În premieră absolută

„Panou fotovoltaic" pentru iluminat public în municipiu

Miercuri, 17 martie, pe aleea din imediata vecinătate a Casei Memoriale „Andrei Mureşanu” a fost pus în funcţiune panoul fotovoltaic pentru iluminat stradal. O noutate absolută în municipiul nostru, despre care „RĂSUNETUL” a informat exact cu o lună în urmă, în ediţia din 17 februarie.

Momentul a fost marcat de prezenţa d-lui Alex Ştefan, director pentru programe internaţionale la Bloomfield College (SUA), a conducerii executivului local, primar Ovidiu Creţu, viceprimarii George Avram şi Florin Nicolae Găurean, iniţiatorul acestui demers pentru folosirea „resurselor alternative de energie” în spaţiul public. Instalarea panoului (vezi foto) a fost urmată de proba practică a „becului aprins”, având ca sursă de energie lumina solară. Astfel de panouri – a menţionat Alex Ştefan – sunt utilizate, îndeobşte, pentru iluminatul monumentelor, clădirilor, curţilor interioare, a spaţiilor reduse. Instalaţia, în valoare de 2500-3000 euro, este un cadou pentru municipiu, urmărind un scop educativ, tânăra generaţie să conştientizeze asupra unei teme actuale, de interes major – utilizarea resurselor alternative de energie. O asemenea preocupare există şi la nivelul municipalităţii, a confirmat primarul Ovidiu Creţu. În contextul obligaţiilor asumate prin Protocolul de la Kyoto. Pe bani europeni, vom căuta să aducem „tot ce este nou” în privinţa utilizării resurselor regenerabile, a reducerii efectului de seră, probleme ce preocupă tot mai mult omenirea. La râdu-i, viceprimarul Florin Găurean a reconfirmat preocuparea pentru extinderea iluminatului în oraş cu „panouri fotovoltaice”, desigur, urmărind randamentul instalaţiilor de acest fel.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5