Olimpiu Nuşfelean, alături de Nicolae Manolescu. Mişcarea literară la Colocviul Naţional al Revistelor de Cultură

Ionela-Silvia Nuşfelean

La Arad s-a derulat, cu sprijinul autorităţilor locale, Colocviul Naţional al Revistelor de Cultură, manifestare coordonată de poetul Vasile Dan, redactor şef-fondator al revistei Arca, secondat de poetul Ioan Matiuţ. La eveniment au participat reprezentanţi ai unor importante reviste de cultură din ţară – România literară, Viaţa Românească, Convorbiri literare, Scriptor, Familia, Apostrof, Poesis, Nord literar, Caiete Silvane etc. Revista Mişcarea literară a fost prezentă prin scriitorul Olimpiu Nuşfelean, directorul publicaţiei, care a şi semnat un grupaj de poeme în cel mai recent număr al revistei arădene.
Colocviul efectiv, derulat în sala Vasile Goldiş a Consiliului Judeţean Arad, a avut în centru tema „Vitalitatea unei instituţii: revista literară” – miză şi inerţie, tradiţie şi reinventare, cuvânt printat şi imagine electronică, revistă pe suport de hârtie şi revistă pe suport electronic. Întâlnirea, moderată cu francheţe şi naturaleţe de către preşedintele USR, Nicolae Manolescu, a pus în discuţie necesitatea şi responsabilitatea publicaţiilor literare, în orizontul culturii. Directorul României literare, după care colocviul ar fi putut să se numească şi „Necesitatea publicaţiilor literare (necesitate absolută)”, a considerat că, fără reviste literare, s-ar transforma totul într-un „sac”, într-un „talmeş-balmeş de apariţii”, nu s-ar mai şti nimic în materie de editări, publicaţiile literare având rolul de „ciur, prin care nu trece orice”, de „sită care cerne tot timpul” făina literaturii.
Pe lângă aspecte privitoare la conţinutul critic consistent, s-au atins inclusiv probleme legate de structurarea unor reviste, de grafică, de paginaţie, format print sau virtual, Nicolae Manolescu subliniind faptul că „o revistă trebuie să aibă viaţa, să pulseze”. De asemenea, s-a făcut o schiţă istorică a publicaţiilor literare şi artistice, cu rol major în epoci distincte, a fost reconfigurat statutul publicaţiilor, criticul literar Răzvan Voncu fiind cel care a adus un argument convingător la tema colocviului. În continuare, s-a atins problematica tirajelor, suplimentelor, formatului, distribuţiei presei literare, opinând Gabriel Chifu, Daniel Cristea Enache, Liviu Ioan Stoiciu, George Vulturescu, Ioan Moldovan, Angelo Mitchievici, Adrian Alui Gheorghe etc. Intervenţiile diverse au dat dinamism manifestării.
Într-un alt context, în Sala Jelen, s-a organizat şi un „turnir” liric, citind din creaţiile lor aproape 40 din poeţii României de azi. Olimpiu Nuşfelean a lecturat un „Mic dejun” dramatic, iar Ion Mureşan a recitat poemul „Înviere”.
O manifestare rodnică şi efervescentă, care a pus interesante puncte pe i-ul împământenit, toate discuţiile purtate, formal sau informal, concurând la o pregnantă configurare a peisajului revuistic naţional, accentuându-se faptul că revistele literare au un rol major în viaţa culturală a ţării.

Comentarii

19/05/16 22:32
GPS

Ce penibil si deplasat sa scrii despre sotul tau!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5