La noi

Penibile naivități de acum 20 de ani

Stau câteodată și-mi aduc aminte ce vremi si ce oameni mai eram în părțile noastre, câtă disponibilitate pentru încredere, prietenie, speranță, generozitate aveam cei mai mulți dintre noi în zilele acelea dintâi de după însângerata baricadă a lui Decembrie!
Toate perspectivele erau frumoase, apropiate, ușor de atins, totul putea fi soluționat – cu răbdare, abilitate, politețe - , totul era posibil în viitorul imediat (eram în stare să omologăm pentru gramatică până și un nou timp al verbelor la modul indicativ: „viitorul imediat”…).
Gata! ne spuneam. Se va sta la coadă civilizat. Gestionarii nu vor mai dosi mărfuri așteptate de săptămâni (din frică, de teama moralei publice, a intransigenței „oamenilor de bine”). Gata! Nomenclatura, nepoții, cuscrii, vecinii nomenclaturiștilor, amicii nu vor mai intra pe ușa din dos sau, sfidător, peste rând; va fi și nomenclaturistul (cât îl va ține Dumnezeu și trandafirul) un om de rând.
Teroarea Securității a devenit doar un vis urât pe care încercăm să-l uităm. Forța coercitivă cea mai de temut va fi propria noastră conștiință. Pe delatori, pe vânzători de frați și de neam, pe torționari nu va mai fi nimeni să-i ascundă într-o rubrică a statului de plată. Corupția, ciubucul vor deveni repede – adică în mod excepțional, spre mirarea gramaticienilor înșiși – arhaisme ale limbii române.
Prostia (mai ales cea ocrotită altădată de impostura cu diplomă) se va retrage pentru totdeauna într-un colț îndepărtat al lumii, hăituită (fără odihnă) de onestitate, iubire, altruism, franchețe, dorință de iertare. Incompetența – Doamne! – va deveni piesă de muzeu.
Omul potrivit – nu-i așa? – va fi pus, în sfârșit, la locul potrivit, subalternul va deveni colaborator și nu cobai pentru paranoici, iar superiorul ierarhic un reprezentant demn, un conducător perspicace, nu un plecăcios în fața altui plecăcios ierarhic.
Vă amintiți? Credeam că lojele secrete ale mafiei vor ajunge curând să sucombe în mocirla propriilor perfidii și agresivități. Că va plesni obrazul de rușine la prima rostire a unei vorbe goale.
Vă amintiți? Credeam că lumea lui Caragiale se va retrage, în sfârșit, în literatură, că diverși Tipătești, Trahanache, Dandanache, Pristanda, Cațavenci, Mitici și Cetățeni turmentați vor fi de găsit din ce în ce mai rar în jurul nostru, redevenind ceea ce le stă atât de bine – personaje ale unor ficțiuni.
Cornel Cotuțiu

PS. Așadar, acest text a fost redactat în 1995.
C.C.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5