Părintele Beni: Să avem credință și să facem bune

Textul evangheliei Duminicii a șasea de după Rusalii:,,În vremea aceea, intrând în corabie, Iisus a trecut marea înapoi şi s-a întors în oraşul Său. Şi iată că I-au adus pe un slăbănog, care zăcea în pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: îndrăzneşte, fiule; ţi se iartă păcatele tale. Atunci unii dintre cărturari au zis în sinea lor: Acesta săvârşeşte blasfemie. Dar Iisus, ştiind gândurile lor, le-a zis: pentru ce cugetaţi cele rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne a zice: ţi se iartă păcatele tale, sau a zice: scoală-te şi umblă? Ca să ştiţi însă că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, atunci a zis slăbănogului: scoală-te, ia-ţi patul tău şi te du la casa ta. Şi, sculându-se el, şi-a luat patul şi s-a dus la casa sa. Iar mulţimile, văzând acestea, se minunau şi slăveau pe Dumnezeu, Care a dat o putere ca aceasta oamenilor”. (Matei 9,1-8)

          Trăim într-o societate în care se vorbește mult despre iubirea celor care au nevoie de ajutorul nostru. Evanghelia duminicii de azi vrea să ne dea o pildă, o mărturie vie, despre credința noastră pe care ne-o manifestăm prin fapte. Pentru că, a fi creştin înseamnă să împlineşti poruncile lui Dumnezeu şi să trăieşti după legea creştină. Să fii creştin înseamnă să ai o credinţă şi o mărturie vie despre credinţa ta. Credința și faptele bune sunt două dintre condițiile esențiale ale mântuirii omului și care au ca suport harul lui Dumnezeu.Pentru că, dacă credința și faptele bune par roade ale voinței și manifestării omului de a se mântui, harul este lucrarea exclusiv dumnezeiască ce se manifestă în viața omului în toate circumstanțele existenței sale. Mântuirea, fiind prioritate a vieții creștinului, se realizează unitar, adică implică simbiotic harul, credința și faptele bune într-un singur tot unitar. Credința este foarte importantă creștinului pentru mântuire, deoarece aceasta stă la baza tuturor motivațiilor ulterioare și a faptelor sale. Faptele decurg firesc din convingerile interioare ale omului, deci sunt importante convingerile pe care le avem, deoarece pe ele se întemeiază suma tuturor intereselor noastre. Acestea la rândul lor determină voința, o motivează și o amplifică. Iar voința omului o sesizăm din faptele sale. Așadar, când privim pe cineva făcând ceva, deducem la modul general și care este intenția faptei sale, și putem aprecia prospectiv voința sa.       

          Ce înseamnă a crede ?-a privi spre Dumnezeu. De ce, pentru că omul sau creștinul care crede în Dumnezeu îi simte prezența Acestuia în viața sa. Îl descoperă, pentru că Dumnezeu I se revelează. Adică, acea credință a creștinului nu este o sumă de convingeri personale general acceptate pe criteriile unei forme văzute a lumii, nici nu se întemeiază pe acea siguranță confortabilă pe care o aduce logica. Credința creștină este mai mult decât atât, este acceptarea în  interior a unui fapt revelat de Dumnezeu. Credința creștină se bazează pe Revelația lui Dumnezeu, care culminează în Persoana lui Hristos, respectiv în arătarea Fiului lui Dumnezeu ca om, în urma Întrupării, pentru a pune în evidență un fapt și mai înalt: întrepătrunderea veșnic iubitoare a Persoanelor Sfintei Treimi. Ce este credința? Ne-o spune Sf. Apostol Pavel, în Epistola către Evrei, unde face un amplu portret al credinței și al importanței acesteia în istoria mântuirii: „Iar credința este încredințarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (Evrei 11, 1).   

       Ce înseamnă a face fapte bune ?A privi spre cei ce au nevoie de ajutorul tău. Pentru că, nu de puține ori am sesizat cum noi, creștini fiind, mărturisim declarativ credința noastră în Dumnezeu, dar alergăm după alte lucruri în viața aceasta, ori avem alte priorități. Nu de puține ori avem în vedere pe Dumnezeu ca finalitate și țintă a vieții noastre, după cum afirma și pr. prof. Dumitru Stăniloae, și iarăși, nu de puține ori ne comportăm ca atare. Faptul că avem momente în care nu Dumnezeu și mântuirea sunt o prioritate a vieții ne determină să credem că avem ceea ce Mântuitorul sancționa adesea și la ucenicii săi când îi numea „puțin credincioși”. Și există o interdependență între credință și faptă, în sensul că din fapte se poate vedea credința omului, de aceea, dacă o credință nu este încununată cu fapte pe măsură, ea este doar una formală. Acest lucru îl arată Sfântul Apostol Iacob zicând: „Tu ai credință, iar eu am fapte; arată-mi credința ta fără fapte și eu îți voi arăta, din faptele mele, credința mea” (Iacov 2, 18), deoarece „credința fără fapte este moartă” (Iacov 2, 17). Această interdependență dintre credință și faptă este relevată și la Înfricoșătoarea Judecată a lui Hristos, când criteriul de a sta de-a dreapta sau de-a stânga este dat de faptele milosteniei trupești și sufletești către cel flămând, către cel gol, către cel însetat, către cel în temniță, către cel bolnav (Matei 25).

        Ca și mesaj al acestei evanghelii: Am amintit ce înseamnă a crede, dar și ce înseamnă a face fapte bune și care ar trebui să pornească din suflet. De la început, trebuie să recunoaştem că lucrarea lui Dumnezeu este peste tot, pentru simplul motiv că nimic nu se poate face fără ajutorul lui Dumnezeu. Însă de multe ori Dumnezeu lucrează prin oameni, ne-o arată evanghelia acestei duminici. Iar sufletul se află lângă noi, pentru că este cel ce are nevoie de ajutorul nostru. Profesorul Constantin Bălăceanu-Stolnici a scris o carte despre anatomiştii,, În căutarea sufletului”, suflet pe care nu l-au putut localiza niciodată.Și printre multe alte lucruri a spus: Va trebui să ne obişnuim cu ideea că, aşa cum spun Sfinţii Părinţi, sufletul nu este de natură materială, aşa cum ar vrea unii să îl izoleze în eprubetă, că el este imaterial şi mai aproape de Dumnezeu decât de organele noastre interne pe care le influenţează. Iar a avea suflet înseamnă a privi spre cel care are cu adevărat nevoie de ajutorul nostru. Iar totul  trebuie să pornească din iubire. Așa cum în cunoscuta „piramidă a nevoilor“, Abraham Maslow a fost obligat să recunoască faptul că pe lângă hrană, locuinţă şi îmbrăcăminte, omul mai are nevoie şi de iubire. Cu această iubire, cu această credință, dar și cu această faptă bună ne-am întâlnit în evanghelia acestei duminicii, pe care să căutăm să o punem în practică. Amin!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]