Ospăţ de "bronz”, la Galeria de artă „Arcade 24”

Galeria de artă „Arcade 24” a Uniunii Artiştilor Plastici, Filiala Bistriţa, a găzduit un eveniment cultural de o mare valoare şi semnificaţie, de o sensibilitate aparte, constând în vernisajul unei superbe expoziţii în cadrul bienalei naţionale de plastică mică, aflată la ediţia a IV-a, sub sigla „Vârsta de bronz”.
Deosebita expoziţie de sculptură are ca organizatori Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca, Uniunea Artiştilor Plastici din România, Uniunea Artiştilor Plastici – Filiala Bistriţa-Cluj şi Uniunea Artiştilor Plastici – Filiala Cluj, evenimentul bucurându-se de sprijinul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, al Primăriei municipiului Bistriţa, al Consiliului Local Bistriţa, al Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc” Bistriţa şi al Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud.
În prezenţa unui numeros şi avizat public au vorbit, cu argumente şi exemplificări, pictorul Marcel Lupşe, vicepreşedintele CJ BN – Alexandru Pugna, care a scos în evidenţă faptul că instituţia pe care o reprezintă va aloca sume de bani pentru asemenea evenimente valoroase, Bistriţa intrând în circuitul valorilor pe plan cultural, directorul CJC BN – prof. dr. Gavril Ţărmure, prof. univ. dr. Radu Moraru, care a făcut o succintă apreciere asupra valorilor din expoziţie.
Criticul de artă Oliv Mircea, preşedintele UAP Bistriţa, a făcut o pertinentă şi elocventă prezentare a expoziţiei şi al artiştilor plastici care expun în bienală: „Vârsta de bronz îşi propune să fie o invitaţie de a ţine ochii deschişi în faţa formelor noi. O invitaţie la a te situa în lumina corectă a contemplării receptive şi apreciativ creatoare.
Bienala reuneşte între expozanţi artişti de mâna întâi, sensibilităţi şi stiluri, viziuni ale formei şi conştiinţei artistice recognoscibile pentru privitorul avizat.
Bienala este la a patra ediţie şi a devenit deja un ospăţ convivial în care pericolul ca sculptura să devină o problemă de artizanat e anulat”.
În finalul vernisajului, pictorul Marcel Lupşe a mulţumit participanţilor, persoanelor oficiale, vorbitorilor şi expozanţilor care au participat la valorosul eveniment.
La agapa prietenească s-au schimbat păreri, impresii şi aprecieri despre expoziţie.
O seară de încântare a ochilor, a sufletului şi de o sensibilitatate aparte.
Ioan Lazăr

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]