Oameni de seamă ai Joseniului. Aurel din Deal, falnic reprezentant al comunităţii de la Strâmba

Deşi purta nume de filozof, Platon Aurel (22.04.1921 – 23.10.2000) sau "Aurel din Deal", cum era cunoscut şi obişnuiau să-i zică cei apropiaţi de la Strâmba, n-a avut de a face prea mult cu filozofia. A fost şi a rămas un om al faptelor, al actelor şi acţiunilor concrete. Am aflat de existenţa sa din discuţiile purtate întotdeauna cu multă deferenţă şi respect în familia fostului  învăţător Toma Il. Platon, directorul şcolii de la Suseni, în timp ce mă jucam cu Mircea-Eliade, cilediul său, viitor profesor de liceu, de o seamă cu mine. Situaţia mi-a stârnit interesul mai ales că fostul dascăl era o personalitate  recunoscută şi omniprezentă în peisajul Văii Bârgăului nu numai în domeniul educativ, dar şi pe celelalte paliere ale vieţii  locale. Anterior ocupase aceeaşi funcţie la Şcoala Primară de Stat de la Mijloceni, iar în clasele a VI-a şi a VII-a l-am avut director la Şcoala Gimnazială de la Prund. O dovadă a activităţii sale prodigioase o reconfirmă o ilustrată foto  de acum 86 ani în care apare în mijlocul micilor artişti de la Mijlocenii Bârgăului împreună cu părintele protopop iconom stavrofor Pop Augustin, supravieţuitorul miraculos al odiosului şi abominabilului Masacru din 10/11 octombrie 1944 de la Prundu Bârgăului şi a soţiei acestuia, de la o reprezentaţie teatrală, pe verso-ul căreia talentatul dascăl a consemnat: "Spre frumoasă amintire D-nei Rafila Pop, preoteasă-învăţătoare Loco. Cu ocazia producţiunii teatrale ( piesa Moş Chiorpec Ciobotarul, pe care tocmai o regizase  – n.n.) aranjate cu elevii Şcolii primare de stat, în ziua de 29 iunie 1933 (Sf. Petru). Cu aleasă consideraţie. Mijlocenii Bârgăului, la 31 iulie 1933, director Toma Il. Platon).

