Antologie din creațiile laureaților concursului de creație literară pentru elevi „Orizonturi”. Editura „Casa Cărții de Știință”, 2015

O nouă apariție editorială a Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud: „Dulce inspirație”

La „Orizonturi”, dulcea inspirație

Inițiat în urmă cu peste 20 de ani, Concursul de creație literară „Orizonturi”, destinat elevilor, a reușit să adune sub cupola acestei generoase idei micii creatori de literatură din municipiul Bistrița și din alte zone ale județului Bistrița-Năsăud. Generațiile de elevi au înscris, la propriu și la figurat, momente de grație, de „dulce inspirație” ce vor rămâne în conștiința participanților, în memoria afectivă a dascălilor îndrumători, a colegilor, a părinților și bunicilor ce le-au susținut demersurile.
Ideea reunirii între copertele acestei antologii a unei părți semnificative din bogata „recoltă de vise” a elevilor premiați a fost lansată în urmă cu un an, la cea de-a XX-a ediție, de către directorul Bibliotecii Județene „George Coșbuc”, scriitorul Ioan Pintea, care sublinia faptul că tinerii care citesc cărţile Bibliotecii Judeţene au curajul să scrie şi să facă literatură de bună calitate: „Nu există nimic mai bun decât preocuparea pentru literatură. Sunt convins că dintre voi se vor alege scriitori buni ai generaţiei viitoare. Importanţa unei astfel de competiţii între copiii cu aptitudini literare constă în primul rând în formarea gustului estetic şi în stimularea imaginaţiei şi a creativităţii. Este de la sine înțeles rolul lecturilor în modelarea personalităţii unui om, mai cu seamă a unui viitor scriitor.”
Antologia se dorește a fi o răsplată și un moment de bilanț pentru strădaniile talentaților copii și adolescenți din rândul cărora se vor ivi, poate, scriitori de primă mărime, cu certitudine - iubitori de literatură, cititori împătimiți, oameni cultivați care au deprins pasiunea lecturii trecând pragul Bibliotecii „George Coșbuc”. Acești tineri înzestrați au în față un drum lung, pe care unii dintre ei se vor încăpățâna să-l parcurgă până la capăt, acolo unde îi așteaptă notorietatea. Semnele sunt promițătoare, unii dintre ei au confirmat încrederea juriului, izbutind să debuteze editorial, să-și adjudece lauri la concursuri de literatură de anvergură națională. Cu siguranță, ei nu-și vor uita începuturile...
Structurat pe trei grupe de vârstă, pentru două secţiuni, de poezie şi de proză, concursul a înregistrat în toți acești ani partici-panţi numeroși de la şcolile din Bistriţa, din celelalte orașe și comune ale județului, de la Palatul Copiilor Bistriţa, de la Clubul Copiilor Beclean. Juriul, format din scriitori, dascăli și bibliotecari, a fost surprins de fiecare dată de imaginația debordantă a concurenților, de ușurința cu care aceștia construiesc lumi imaginare sau identifică elemente surprinzătoare din (i)realitatea imediată. Dintre membrii juriului acestor douăzeci de ediții, îi amintim pe scriitorii Olimpiu Nușfelean, Virgil Rațiu, Al. C. Miloș, Dan Coman, Mircea Măluț, David Dorian.
Organizat de Secția Împrumut pentru Copii, în preajma Zilei de 1 Iunie, coordonatoarele ultimelor ediții fiind bibliotecarele Adriana Zăgrean și Rodica Linul, concursul „Orizonturi” s-a bucu-rat de sprijinul și găzduirea bibliotecarei Angela Costin de la Casa Memorială „Andrei Mureșanu”, filială a Bibliotecii Județene. În ambianța pitorească a casei în care a copilărit poetul Revoluției de la 1848, s-au organizat cele mai multe festivități de premiere, în care s-au înmânat cu generozitate premii și diplome, urmate de recita-lurile, la fel de generoase, ale câștigătorilor edițiilor. De ziua lor, micii concurenți și susținătorii acestora au beneficiat de un cadru sărbătoresc, de ospitalitatea și de darurile amfitrionilor.
Antologia de față și-a înnobilat aspectul grafic, a îmbrăcat haina de sărbătoare cu lucrările copiilor participanți la diferitele con-cursuri de arte plastice organizate sau sprijinite de bibliotecă. Amintim concursul “Odată ca niciodată”.
Organizatorii concursului de creație literară pentru elevi, cei ce și-au adus contribuția la realizarea acestei antologii își doresc să vadă răsărind de cât mai multe ori „dulcea inspirație” la “Orizonturi”.

David Dorian

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5