Oltean: Timpul trece, Uniunea Social - Liberală continuă să guverneze. Si nu oricum....

*declaraţie politică

Zilele trecute, nu doar vremea a fost capricioasă, ci, aşa cum ne-am obişnuit deja, în acelaşi stil inconfundabil, USL continuă să ne guverneze în total dezacord cu interesele cetăţenilor. Orice acţiune guvernamentală trebuie să se fundamenteze sau să-şi găsească resortul în interesul naţional, mai exact, în aportul pe care aşa-zisele proiecte naţionale îl asigură în îmbunătăţirea condiţiilor de trai, dar nu numai a unei mase restrânse de oameni, ci a tuturor românilor. Însă ceea ce au uitat aceşti guvernanţi este chiar unitatea statistică la care au apelat în scopul reprezentării intereselor.

Citeam zilele trecute articole în presă în care politicienii care ne conduc susţineau cu tărie interesele unor companii private, în defavoarea interesului naţional. Aceasta reprezintă o mare greşeală şi mai mult, o prejudiciere a interesului naţional printr-o slabă reprezentare a intereselor poporului român.

Din nefericire, acţiunile guvernanţilor care au înţeles că politica se face pentru acum şi aici, mai exact pentru interese meschine, riscă să ne asigure atât de neputinţa si de lipsa de profesionalism cât şi de incompetenţa unor politicieni care nu numai că nu înţeleg, dar nici nu respectă instituţiile unui stat de drept.

Astfel, dacă luni domnul Dragnea declara că dumnealui nu are dublă personalitate şi nu va îmbrăca “altă haină” la votul în Parlament pentru proiectul Roşia Montană (aluzie directă la şeful său, domnul Ponta), zilele următoare, reacţia domnului premier a fost aceea de a demite din funcţii de conducere a doi dintre cei mai buni procurori ai D.N.A., Lucian Papici şi Mariana Alexandru. Un lucru care poate fi, la prima vedere, lipsit de importanţă pentru omul de rând. Dar, din nefericire, nu este lipsit de importanţă pentru mediul de afaceri, pentru investitorii pe care dorim să-i atragem în această ţară pentru a crea locuri de muncă, şi de ce nu, şi pentru omul de rând care este condamnat pentru fapte grave sau mai puţin grave şi care trebuie să înţeleagă că justiţia este independentă.

Precum un politician lipsit de experienţă şi de respectul cuvenit instituţiilor independente din această ţara, domnul premier s-a considerat îndreptăţit să facă ceea ce nimeni în această ţară nu a reuşit să facă, în timpul exercitării unei funcţii atât de importante. Adică a recunoscut public că “mazilirea” acestui domn procuror a fost un “cadou” făcut domnului Dragnea. Cum altfel ne putem explica acuzaţiile violente din partea domnului premier la adresa unui procuror pe care îl condamnă că a făcut dosare politice şi că este băsist.

Ce pot înţelege cetăţenii acestei ţări, pe care o conduceţi, domnule Ponta, că doamna Iuliana Bendeac, numită la conducerea secţiei I Anticorupţie, este o USL-istă? Sau doar PSD-istă, având în vedere declaraţiile partenerului dumneavoastră de guvernare, domnul Crin Antonescu, care a condamnat declaraţiile dumneavoastră făcute în calitate de prim-ministru, cu privire la revocarea şi numirea procurorilor: “un prim-ministru nu poate şi nici nu are voie să dea explicaţii în numele Procurorului General”. Mai mult, acesta explică ceea ce dumneavoastră, în calitate de prim-ministru care conduceţi această ţară, nu aţi înţeles: un sistem de justiţie eficient şi independent trebuie să servească cetăţeanului român, (…) şi nu trebuie să rezolve cazurile politice potrivit intereselor unor partide” sau politicieni, aş completa eu.

În fapt, se pare că cel care a învăţat, mai greu dar e posibil să fi reuşit, lecţia din vara trecută este domnul Crin Antonescu, şi nu dumneavoastră, domnule Ponta, ca şi reprezentant al executivului acestei ţări. Si ce aţi făcut, aţi încercat să vă scuzaţi acţiunile şi declaraţiile halucinant de iresponsabile, prin scrisori trimise la Bruxelles, familiei politice din care şi partidul dumneavoastră face parte.

Dar ce faceţi cu reprezentanţii ţărilor cu adevărat democratice, unde instituţiile statului de drept sunt funcţionale şi sunt respectate de politicienii care se află, la un moment dat, la putere, indiferent de nume şi de culoare politică, tocmai pentru bunul mers al societăţii respective. Ce faceţi cu reprezentantul Ambasadei SUA, Olandei, la Bucureşti care îşi arată din nou îngrijorarea cu privire la acţiunile şefului guvernului.

Cei care ar fi trebuit să conteze, în primul rând, ar trebui să fie cetăţenii pe care îi reprezentanţi, care au nevoie de o justiţie independentă, într-un stat de drept în care locurile de muncă lipsesc cu desăvârşire, iar investiţiile au rămas doar un cuvânt folosit adesea în discursurile publice ale dumneavoastră, pentru a induce speranţa de bine în rândul cetăţenilor. Dar despre ce investiţii poate fi vorba, când justiţia din această ţară a ajuns să fie catalogată de însuşi şeful guvernului ca fiind lipsita de substanţă.

Ce încredere trebuie să aibă potenţialii investitori de a-şi desschide o afacere într-o ţară în care mersul instituţiilor democratice poate fi uşor modificat printr-o intervenţie politică? Ce trebuie să înţeleagă cetăţenii acestei ţări pe care-i reprezentanţi, indiferent că sunt băsişti, uselişti, români sau romi, salariaţi sau pensionari, angajaţi sau angajatori etc., când Ambasada Americii reacţionează în contradicţie cu declaraţiile premierului, apreciind profesionalismul de care au dat dovada cei doi procurori schimbaţi la ordine politică, făcând apel la corectitudine, profesionalism şi independenţă?

Dar, din păcate, domnule Ponta, nu numai că nu aţi învăţat din greşeli ci mai mult, continuaţi să perseveraţi în greşeli şi să demonstraţi zilnic că nu sunteţi capabil de a fi un om politic. Prin urmare, domnule premier, nu puteţi pretinde de la ceilalţi ceea ce dumneavoastră însuşi nu aveţi nici măcar faţă de instituţia pe care o reprezentaţi : respect.
Consider că ar fi un beneficiu pentru cetăţenii acestei ţări, domnilor guvernanţi, de a nu guverna, decât să guvernaţi precum aţi făcut-o până acum, în dezacord cu interesul general. Un lucru este cert: rezultatele lipsei guvernării USL pentru economia acestei ţări nu pot fi mai proaste decât sunt în acest moment.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5