Paul Ştir (Căianu Mic): Nu va fi uşor să desfiinţezi comune. Avem tradiţii, istorie, infrastructură

Primarul comunei Căianu Mic, Paul Ştir, se arată surprins de proiectul de lege privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului naţional, care ar încuraja unificarea administrativă pentru acele localităţi unde s-a constatat o scădere accentuată a populaţiei. Comuna Căianu Mic este inclusă la acest capitol, asta pentru că, în perioada 1991-2012, populaţia a scăzut în localitate  cu 33 de procente.

         „Mi se pare foarte ciudată această clasificare. Într-adevăr, am scăzut ca număr de locuitori, dar suntem cea mai mare comună de pe Valea Ilişua. Nu ştiu dacă este o analiză relevantă, probabil că e făcută pe colţul mesei. Acest procent de 33% este cauzat de faptul că localităţile Dumbrăviţa şi Dobricel au trecut de la Căianu Mic la Spermezeu. Totuşi, noi avem localităţi unde avem înscrişi peste 150 de copii la şcoala gimnazială, cum este cazul Dobricului. La Căianu Mic, avem un liceu tehnologic funcţional, cu peste 300 de copii”, ne-a declarat primarul Paul Ştir.

         Acesta a menţionat că îi vine greu să creadă că un astfel de proiecte de lege va putea fi fructificat, chiar şi cu un orizont de timp în 2025. „Nu poţi desfiinţa o comună care are tradiţii, istorie, are o infrastructură pusă la punct. Nu va fi uşor să desfiinţezi comune la nivel naţional”, ne-a mai declarat Paul Ştir.

 

 

Comentarii

19/08/16 09:52
Cititor

lasati teoriile , ca efectiv exista prea multe "administratii" in tzara asta, pe banii nostri publici . Va dati seama cati functionari fiinteaza in toate astea ... pe banii nostri ai tututor si care se pot reduce fara nici o problema .
Daca ar fi dupa mine, eu as face cate o singura primarie pe cate o astfel de "vale " . Cetateniilor, pentru solutionarea anumitor cereri, le-as face cate un "birou" cu 1-2 functionari ( unul secretarial-agricol si unul fiscal-contabil ) in fiecare localitate si atat . Aceasta ideie a mai avut-o si Ceausescu...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5