Pe jos pe Muncei şi Slătiniţa, la Bistriţa

Eram elev în primii ani de şcoală şi doream să mai cunosc un oraş din Raionul nostru. Noi atâta ştiam, de Năsăud. Năsăudul în sus, Năsăudul în jos. În latura stângă a raionului era un ţinut mai dezvoltat decât Năsăudul şi se numeşte Bistriţa. Aici găseai mărfuri diferite, de tot felul, alimente, cărţi, caiete. Dealul Târgului este locul de împărţire a raioanelor noastre (Năsăud şi Bistriţa).

Ne-am interesat de drumul spre Bistriţa şi a doua zi împreună cu sora mea Anuţa (mai mare cu doi ani decât mine) însoţiţi de vecini şi de consăteni am luat-o pe drumul Văii-Carelor. Nici vorbă de maşini, drumul trebuia parcurs pe jos. La primele ore ale dimineţii am urcat drumul spre Muncei. Munceiul era plin de animale: oi, vaci, cai. Peste tot câinii stăteau pregătiţi să sfâşie trecătorii. Consătenii noştri ne-au protejat de jivinele fioroase. Pe drum, din când în când, consătenii mei îi salutau pe bătrânii saşi. De pe Muncei se vedea măreţul turn al bisericii săseşti din Bistriţa.

Am sosit în oraş. Lume multă, mişcare, gălăgie, magazine.

După-amiază ne-am dat întâlnire cu ceilalţi neposeni, la marginea oraşului. Primul sat la ieşirea din Nepos, a fost satul Slătiniţa (Pintic), un sat plin cu locuitori saşi. Satul se numeşte Aldrof (azi Unirea).

Drumul de la Nepos la Bistriţa a durat patru ore. Înapoi tot patru ore. Am sosit acasă seara târziu. M-au durut picioarele încât n-am putut dormi. Eu mi-am cumpărat nişte tenişi şi un tricou frumos, sora mea şi-a cumpărat o rochiţă elegantă.

Primul meu drum pe jos a fost pentru mine o amintire plăcută. Anii au trecut şi Valea Carelor a devenit pentru mine un loc al împlinirilor, un “Cuib al visurilor”.

După ani şi ani, fratele meu, Ilie, profesor de limba română, şi el îndrăgostit veşnic de natură şi vânător talentat, mi-a spus poposind într-o zi pe muncei, nu dragul badii, nu Valea Carelor, ci Sinaia merită acest loc minunat. Dorăiesu, Valea Slătinii, Poderei, Fântâna Întâlnirii sunt locuri fermecate, pline de trăiri veşnice.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]