Pastorală la Naşterea Domnului Sfeşnicul de lumină al credinţei

† MACARIE,

Din harul lui Dumnezeu Episcop al românilor ortodocşi din Europa de Nord,

Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal şi iubiţilor credincioşi, sfântă îmbrăţişare de Crăciun şi binecuvântarea „Lumina lui Hristos luminează tuturor!”

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Cu bucurie vin şi de această dată prin cuvântul pastoral să prăznuim împreună Crăciunul cu toată buna cuviinţă, împărtăşindu-ne împreună din lumina cea dumnezeiască a sărbătorii, care cuprinde în miezul ei nimic mai puţin decât întâlnirea noastră cu Dumnezeu Cel Care se face Om pentru noi, de dragul nostru şi spre folosul nostru. Este întâlnirea pe care ne-o dă Dumnezeu de fiecare dată la Dumnezeiasca Liturghie dar şi la liturghia viaţii de zi cu zi, în fiecare răsărit de soare, în fiecare fir de respiraţie şi bătaie a inimii noastre.

Sărbătoarea Crăciunului ne face părtaşi mai mult luminii Cuvântului venit în lume să ne lumineze desăvârşit asupra menirii noastre de oameni. Dumnezeu este Lumină din Lumină şi a venit făcând din firea omenească sfeşnicul luminii dumnezeieşti, aducând lumina în sufletul oamenilor din toate timpurile şi locurile, aşa cum minunat ne învaţă Sfântul Ioan Evanghelistul: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o. (…) Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul care vine în lume. În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut”. (Ioan I, 1-5, 9-10).

Atracţia şi încremenirea omului în lume provoacă refuzul luminii, răceala şi indiferenţa în faţa Celui Care este Lumina. Această cumplită realitate şi uriaşă tristeţe ne-o transmit aceste cuvinte ale Evanghelistului: „Întru ale Sale a venit, dar ai Săi – adică noi, oamenii – nu L-au primit” (Ioan I, 11), dar care continuă, ridicându-ne întru bucuria proslăvirii survenite prin credinţă: „Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-u născut” (Ioan I, 12-13). Primirea lui Dumnezeu şi participarea oamenilor la acest miracol presupune o renaştere, o reînnoire în lumină, o naştere de sus, o împărtăşire a oamenilor de slava lui Dumnezeu, din plinătatea Lui: „Şi Cuvântul s-a făcut trup şi s-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr (…) Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat şi har peste har” (Ioan I, 14; 16). Acest miracol al renaşterii este pentru noi toţi Taina Sfântului Botez care ne transfigurează viaţa în sărbătoare perpetuă.

Sfântul Grigorie Teologul pe care Biserica noastră l-a omagiat, dimpreună cu Sfântul Vasile cel Mare şi cu ceilalţi Sfinţi Capadocieni, în chip special în acest an, ne îndeamnă în omilia sa la Naşterea Domnului ca să ne veselim cu bucurie şi cu cutremur fiindcă prin întruparea lui Hristos se risipeşte întunericul şi se arată iarăşi lumina: „Hristos este în trup; veseliţi-vă cu bucurie şi cu cutremur! (…) Se risipeşte întunericul şi din nou se arată lumina. Din nou se pedepseşte Egiptul cu întuneric, iar Israel în stâlp de foc este luminat. Poporul care şedea în întunericul necunoştinţei să vadă acum lumina cea mare a cunoştinţei”.

Noi trăim aici în ţara soarelui-apune şi ştim din proprie experienţă cât de mare este dorul de lumină într-un tărâm mai puţin desfătat de lumină în această perioadă a anului. Majoritatea celor care ne-au vizitat au rămas impresionaţi de obiceiul străvechi care există aici de a ţine după înserare un felinar aprins la fereastră. E ca şi cum ar fi aşteptat necontenit cineva, un oaspete drag. Oare nu este acest oaspete îndelung aşteptat Hristos Însuşi, Lumina cea adevărată? Tot pe El Îl aşteptau şi părinţii şi moşii noştri în noaptea din ajunul Crăciunului, întâmpinând colindătorii Lui, aprinzând sfeşnicul şi candela, pregătind masa cu darurile rituale, ca să-i omenească, aşa cum arată o colindă din satul meu natal din Ardeal:

„De ieşi, gazdă, până-n prag,

Să te colindăm cu drag;

Intră gazdă iar-n casă

Şi-aprinde feşnicu-n masă.