Aşa am aflat că  "Aurel din Deal" era de fapt un tânăr de-al nostru, deşi se născuse la Mijloceni, satul vecin. Intrase în lume şi viaţă într-o familie de români neaoşi, ce activase între anii 1783-1851 în cadrul Regimentul II românesc de graniţă, cea a lui Platon Iacob. Acesta îşi avea casa situată la DE 58 (DN 17), chiar la limita dintre satele noastre. A fost un om demn  de a fi ţinut în bild la fiecare casă de români, unanim simpatizat şi într-o parte şi în cealaltă, nu  numai pentru trecutul şi faptele sale de arme, dar şi pentru întreaga sa viaţă şi activitate. Mai târziu am aflat că fostul  învăţător îi preţuia fiul pentru isteţime şi calităţile sale umane, motiv pentru care i-a  devenit şi naş de cununie. Finul nu uita la rândul său binefacerile naşului, iar oricând avea ocazia îl cerceta, îl gratula cu tot felul de bunătăţi, iar atunci când naşul mergea  la terenul de la Strâmba nu uita să-i  dea o mână de ajutor la coasă, la polog, la transport etc. În perioada deosebit de grea şi complicată a zonei, a ţării şi a lumii din vremea celui  de-al doilea război mondial, când fostul judeţ Năsăud a făcut parte din teritoriul cedat Ungariei horthyste, Platon Aurel  a fost concentrat la o unitate militară din Miskolc, care între 1941 – 1945, a fost  mobilizată pe front, fiind nevoit să ia parte  la operaţiuni militare desfăşurate sub steag  străin. S-a reîntors în februarie 1945 victorios din infernul bătăliilor încrâncenate, a suferinţelor şi umilinţelor îndurate. Cea mai mare şi mai importantă victorie  a sa a fost aceea că  a reuşit să rămână în viaţă şi a putut să-şi revadă părinţii, surorile, pe Măriuţa şi Ioana, fraţii Dumitru şi Iacob. În acelaşi an şi-a unit destinele cu Palagia Ciot (17.04.1924 – 2008) o fată faină, harnică, cumsecade şi de omenie  de la Strâmba.  Tatăl acesteia, Petru Ciot, gratulat de bunul Dumnezeu cu  87 ani de viaţă, a fost combatant în primul război mondial. S-a reîntors din prizonierat din Siberia după şase ani (1917-1923), perioadă în care a învăţat limba rusă şi limbile folosite în fostul imperiu austro-ungar. Moştenise de la tatăl lui, Ciot Constantin, fost caiman, adică lucrător care s-a ocupat cu întreţinerea şi gospodăria cabanei de vânătoare a saşilor, o proprietate relativ importantă aici, situată chiar  în vârful Dealului, la km 7 a D.J. 172 D Josenii Bârgăului - Strâmba - Ilva Mică, denumit şi "Drumul cătanelor negre," sub aripa ocrotitoare şi binefăcătoare a Muntelui Heniu. Harnic, întreprinzător şi în plină putere, ginerele s-a pus pe treabă. Împreună cu consoarta şi-au întemeiat o familie puternică obişnuită cu greutăţile şi viaţa aspră şi uneori dură a muntelui. Aici vrei nu vrei, trebe, eşti obligat,  mai ales la vreme de iarnă, să munceşti continuu pentru că  dacă nu te scoli  dimineaţa devreme să curăţi omătul, să-ţi faci cărare pentru a putea ajunge în uliţă, la fântână, la adăpostul de animale, la galiţe ori în altă parte rişti să rămâi blocat în bătătură. Din lipsă de mijloace de comunicare  nu putea nici apela pentru ajutor la  primărie ori la alte autorităţi  astfel încât avea la dispoziţie doar două opţiuni: fie să se lamenteze zicând "ce o ci o ci", ori una mai rezonabilă:  să se ajute singur, pentru care a şi optat.  În scurtă vreme a transformat şi înnobilat terenul lui din Dealul Strâmbei într-o livadă înfloritoare. A profitat de faptul că, în toamna anului 1953, Staţiunea de cercetare-dezvoltare pentru pomicultură Bistriţa (fostul I.C.H.V.- n.n.) avea mare nevoie de forţă de muncă pentru a scoate materialul săditor pomicol din pepinieră. Badea Aurel s-a oferit să ajute în condiţii reciproc avantajoase  (şapte pomi pentru staţiune, iar cel de-al optălea îi revenea).  Din această colaborare  şi-a asigurat întreg materialul necesar înfiinţării livezii. În primii ani,  pe intervalele dintre rândurile de  pomi a cultivat cereale grâu, secară, ovăz,  porumb, cartofi, furaje cultivate. Investiţia s-a dovedit a fi benefică mai ales că s-a profilat şi pe creşterea animalelor fiind favorizaţi şi de faptul că în preajma casei se află păşunea comunală "Ciungi". Şi-au zis că e păcat să nu profite de situaţia deosebit de avantajoasă întrucât nu trebuiau decât să deschidă portiţa, iar animalele  ajungeau în păşune. În  acest fel şi-au asigurat şi îngrăşămintele naturale de care au avut nevoie. Pasiunea şi dragostea faţă de animale au determinat-o pe lelea Palagică să crească vreme de opt ani animale, respectiv două vaci, chiar după ce, în anul 2000, a rămas văduvă în urma plecării soţului la cele veşnice. "Aurel din Deal" are şi meritul de a fi pus umărul şi de a se fi alăturat rudelor soţiei, familiile: Ciot Petru, Ciot Constantin, Ciot Aurel, Ciot Mihai, Ciot M. Mihai, antecesorilor şi succesorilor acestora precum şi familiilor: Anca Emil, Pudilic Dumitru, Vărărean Ioan, Gherghel Andrei, Vărărean Toader, Călini Gheorghe, Uifelean Ioan, Rognean Simion, Benţa Simion, Pop Ioan şi celorlalte,  care au stat la baza obârşiei, dezvoltării şi afirmării viitoarei localităţi. Strâmba este sat doar din anul 1956.

