O tânără şi o minoră, accidentate pe o trecere pentru pietoni din Bistriţa

Polițiștii au fost sesizați miercuri cu privire la producerea unui accident de circulaţie pe raza municipiului Bistriţa, soldat cu rănirea a două persoane.

„În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 65 de ani, din Bistriţa, în timp ce conducea un autoturism, a surprins şi accidentat o tânără, în vârstă de 29 de ani, şi o minoră, de 6 ani, ambele din municipiu, care erau angajate, regulamentar, în traversarea străzii, pe trecerea pentru pietoni, marcată şi semnalizată corespunzător. Din accident a rezultat vătămarea corporală a celor două, care au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa în vederea acordării de îngrijiri medicale”, informează Inspectoratul de Poliţie Bistriţa-Năsăud.

            Cercetările sunt continuate de către Biroul Rutier sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

USR-PLUS

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]