ProSomeş – la Bucureşti

Partiicpantă la reuniunea CNC a RNDR 2007-2015

Reprezentanţii ProSomeş (Asociaţia pentru protecţia mediului şi prezervarea resurselor de apă de pe Valea Someşului) participă, la sfârşitul acestei săptămâni, în calitate de membru, la prima reuniune a CNC RNDR 2007-2013 (Comitetul Naţional de Coordonare a Reţelei Naţionale de Dezvoltare Rurală 2007-2015).

În cadrul şedinţei va fi prezentat şi aprobat proiectul de Regulament de Organizare şi Funcţionare a Comitetului Naţional de Coordonare a RNDR. Va fi supus spre aprobare planul de acţiune a organismului înfiinţat în primăvara anului acesta de către Direcţia Generală de Dezvoltare Rurală din cadrul Ministerului Agriculturii, proces care a avut mai multe etape şi acţiuni de consultare a principalilor membri. Adică, peste 400 de organizaţii care s-au informat, identificat cu problematica dezvoltării rurale din ţara noastră şi care sunt interesaţi de a pune în practică RNDR, care este parte componentă a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013.

Printre delegaţiile alese să participe ca membre ale CNC a RNDR este şi Asociaţia ecologică ProSomeş, singura reprezentantă a judeţului nostru printre celelalte 24 de organizaţii participante.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5