O poveste minunată numită copilărie

Copilăria mea a fost o poveste frumoasă, un adevărat vis. Zile binecuvântate, fericite şi fără griji. Mă împrietenisem cu o fetiţă din vecini, de aceeaşi vârstă cu mine. Tatăl ei, Valentin Raus, era un cunoscut scriitor bistriţean, iar bunicul din partea mamei, părintele Tătar, fost preot greco-catolic, îşi petrecuse câţiva ani buni la canal. Locuiau într-o căsuţă cochetă, în apropierea Fabricii de teracotă, având în faţă o superbă grădiniţă de flori. În spatele casei se întindeau straturi de trandafiri şi o mică livadă din care ne ospătam în voie.
Ileana avea înfăţişarea unui înger pictat de Rafael, faţa rotundă, părul ondulat, ochii negri, pielea ca piersica, toate dublate de o fire blândă şi afectuoasă. Ţineam unul la altul cu atâta pasiune, încât eram nedespărţiţi.
Mă asculta orbeşte, îmi ceda la masă piciorul de pui şi izbucnea uşor în plâns dacă dădeam semne de plictiseală. Când îi cântam la vioară rămânea cu gura căscată de admiraţie. Sunt convins că eram cei mai fericiţi copii din lume.
Când ne săturam cu joaca, ascultam poveştile cu Cosânzene şi Feţi-Frumoşi pe care ni le citea tatăl ei. Aceasta nu ne împiedica însă să inventăm propriile noastre basme şi, cu cât se dezvolta această pasiune, cu atât viaţa ni se părea ca o permanentă poveste cu zâne.
Majoritatea lucrurilor pe care trebuia să le ştiu neapărat, despre cum să trăiesc, ce să fac şi cum să exist, le-am deprins în jurul cutiei cu nisip de la grădiniţă. Iată lucrurile pe care le-am învăţat: nu lovi oamenii; pune lucrurile la loc, acolo de unde le-ai ,luat; strânge mizeria pe care ai făcut-o; nu pune mâna pe ce nu-i al tău; cere-ţi scuze dacă loveşti pe cineva: trage apa, spală-te pe mâini înainte şi după ce mănânci; desenează, pictează, cântă, dansează, joacă-te şi lucrează în fiecare zi câte puţin; culcă-te în fiecare după-amiază; când ieşi în oraş periază-ţi hainele, aranjează-ţi frizura şi lustruieşte-ţi pantofii; fii atent când treci strada, ţineţi-vă de mână şi traversaţi împreună; aminteşte-ţi de mica sămânţă din vasul de lut; rădăcinile merg în jos, iar planta în sus şi nu uita că toţi oamenii sunt la fel!... Vine însă o vreme când porumbeii, hamsterii, peştişorii sau chiar mica sămânţă din vas mor cu toţii. Şi noi, oamenii, murim la fel…