Olimpiu Nușfelean despre calomnie

În nr. 11 / 2019 al principalei reviste a Uniunii Scriitorilor, „România Literară”, Olimpiu Nușfelean semnează eseul „Seducția injuriei”, în care, pe o pagină de revistă, comentează situația discursului calomnios tot mai prezent în spațiul public. Făcînd trimitere la specii literare „precum fabula, satira sau pamfletul (care) s-au ocupat de-a lungul timpului să înfiereze tare morale, concepții politice, aspecte negative ale realității sociale, trăsături de caracter ale unei persoane etc.”, la situația din Franța secolului al XVIII-lea, cînd „s-a dus o mare dezbatere pe tema satirei și a injuriei, exprimîndu-se un conflict între morală și politică, dezbatere generată de condiția unor (mici) scrieri (mai mult publicistice) cu caracter satiric și defăimător, în fond niște „calomnii”, eseistul observă cum azi, „în neobosite texte polemice la TV și în presa cotidiană sau tabloidă, caracterizate prin lipsa de miez, falsificarea faptelor (de obicei ascunse), se urmărește lezarea onoarei sau a reputației unei persoane prin folosirea de cuvinte și/sau gesturi jignitoare, urmărindu-se cu încăpățînare vătămarea subiectului. Faptul că mai apar – și apar – și unii polemiști/pamfletari autentici nu schimbă situația.” De asemenea obișnuințe nu se feresc nici unii scriitori. Eseistul mărturisește: „Ceea ce mă miră în această poveste este că și unii scriitori se lasă contaminați și implicați în asemenea practici. Ei nu sunt lipsiți cu totul de simț critic. De unde vine oare această permeabilitate la contaminare? Din exercițiul presei? (Unii fac și ziaristică.) Din spațiul politic? (Unii fac și politică, astfel că, cu sau fără voie, sînt/ se lasă influențați.) Din punerea în serviciile vreunui potentat? (Pentru asigurarea unui trai mai bun.) Din mîncărimea condeiului? (Seducția jocului – estetic – cu cuvintele, lejeritatea cu care pot intui și mînui diverse calificative.) Ei nu fac fabulă, satiră sau pamflet, nici măcar epigramă, dar produc texte injurioase, care aduc mai mult deservicii, decît servicii, adevărului pe care cred că îl scot la lumină. Nu astfel se însănătoșește viața publică. Caricatura literară vizează moravurile sociale și cusururile omenești, dar nu cusururile fizice sau psihice ale unei persoane. Nu amesteci persoana cu ideea, sau sacrul cu profanul, adevărul cu minciuna, practică de care înaintașii noștri încercau să se ferească. Asemenea scriitori, de categorii diferite, conturează chipuri false ale adevărului și ascund, în fapt, chipul real. Nu cred în alteritate. În argumentele acesteia. Nu poți aduce ficțiunea pură – care are marile ei privilegii, nesfîrșitele ei libertăți – în spațiul strict public, unde filtrul de lectură a vieții cotidiene nu se suprapune exact peste filtrul lecturii beletristice. Și nu putem amesteca literatura cu injuria.”
În revista menționată, consistența sumarului este dată de studiul lui Nicolae Manolescu – directorul revistei – despre Alexandru Macedonski, de articolul lui Mihai Zamfir despre scriitorii din Primul Război Mondial, de Mircea Mihăieș despre „starea deprimantă a edițiilor științifice ale scriitorilor noștri importanți”, de cronicile de carte semnate de Irina Petraș, Daniel Cristea-Enache, Răzvan Voncu, Sorin Lavric, de comentariul lui Alex Ștefănescu despre „stafia care a bîntuit Europa”, aducînd un punct de vedere personal privind definirea comunismului, de comentariile lui Angelo Mitchievici și Vasile Spiridon sau Nichita Danilov. Cristian Pătrășconiu face o amplă prezentare a conferințelor „Despre lumea în care trăim”, desfășurate în perioada 13-27 februarie a. c. la Ateneul Român, conferințe la care au participat Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu ș. a., prezentate de Mirela Nagăț. Domeniul liric este reprezentat de Octavian Doclin (cu poemul săptămînii), Leo Butnaru (pagina de poezie), Mircea Stâncel. Nu mai puțin interesantă este secțiunea dedicată literaturii străine sau comentării vieții literare de la noi.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]