Opt arici din poveste, salvaţi de Marius Bălan

Ecologistul Marius Bălan, iubitor al naturii, dar şi al animalelor, este salvatorul a opt arici, care la trei săptămâni de când se află în casa bistriţeanului sunt precum opt pitici din poveste. Aricii au fost descoperiţi la Şieu Cristur, în drumul spre un popas la pescuit a domnului Bălan. „Nişte copii se jucau cu şase ghemotoace. M-am oprit şi am văzut că sunt puiuţi neajutoraţi, fără mamă, o parte dintre ei fiind într-un şanţ adânc. I-am întrebat pe copii unde este mama aricilor şi mi-au spus că a fost dusă de alţi copii, i-am căutat pe aceştia, iar ei mi-au zis că au pus-o în libertate. Am luat cei şase puiuţi şi i-am dus acasă la mine, unde ne-am acomodat destul de greu unii cu alţii, iar mai poi am reuşit să-i hrănesc cu lapte, miere de tei şi ei au prins curaj. La două zile, copiii m-au sunat că au mai ieşit doi puiuţi de sub un pod, astfel încât acum am opt puiuţi de arici care, pot să spun, că i-am salvat de la moarte. După trei săptămâni au trecut de prima etapă de hrănire şi voi încerca să le dau insecte şi râme, pentru ca mai apoi să se poată descurca singuri”, ne-a declarat Marius Bălan.
Întrebat ce va face cu aricii, ecologistul ne-a spus că a avut multe solicitări de a dărui câte un arici unor iubitori care să-i ţină pe lângă casă, însă nu va opri nici el nici măcar unul, deoarece la Bistriţa aricii sunt răniţi de maşini atunci când trec strada, iar locuitorii de multe ori nu ştiu să preţuiască aceste animale benefice casei. „Sunt convins că se vor descurca în libertate, iar eu am o satisfacţie foarte mare că i-am ţinut până acum, reuşind să-i salvez. Am vorbit şi cu domnul Cristian Ţetcu şi, cel mai probabil, vom duce aricii la rezervaţia naturală de la Blăjeni, în zona Sărăturii. Aricii trăiesc în familii şi, sper, ca pe viitor micuţii salvaţi de mine să aibă o familie fericită”, ne-a declarat Marius Bălan.
Simpaticul ghem viu de ţepi care iese agale la plimbare la ceas de seară este unul dintre primele animale cu care luăm contact încă din copilărie, fiind o figură omniprezentă în basme, poveştie, şi mai nou, desene animate. Dincolo de prima impresie, ariciul este un animal de-a dreptul fascinant, cu un mod de viaţă interesant şi cu un rol de mare importanţă în ecosistemele din care face parte. Dar, dincolo de mitologia sa absolut surprinzătoare şi de informaţiile de ordin strict zoologic, veţi (re)descoperi un animal tot mai des încolţit şi periclitat de acţiunile nesăbuite ale omului. Aricii trebuie să supravieţuiască! Fără ei lumea ar deveni mai săracă, iar toamna şi-ar pierde din farmec. La noi în ţară trăieşte o specie distinctă, diferită de ariciul comun, european, respective Erinaceus roumanicus, care pare un animal lent şi greoi, cu toate că, odată pornit la vânătoare, dovedeşte o iuţeală şi rezistenţă neaşteptate. Poate alerga chiar cu viteza de 10 kilometri pe oră, performanţă notabilă pentru un animal de talia şi mai ales cu conformaţia şi proporţiile corporale ale ariciului. Paleontologii care i-au studiat strămoşii au descoperit că înfăţişarea aricilor s-a schimbat destul de puţin în decursul ultimilor 15 milioane ani. Ariciul este un mare amator de insecte (adulţi şi larve), râme - după care este topit -, broaşte, şopârle, şerpi, cadavre, ouă şi puii păsărilor care cuibăresc pe sol, dar şi ciuperci, fructe de pădure, iarbă proaspătă. Este un mare amator de pepeni, fie ei galbeni sau verzi, pe care-i consumă cu aceeaşi plăcere. Ariciul este unul dintre animalele care îşi petrec iarna hibernând. Înainte de hibernare, care începe de obicei din luna octombrie (sau chiar septembrie, dacă toamna s-a dovedit aspră în anul respectiv), ajunge să-şi dubleze greutatea prin acumulări de grăsime. Hibernarea are loc într-o vizuină subternă, la adăpost de gerul şi viscolele iernii. Culcuşul ariciului este întotdeauna căptuşit cu un strat gros de frunze uscate, cu rol izolator. Vizuina sa este deosebit de curată, ariciul fiind