O lansare în tandem a volumelor Rodicăi Fercana de „La porţile gândului” la „Vârtejul vieţii”

O activitate de o sensibilitate aparte, cu participarea a numeroşi oameni de cultură şi un public avizat, o acţiune de suflet şi simţire românească s-a derulat în 23.09.2014, la sediul redacţiei cotidianului „Răsunetul”, începând de la ora 11.00, până la ora 14.00, timp spiritual în care cărţile Rodicăi Fercana au fost prezentate elogios de oameni de cultură năsăudeni şi bistriţeni, din Cercul Astra Năsăudeană, Liga Scriitorilor – Filiala Năsăud, a foştilor colegi din cadrul ceaiului literar „Corabia Nebunilor” de la Liceul „G. Moisil” şi a Filialei Bistriţa a Asociaţiei „Cultul Eroilor”.
Toate aceste grupuri de suflet i-au acordat doamnei Rodica Fercana Diplome de Merit şi de Excelenţă.
Despre valoarea cărţilor şi talentul incontestabil al autoarei au vorbit, cu argumente de înalt nivel spiritual: moderatorul întâlnirii de suflet – redactor şef al cotidianului „Răsunetul” – Menuţ Maximinian, drd. Tiberiu Irimia – directorul prestigioasei Edituri Karuna Bistriţa, la care au apărut cărţile, scriitorul şi filozoful, Cetăţean de Onoare al Bistriţei, în ceas aniversar, membru al Uniunii Scriitorilor din România – Alexandru Cristian Miloş, prof. Ioan Mititean – preşedintele Ligii Scriitorilor, Filiala Năsăud, prof. Ioan Seni – preşedinte Astra Năsăud, prof. Mircea Daroşi – redactor şef revista Astra Năsăudeană, prof. Romulus Berceni – redactor şef revista „Ecologistul” BN, prof. Floarea Pleş – preşedinte Org. Orăşeneşti Năsăud a Astrei, prof. pens. Lucreţia Mititean, prof. pens. Varvara Hogiu, scriitoarea Victoria Fătu Nalaţiu, prof. Leon Catarig – directorul muzeului din Rebrişoara şi col. Vasile Mărginean – preşedintele Asociaţiei „Cultul Eroilor” BN.
Cărţile Rodicăi Fercana, prin concursul Editurii Karuna, au obţinut premii la concursurile de popularizare a literaturii din Scoţia, Japonia şi Norvegia.
La finalul întâlnirii-eveniment de excepţie şi de o aleasă ţinută culturală şi spirituală desfăşurată în spaţioasa şi generoasa redacţie a ziarului „Răsunetul”, fenomen ce sperăm că se va repeta şi în viitor, autoarea Rodica Fercana a mulţumit tuturor celor prezenţi, familiei sale, redacţiei ziarului pentru găzduire, colegilor de condei bistriţei şi năsăudeni, colegilor de la Liceul „Grigore Moisil”, a citit câteva poeme din cărţile lansate şi a acordat numeroase autografe.
Cărţile s-au bucurat de aprecieri unanime ale celor prezenţi, întâlnirea încheindu-se fericit cu o agapă frăţească.
....................................
Citiţi ediţia print !

Comentarii

25/09/14 15:50
toma

Felicitari Doiniţa! mltă sănătate si la noi apariţii

27/09/14 13:17
Doina R.Fercana

mulţumesc mult pentru urare!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5