La noi

O leșancă neastâmpărată

Adică, nu zglobie, nu debordând de energie sau furnicată de impulsii locomotorii.
Ci un om care, având certitudinea că timpul poate fi încredințat cuvântului, se bucură mereu de această șansă și duce la tipar carte după carte.
Cine o cunoaște și-a dat seama că mă refer la scriitoarea Veronica Oșorhean, originară din comuna Leșu, județul… Coșbuc-Rebreanu.
Iar acum iau în seamă proaspătul volum „Cartea și satul. Ecouri ale receptării unui volum” (Editura Grinta, Cluj – Napoca, 2017). Chiar așa: Este un fel de epilog la volumul „Cuib de lumină: Școala din Leșu” (Editura Grinta, 2016) – un admirabil elogiu adus satului natal, școlii, unor personalități originare de aici, textele fiind scrise nu numai de foști elevi din Leșu, ci și de oameni care s-au apropiat, intelectual, de acest areal al Ilvelor.
Pe foaia de titlu al recentei apariții editoriale, Veronica Oșorhean ține să menționeze că ea este doar coordonator al acestei fapte. E un fel de joacă sub pălăria modestiei, căci alături, pe foaia tehnică a editurii, se văd și următoarele „deconspirări”: tehnoredactare, concepție și realizare grafică, scanare fotografii – aceeași Veronica Oșorhean (la aceasta, cei care au trecut prin astfel de încercări, știu că se pot adăuga: timp, bani, drumuri, așteptări, dialog, corespondență ș.a.).
Drumul cărții în lume a început, desigur, la Alba Iulia (localitatea de reședință a autoarei), în cadrul Târgului de Carte Alba Transilvania, apoi la Maieru (în cadrul manifestărilor legate de cei 20 de ani de existență a inconfundabilei reviste de aici, „Cuibul visurilor”). S-a întors apoi la Gherla, locul studiilor liceale ale scriitoarei, unde volumul a fost amplu comentat de către cei prezenți la Biblioteca municipală.
În sfârșit, cartea a ajuns „acasă”, în iulie 2016, organizându-i-se un adevărat simpozion, de către Cenaclul literar Anton Coșbuc din Leșu, în cadrul celei de a 48-a ediții a faimosului Festival Interjudețean de Folclor „Rapsodia trișcașilor”. Privitor la participanți, îmi face plăcere să observ în termenii aceștia: Sala „mustea” de intelectuali, veniți de pretutindeni, foști elevi și oameni de cultură de diferite profesii.
De altfel, aceasta se remarcă și din conținutul cărții, prin textele sumarului, semnate chiar și de persoane care atunci nu au putut participa la simpozion. Impresiile, ecourile vin de la Bistrița, Gherla, Beclean, Năsăud, Blaj, Cluj-Napoca, Timișoara, Oradea, Bistrița Bârgăului, Brașov, Sângeorz Băi, Leșu, Săsarm, Dej (impresionante prin amploare și meticulozitate rememorările profesorului Sandu Dragotă).
Încât,e de înțeles motivația moto-ului ales de Veronica Oșorhean:
„Până are-un colț de sat,
Omul nu-i înstrăinat.”

Comentarii

19/07/17 10:48
Rodica Fercana

Da,scriitoarea Veronica oșorheian are o legătură emoțională aparte cu plaiurile natale; iubirea față de glia strămoșească, de oamenii locului care au însemnat ceva, de cei trecători care și-au lăsat amprenta benefică este nimbul ce înnobilează paginile sale de carte.Felicitări!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5