O problemă de siguranţă naţională în Regatul Crocodililor Verzi

Ca să manipulezi politica unui stat, şi să te serveşti de oportunităţile lui economice, ai nevoie de informaţii ca de-o cană cu zeamă de varză murată şi de-o aspirină după o noapte de chef unde ai amestecat băuturile. De informaţii la prima mână, care nu prea apar în presă, fiindcă nu interesează publicul larg. Pe principiul “urmăreşte banii”, o posibilă cale de colectare a datelor este auditul financiar-contabil.

Într-o ţară, fie Absurdistan, fie Băseland, fie Regatul Crocodililor Verzi, contează cine şi câţi realizează auditul. Dacă nu cumva e în formare un monopol. Care, pe lângă încălcarea liberei concurenţe, ar avea şansa să atenteze la siguranţa naţională. Cum pot fi alungate din acest sector firmele nedorite, de obicei autohtone? Printr-o înţelegere cu băncile. Acestea indică firmelor unde să-şi realizeze auditul, dacă vor relaţii contractuale, adică bani de la ele. Totul verbal. Că societăţile comerciale sunt nemulţumite pentru că trebuie să plătească servicii mai scumpe de audit (nu-i exclus!) ca să se menţină în graţiile unei bănci, este un amănunt colateral. Ca la război- sunt şi victime colaterale. La rândul ei, banca îşi face auditul la firma de auditare pe care o promovează. Cu loc comod de negociere.

Pentru cei nefamiliarizaţi cu ciripelile de faţă- prea de specialitate- şi cu domeniul, mai adaug că toate firmele cu potenţial au nevoie de audit financiar-contabil. De la cele din domeniul comerţului şi producţiei, până la cele de asigurări, tranzacţii bursiere şi brokeraj. Cine deţine supremaţia pe piaţa auditului financiar-contabil ştie până la zecimală ce se petrece în economia Regatului Crocodililor Verzi, de exemplu, unde sunt breşele, cine este în impas sau în ascensiune, orice. Depinde dacă sau cum sunt valorificate informaţiile. Desigur, auditorii n-au voie să retransmită ce ştiu decât cu acordul clienţilor. Însă scăpări de securitate pot să se ivească oriunde. Concentrarea puternică a datelor este periculoasă.

Colegii din presa de investigaţii ar fi interesant să se intereseze dacă nu sunt asemănări între cele descrise şi realitatea din România. Ca si SRI şi Consiliul Concurenţei, de altfel. Uneori, munca oferă şi satisfacţii.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5