Peste 100 de tineri ALDE au sărbătorit românește de Lăsătul Secului

         Tineretul Alianței Liberalilor și Democraților, TLDE BN, în frunte cu președintele Pompei Cocean, au organizat o seară de socializare dedicată tinerilor. Evenimentul a avut loc la Bistrița, în sala Hotelului „Diana”,  unde peste 100 de tineri, membri ai organizațiilor locale ALDE, s-au întâlnit pentru a petrece împreună cu ocazia evenimentului tradițional românesc „Lăsatul secului”, eveniment ce marchează ultima zi când se mai poate petrece înainte de a începe unul dintre cele patru posturi rânduite de Biserica Ortodoxă.

         Această activitate a fost susținută și sprijinită de conducerea filialei ALDE BN. Dintre membrii filialei ALDE la eveniment au participat ca invitați președintele filialei ALDE BN, Ioan Țintean, senatorul Ioan Simionca, președintele organizației de femei OFLDE, Mirela Cârcu, și președintele organizației de femei de pe Municipiul Bistrița, Daniela Hudrea, și purtătorul de cuvânt ALDE, Ionel Tompa. Seniorii le-au urat tinerilor politiceni mult succes în toate acțiunile politice și proiectele ce urmează să le întreprindă precum și sărbători fericite alături de toți cei dragi lor.

         În cadrul acestui eveniment tradiția românească s-a regăsit atât în jocul și în muzica populară cât și în meniul ales care a cuprins și mâncăruri tradiționale românești, ajutând la crearea unei atmosfere autentice românești.

Biroul de presă

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]