Pădurea Transilvania 3.0, la Sânmihaiu de Câmpie. Peste 1400 de voluntari s-au înscris la acţiunea Tăşuleasa Social

Sâmbăta viitoare, la Sânmihaiu de Câmpie, se va derula o nouă acţiune de împădurire. „Împreună cu Banca Transilvania vom planta din nou, Pădurea Transilvania 3.0! Așadar, înca 10 hectare de pădure într-o singura zi! Așteptăm mulți, mulți voluntari din Cluj, Bistrița și din toată țara!”, anunţă Tăşuleasa Social, pe pagina de facebook.

Înscrierile pentru participare se vor face pe http://www.tasuleasasocial.ro/inscriere.php, dar nu înainte de a se citi regulamentul de participare inclus în formular. Termenul limită este data de 15 martie 2016, ora 23:59.

Până în prezent, pe lista participanţilor înscrişi figurează 1428 persoane, inclusiv prefectul Ovidiu Frenţ.

„Tășuleasa Social și Banca Transilvania vor asigura transportul din Bistrița și Cluj, pâna la Sânmihaiu de Câmpie și înapoi, o masă, apă, uneltele de lucru, puieții și voia bună! 
Întoarcerea se va face în jurul orelor 16:00-17:00, în funcție de finalizarea plantării! Echipamentul obligatoriu de participare este încălțăminte adecvata unei plantări (cizme cauciuc sau bocanci), haină de ploaie și haină călduroasă (în caz de nevoie)! Plecarea din Bistrița se va face la ora 08:30, din fața Palatului de Justiție.

Vă așteptăm cu puteri proaspete, cu prietenie și mare drag de pădure! Ne vedem la plantat!”, transmit organizatorii.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5