un iubitor de curăţenie. Atunci când intra în starea de hibernare profundă, toate funcţiile fiziologice ale organismului său îşi încetinesc considerabil ritmul. Împerecherea are loc în lunile aprilie-mai, iar gestaţia la aricii româneşti este de 25-28 zile. Rezultatele apar sub forma a 2-7 pui, care nu depăşesc 5 cm lungime, cu trupuşoarele acoperite de peri fini şi moi, care se vor transforma ulterior în ţepii caracteristici. La mai puţin de o lună de la venirea lor pe lume, puii încep să exploreze împrejurimile, urmându-şi mama în peregrinările ei. La trei luni sunt independenţi, dar vor deveni maturi sexual abia peste un an de zile. Ariciul este în mod natural un animal singuratic şi independent în sălbăticie. Cu toate acestea, se domesticeşte uşor. Acestă caracteristică, dublată de simpatia pe care o trezeşte, a făcut ca aricii să devină în prezent unele dintre cele mai căutate animale de companie în ţările occidentale. Tot acolo au apărut aşa numitele "ferme de arici", de unde iubitorii acestor animale îşi pot cumpăra pui cu acte oficiale, urmând aceleaşi proceduri ca atunci când vor să-şi cumpere o pisică sau un câine cu pedigree. Pentru talia lor, aricii au o durată de viaţă surprinzător de mare. Dacă în natură trăiesc 4-7 ani, în condiţii de captivitate şi îngrijire atentă pot atinge 10-16 ani. Dacă aveţi arici în grădină şi vreţi să le lăsaţi hrană pe timpul nopţii, lăsaţi-le fructe, carne sau nuci. În niciun caz lapte sau produse lactate. Aricii sunt destul de gălăgioşi şi comunică mult prin sforăituri, chiţăituri sau scâncete. Ariciul este unul dintre cele mai folositoare animale pentru agricultură. Un singur arici curăţă grădina de insecte dăunătoare, consumând doar într-o noapte circa 200 grame de larve, gândaci şi alte insecte. În miturile noastre primordiale, ariciul participă alături de Dumnezeu (Fârtat) şi Diavol (Nefârtat) la urzirea lumii. Iată-l propulsat în rolul de "inginer" al Creaţiei. La fel ca în cazul miturilor primordiale indo-europene, asiatice sau chiar africane, ariciul este şi la noi un purtător al inteligenţei creatoare supreme şi chiar al unei etici surprinzătoare. El este cel care pune ordine în succesiunea zilelor şi preîntâmpină incestul Soarelui cu Luna, izbăvind astfel lumea proaspăt făurită de greutatea unui păcat primordial. Descoperim aşadar ariciul implicat în rolul neaşteptat de ajutor al lui Dumnezeau în procesul urzirii lumii. Ba chiar, în unele mituri, Dumnezeu greşeşte Facerea Lumii, sau este în lipsă de inspiraţie. Salvarea vine de la meticulosul şi inteligentul arici care, prin intermediul a diferiţi soli animalieri (cel mai adesea, albine), vine cu soluţiile potrivite pentru terminarea Lumii. Îl găsim şi în rolurile de mediator între zi şi noapte, între pământ şi apă, între suprafaţă şi adâncime, între ordine şi haos, între normă şi abatere, acţionând asemenea unui catalizator pentru armonizarea contrariilor şi normalizarea ritmurilor Firii. Ca orice divinitate precreştină telurică, ariciul este stăpân şi paznic al bogăţiilor pământului. Împarte acest rol cu şarpele dar, spre deosebire de reptila care doar păzeşte comorile, ariciul este păstrătorul tainei unui dar al elementului pământ. Este vorba de o plantă magică, ce poate să învingă bolile şi moartea, ba chiar şi uneltele şi tehnologiile create de oameni. Aceeaşi plantă are darul de a deschide uşile Raiului, iar singur ariciul este cel care-i ştie taina.Contrapartea sa feminină, "aricioaica," este depozitara unei alte taine. Conform unei credinţe populare de demult, dacă cineva închide puii aricioaicei într-o cameră încuiată cu lacăte, mama lor umblă până găseşte mult râvnita Iarbă a Fiarelor, o buruiană magică pe care doar ea o poate găsi şi cu care numai atingând lacătele şi zăvoarele, acestea se deschid de la sine. Din motive mai mult decât evidente, Iarba Fiarelor era căutată îndeosebi de hoţi, de lotri, de ocnaşi şi de haiduci. Iubiţi-l şi ocrotiţi-l ori de câte ori îl întâlniţi!