Optimismul ca suport al vieţii

Noul volum semnat de Menuţ Maximinian – “Pe aripa Cerului” –, apărut la Editura Karuna este, în esenţă, o carte tonifiantă de la prima până la ultima filă. Un tonus de o evidentă vitalitate răzbate din fiecare “povestire”, chiar şi atunci când umbrele tristeţii îşi pun pecetea pe existenţele personajelor. În concepţia autorului, o salutară “aripă de cer” îi este menită fiecăruia numai să se priceapă şi să aibă răbdare să o descopere.

Pentru a-şi convinge cititorii, Menuţ Maximinian se foloseşte atât de mijloacele de exprimare specifice îndeobşte prozei literare, dar în special de cele aparţinând eseisticii. Remarcabil rămâne în acest sens eseul “Vorba îndulcită”, una dintre cele mai pregnante radiografii a satului românesc. Proiecţia celestă a plugului înfipt în brazdă, întruchipată de constelaţia Orion este emblematică pentru însăşi existenţa satului. A înfige brăzdarul adânc, în carnea pământului cu gândul la gurile de hrănit de ordinul milioanelor este un gest definitoriu pentru fiinţa ţăranului. Nu este o viziune idilică, ci una mitică.

Contrar tonului de indiscutabilă izbândă prin care diversele emisiuni de televiziune îşi informau telespectatorii despre reuşitele românilor plecaţi la muncă în străinătate, autorul nu ezită să prezinte şi reversul medaliei, adică umilinţele îndurate de conaţionali pentru a obţine un ban în plus. Masiva migraţie a forţei de muncă a condus la depopularea satelor, dar şi la schimbarea lor la faţă.

Casele noi, la standarde europene, au dat alt aspect arhitectonic sutelor de aşezări rurale în ultimii ani. “Investiţia” în casa de “acasă” este însă “aripa de cer” care deconspiră speranţa celor plecaţi că se vor întoarce într-o bună zi la copiii lipsiţi de veghea părintească şi la familiile lor.

De uneltele prozatorului se foloseşte autorul în creionarea destinelor unor “învingători” din categoria celor defavorizaţi. Mihăiţă din “Copilul fără copilărie” care îşi învinge boala şi are puterea să-şi cultive talentul de plastician, o tânără surdo-mută care speră să fie apreciată ca designer, sunt destine ilustrative pentru cei care au găsit puterea să lupte.

În schimb “înduioşătoarea” prezentare a iubirii dintre doi tineri “diferiţi” are toate datele unei mode, sper, trecătoare.

Virtuţile de prozator ale autorului le probează din plin cele două povestiri din deschiderea volumului “Coaja de nucă” şi “Super Preşe”. Observaţia acidă, umorul de calitate l-ar putea face pe Menuţ Maximinian un redutabil scriitor de proză satirică.

Marilena Tutilă

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5