Prin munca asiduă desfăşurată şi rezultatele obţinute familia şi-a câştigat un binemeritat prestigiu în rândul comunităţii şi în afara acesteia. Nu întâmplător, în legislatura 1964-1965,  consoarta a fost aleasă deputată (consilieră) în consiliul local (fostul sfat popular – n.n.). De această demnitate n-a prea avut mare hasnă. Nu  se acorda şi nici n-a beneficiat niciodată de vreo indemnzaţie ori alte foloase. Avea doar obligaţii, printre care şi aceea de a participa odată pe lună la sesiunea autorităţii locale  în satul de reşedinţă, ceea

 ce presupunea să străbată pe jos cei 14 km de acasă până la sfat şi înapoi.  În pofida situaţiei economice mulţumitoare la care a ajuns familia, a ţinut ca fiii Costică şi Marin să-şi continue studiile. Primul a urmat şcoala primară în satul natal, unde l-a avut ca dascăl pe învăţătorul Toader Galben, învăţământul gimnazial la Joseni,  Liceul "Radu Petrescu" Prundu Bârgăului. Apoi s-a înscris, a urmat şi absolvit Şcoala tehnică postliceală electronist depanator radio-tv Ucecom, iar 43 ani a lucrat în reţeaua de profil la Bistriţa, remarcându-se prin calitatea serviciilor prestate. Într-o perioadă, din dorinţa de a veni în întâmpinarea solicitărilor clientelei,  împreună cu foştii colegi de muncă  s-a implicat şi în operaţiuni de import de aparatură electrocasnică, în special maşini de spălat rufe, ce a presupus angajarea de credite bancare a căror rambursare au garantat-o, cu riscurile de rigoare, cu propriile proprietăţi imobiliare, în principal apartamente. Marin, celălalt  frate, a urmat studii de specialitate, iar în prezent îndeplineşte activităţi legate de ocrotirea patrimoniului forestier şi cinegetic din zonă.  Iarna feciorii familiei rămâneau la internat, iar vacanţele şi le petreceau în cea mai mare parte  la munca câmpului alături de părinţi.

E adevărat că nu o dată împreună cu  alţi praşcăi de vârsta lor au mai creat nu o dată emoţii părinţilor întrucât luau într-o traistă pită, câte două-trei ruzi de cârnaţ uscat, slănină, caş şi ce mai aveau la îndemână şi  obişnuiau să facă mici escapade prin păşunea Ciungi. Aici găseau cireşe, pere aromate, mere din toate soiurile şi calităţile şi alte fructe apetisante. Pe păşune nu existau pomi sălbatici, ci doar din cei altoiţi. Alte ori escaladau Muntele Heniul Mare pentru a ajunge la Releul de televiziune, la stâne ori la alte destinaţii numai de ei ştiute. La reîntoarcere, părinţii bucuroşi că şi-au recuperat odraslele şi că nu li s-a întâmplat nimic uitau să-i alduiască. Toţi membrii familiei s-au dovedit a fi oameni altruişti, dispuşi mereu să ajute, să facă bine celor din jur, printre aceştia numârându-se nepoţii Paul şi Lucian, specialişti de marcă în domeniile în care activează şi câteva nepoate, asistente medicale, care prin profesie şi vocaţie vin zilnic în sprijinul semenilor. Uneori li s-a reproşat bărbaţilor din familie că s-au lăsat cam  prea uşor seduşi de femeile frumoase, dar câtă vreme şi Dumnezeu iubeşte frumosul, nu poate fi socotit un prea mare păcat. În favoarea acuzaţiilor pledează şi lipsa  plângerilor prealabile, cele referitoare la vicierea sau alterarea consimţământului ori la calitatea prestaţiilor. În evaluarea subiectului ar trebui poate să facem uz   de sfaturile conţinute în unele dintre versurile cântecului "A fi om îi lucru mare" al conjudeţanului nostru Cristian Pomohaci: "Lume nu mă/nu ne judeca, Pân' ce mi-am/ne-am trăit viaţa, Judece-mă/judece-ne Dumnezeu, De-o fost bine, de-o fost rău".

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]