului pentru funcţia de director/director adjunct

Peste 120 de cadre didactice încheie, în aceste momente, proba scrisă în cadrul concursului pentru funcţia de director şi director adjunct din instituţiile de învăţământ de pe raza judeţului. La nivel judeţean sunt vacante 160 posturi, din care 123 posturi de director şi 37 posturi de director adjunct. 

         La nivelul judeţului nostru, s-au înscris 105 cadre didactice pentru funcţia de director şi 34 pentru funcţiia de director adjunct, din care au fosr respinse trei dosare, rămânând 136 candidaţi. Ce-i drept, mulţi dintre ei au câte două opţiuni.

         Potrivit Ministerului Educaţiei, la nivelul judeţului nostru, nu au fost depuse cereri pentru 32 posturi de director, adică mai bine de un sfert dintre posturi.  În ceea ce-ă priveşte pe adjuncţi,  doar două şcoli nu au înscris niciun candidat.

         Cea mai mare concurenţă, în judeţul nostru, este la Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu” din Maieru, unde 3 profesori luptă pentru a obţine această funcţie.

***

Proba scrisă a debutat la ora 10, la Şcoala Gimnazială Ştefan cel Mare din Bistriţa şi se  va încheia la ora 12.

Membrii comisiilor de concurs vor evalua testul-grilă în aceeași zi, după expirarea duratei maxime de rezolvare, în prezența candidaților și a 2 martori aleși succesiv dintre candidați. Rezultatele probei scrise nu se contestă.

Pentru fiecare probă de concurs punctajul maxim este de 50 de puncte, iar punctajul minim de promovare a probei este de 35 de puncte. Sunt declarați „admiși” candidații care au realizat un punctaj de cel puțin 35 de puncte pentru fiecare probă și din cumularea punctajelor celor trei probe de concurs, un punctaj total de cel puțin 105 puncte.

Ulterior candidaţii vor susţine alte două probe: analiza CV-ului (realizată în plenul comisiei de concurs, în prezența candidatului, prin acordarea de puncte potrivit criteriilor și punctajelor prevăzute de metodologie şi pe baza documentelor din dosarul de înscriere care dovedesc cele afirmate în CV), respectiv un interviu în fața comisiei de concurs, în care se apreciază scrisoarea de intenție, calitatea și susținerea de către candidația ofertei manageriale și a unui plan operațional pentru un an, cu o durată de maximum 30 de minute, conform criteriilor și punctajelor din metodologie. Toate probele sunt obligatorii și sunt monitorizate de observatorii desemnați de Ministerul Educației.

Este declarat „promovat” la concurs, candidatul „admis” care a obținut cel mai mare punctaj total.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5