Opinii

Finalul fiecărei săptămâni ce trece înregistrează evenimente aproape de sufletul nostru. Unul dintre acestea a fost cea de-a V-a ediţie a „Întâlnirilor Radu Săplăcan”. Vechii prieteni ai criticului,...
Doar „pe un fir de romaniţă”, vorba poetului, am putea „cerca”, în prezent, să aflăm dacă domnul Traian Băsescu va mai candida pentru un nou mandat la preşedinţia României. Nu-i o treabă chiar atât...
CREDINŢA, RELIGIA, A DEVENIT NU DOAR O INSTITUŢIE DE STAT, CI ŞI O .... AFACERE LA MODĂ! Se speculează infantilitatea şi buna credinţă a oamenilor, de către indivizi fără scrupule ori principii...
Am condus ( sau coordonat, cum se spune în limbaj didactic ) de-a lungul anilor mai multe lucrări de absolvire şi de licenţă la Colegiul Universitar de Institutori ( devenit Facultatea de Ştiinţe ale...
Vara desculţă, prin roua de iulie. Fată de la sat. Început de iulie 2009. Dimineaţa. Urc deluşorul din spatele casei din Malin îndreptându-mă spre grădinuţa de legume şi zarzavaturi. Trebuie să...
Poate că, dacă ar mai fi un interval mai acătării între mîine şi poimîine, acest subiect îl mai lăsam la dospit. Dar pentru că în Moldova de peste Prut au început dezbaterile vizavi de repetarea...
Milica, maica-sa, e catranita rau, Goisor, la lucrarea de control data la scoala, cu intrebarea ce vreti sa va faceti cand veti fi mari, si de ce, Goisor a raspuns sec, ma fac hot, si a argumentat pe...
Astăzi vom citi împreună spicuiri dintr-un articol publicat de Revista Formula AS, nr. 428, august 2000, semnat de Bogdan Lupescu, ce se referă la Mănăstirea Bucium-Iaşi. Cu mare plăcere îmi...
Cartea lui Gary Chapman şi Ross Campbell “Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor” – Ed. Curtea Veche, 2001, merită să fie cunoscută pentru a prelua diferite principii şi tehnici de...
E posibil oare o societate, o ţară, o naţiune să ajungă în faliment?, în incapacitate de plată?, mă refer desigur la ţările dezvoltate, la lumea Occidentului Capitalist, nu la cele în curs de...
N-am mai fost la Cireşoaia de „Serbarea cireşelor” de foarte mult timp. Mi-a rămas în amintire poarta de intrare în zona satului, împodobită, la ceas de sărbătoare, cu multă verdeaţă şi cireşe făcute...
De ce a tulburat apariţia fizicii cuantice lumea de ştiinţă atât de profund? Pentru că un cuant nu respectă regulile fizicii cunoscute până atunci, iar el se comportă mai mult ca un spiriduş jucăuş...
Cu câteva decenii în urmă, îi spuneam unui venerabil om de cultură român despre revelaţia pe care mi-a provocat-o un cuvânt, aceasta în urma unui dialog pe care îl avusesem cu un tânăr (”omul nou” ai...
…de necrezut, şocant, tulburător… „unbelievable, shocking, sadenned”….
Era ora 6 dimineaţa. Mergeam, cu maşina, pe un drum de ţară. Totul, în jur, se arăta a fi proaspăt, curat. Copacii şi iarba, de o parte şi alta a drumului, căpătau diferite nuanţe de verde. Plutea şi...
La Bochum - Universitat din Germania a avut loc miercuri, 24 iunie 2009, o reprezentaţie a Ansamblului de Muzică, Dans şi Folclor “PERINIŢA” a Casei de Cultură “Kulturhaus” “Ion Manu” din Otopeni.
Există nume la auzul cărora ne însufleţim şi inima noastră se umple de evlavie ca şi la aducerea aminte de o mare sărbătoare şi între aceste nume este şi cel de dascăl. Am considerat şi consider că...
Cartea scriitorului brazilian, Paulo Coelho, Veronica se hotărăşte să moară, reprezintă modul în care autorul şi-a publicat un segment din viaţa sa personală trăită ca adolescent.
Nu mai încape îndoială pentru nimeni: suntem într-o criză mondială severă. Degeaba estimează eronat FMI-ul, Banca Mondială şi politicienii români că vom avea o recesiune de 7-8%. Păi, dacă am avut în...
Învăţătoarea Ramona Maria Prunean, de la Şcoala Generală ,,Liviu Rebreanu” din Beclean, aflată în pragul despărţirii de o nouă generaţie de elevi, pentru a contracara uitarea, a adunat în volumul ,,...
„…De aceea am jurat în mânia Mea: „Nu vor intra în odihna Mea!” Psalmul 95.11
S-a potrivit ca vreo două luni de zile să merg frecvent pe la Primăria municipiului Bistriţa, la Serviciul Relaţii cu publicul, acel punct de recepţie şi restituire a tuturor dosarelor cu probleme...

Pagini

Subscribe to Opinii
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5