Că-ţi intră Hristos în casă

Mândră-i sara lui Crăciun”.

Aşa învăţăm de la Sfinţii Părinţi ai Bisericii de la care moştenim Crezul nostru Ortodox: Dumnezeu este Lumină din Lumină şi întru Lumina Lui vom vedea Lumina. Iată, pentru a sublinia importanţa Crezului în viaţa Bisericii şi a credincioşilor, la iniţiativa Preafericitului nostru Părinte Patriarhal Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii noastre Ortodoxe Române a proclamat anul 2010 ca „Anul omagial al crezului ortodox şi al Autocefaliei româneşti”, în contextul aniversării, în anul 2010, a 1685 de ani de la primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325) şi a 125 de ani de la recunoaşterea oficială a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (1885).

Iubiţi credincioşi,

Sărbătorile Crăciunului şi Bobotezei sunt prilejuri de primenire şi înnoire duhovnicească, de tezaurizare a luminii lui Dumnezeu în casa sufletului nostru, momente de bucurie veşnică pe care nimeni nu le poate lua de la noi. Toţi credincioşii noştri din Europa de Nord să poftească la ospăţul Vieţii în Betleemul bisericii! De obicei, în fiecare firidă în care preotul pregăteşte tainic darurile de pâine şi vin, în aşa-numitul proscomidiar din latura de nord a altarului euharistic, se află reprezentată iconografic Naşterea Domnului, în sensul în care Pâinea pogorâtă din cer în iesle se oferă ca hrană pentru potolirea foamei de Dumnezeu a tuturor popoarelor.

Am avut un an binecuvântat, în care s-au înmulţit comunităţile noastre şi locurile în care se slujeşte Dumnezeiasca Liturghie, s-au organizat pelerinaje pe urmele Sfinţilor din Capadocia, dar şi ale Sfinţilor Nordului. Credem că una dintre datoriile noastre aici este aceea de a redescoperi Sfinţii care s-au nevoit pentru Hristos în aceste ţinuturi nordice şi de a mijloci această regăsire a lor şi pentru compatrioţii lor. Vă spuneam şi cu un an în urmă că nu avem catedrale cu clopote măreţe, dar că inimile noastre ale tuturor trebuie să bată astăzi ca un clopot adevărat, în armonia credinţei care ne cheamă la bucuria revărsată din cer pe pământ, aşa cum păstorii de odinioară, care privegheau în câmpul Betleemului, au fost chemaţi de către îngeri.

Imnele sărbătorii ne îndeamnă de a primi bucuria vestită de îngeri păstorilor, de împreună-închinare cu magii, de împreună-proslăvire cu păstorii şi de împreună-tresăltare cu îngerii: „Astăzi Fecioara naşte pe Făcătorul a toate; peştera aduce Edenul şi steaua vesteşte pe Hristos. Soarele celor din întuneric; cu daruri magii s-au închinat, luminaţi fiind prin credinţă şi păstorii au văzut minunea, iar îngerii cântau şi ziceau: slavă întru cei de sus lui Dumnezeu!

Maica Luminii, cea care a născut mai presus de cuvânt pe Cuvântul lui Dumnezeu, să mijlocească această naştere duhovnicească a lui Hristos şi în inimile noastre ale tuturor, să vă dea sporirea şi aprofundarea credinţei în feluritele împrejurări ale vieţii de zi cu zi. Mă alătur şi eu colindătorilor, intrându-vă în casa în care aţi aprins sfeşnicul de lumină al credinţei, agrăindu-vă colinda veche de acasă:

„Acolo-n sus, la răsărit,

Ziurel de ziuă,

Mândră zare s-o zărit.

Da nu-i zare de lumină

Dumnezău cu cartea-n mână,

Tăt citeşte şi cuvântă

Că amu naşte Maica Sfântă.

Naşte pe Domnul Hristos,

Care de la iad ne-a scos;

Din muncile iadului,

Din văpaia focului”.

În această zarişte de lumină a sărbătorilor, vă purtăm pe toţi în rugăciune şi în grijă sfântă, şi vă urăm tuturor ca acestea să vă fie prilej de sfinţire, fericire şi împlinire, cu toţi cei dragi, de mai aproape sau mai de departe! Să petreceţi în bucurie şi pace Crăciunul, Anul Nou şi Boboteaza!

Cu îmbrăţişare sfântă,

al vostru arhipăstor şi rugător către Domnul,

† Macarie,

Episcopul Europei de Nord