O CARTE – EVENIMENT: MONOGRAFIA GLEDIN 700

Această carte-eveniment este rodul unui impresionant respect și devotament afectiv față de oamenii și locurile de origine ale autorilor, două distinse personalități ale Armatei Române: colonel (r) ing. Ioan Vlaic și colonel (r) Marin Ursa, care își iubesc exemplar și în egală măsură țara și locul natal. Domniile lor sunt adevărați fii ai satului din care au plecat în urmă cu mai multe decenii, dar pe care l-au purtat mereu în inimă și-n gând și spre care s-au întors ori de câte ori găseau răgazul necesar pentru un drum nu tocmai scurt de la București sau de la  Timișoara până în zona mirifică a Călimanilor sud-vestici. De altfel mottoul – un  poem în proză, de o sensibilitate și profunzime aparte, dedicat satului natal -, cu care se deschide volumul ilustrează cu prisosință motivația autorilor de a scrie și a publica această amplă și valoroasă carte.

          Chiar dacă reia, în parte, unele contribuții anterioare ale fiecăruia dintre cei doi autori[1], monografia Gledin 700 este o lucrare nouă prin conținutul substanțial amplificat, prin tematica extinsă, mai ales în secțiunile de etnologie și folclor, și prin iconografia deosebită, care se distinge prin numărul mare de fotografii, foarte  prețioase din punct de vedere documentar și artistic, ce însoțesc textul. Cunoscând în profunzime istoria localității, așa cum reiese din documente și din tradiția orală, precum și îndeletnicirile, obiceiurile și folclorul local, dar și viața satului din ultimele șapte-opt decenii, cu toate evenimentele și schimbările întâmplate în cea mai complexă și mai frământată perioadă din istoria țării și a omenirii, autorii au realizat nu numai o remarcabilă monografie, ci și o adevarată frescă a Gledinului de altădată și de azi.

          Lucrarea e structurată în nouă secțiuni principale, referitoare la așezarea geografică a localității, la istoria satului, la ocupațiile, obiceiurile, graiul și   viața culturală și religioasă a oamenilor de aici, la personalitatea și faptele Sfântului Cuvios Ierarh Pahomie, la oamenii de vază și intelectualii Gledinului, iar în partea finală se adaugă opt texte omagiale scrise de persoane cu origini în această zonă[2], două scurte biografii ale celor doi autori și o secțiune de anexe, în care se dau informații foarte utile referitoare la recensământul gledinarilor, o schiță a ulițelor și numerelor de casă din localitate, precum și bibliografia lucrării.

          Poziția geografică a satului, descrisă inspirat și ilustrată cu hărți tradiționale, dar și cu o frumoasă vedere din satelit (p.13-22), este în nord-estul Transilvaniei, mai precis în sud-estul județului Bistrița-Năsăud, la granița de nord-est a județului Mureș. Fiind așezat aproape de izvoarele Văii Luțului, Gledinul se afla în apropierea masivului Poiana Tomii din Munții Călimani, care au oferit gledinarilor bune locuri de pașunat, dar și de refugiu din calea năvălitorilor de tot felul.

          În secțiunea consacrată  istoriei  localității (p.23-78), se face o convingătoare pledoarie, întemeiată pe documente autentice, în favoarea opiniei că prima atestare documentară a Gledinului datează din 14 decembrie 1319, nu din secolele IX-X, cum se afirmă în textul de dată recentă săpat pe placa de marmură așezată la intrarea în biserică. Tot în acest capitol sunt respinse și alte informații false despre istoria și numele satului, despre unii clerici care ar fi slujit aici, despre o mănăstire pe care ar fi întemeiat-o domnitorul Petru Rareș, care ar fi și vizitat-o etc., întrucât acestea sunt preluate din legende inventate nu de multă vreme ori sunt rezultatul  interpretării eronate a unor creații folclorice,  neconfirmate documentar. Autorii admit, însă, ipoteza că vechimea satului ar putea fi mult mai mare, facând în acest scop un consistent excurs în istoria dacilor și a românilor din epoca străveche, întrucât în zonă s-au descoperit câteva cetăți dacice și castre romane, precum și urme ale omului preistoric. Asemănarea dintre portul dacilor și al gledinarilor din generațiile mai vechi ar putea fi, de asemenea, un argument în sprijinul acestei păreri.

          O atenție specială se acordă prezentării istoriei localității în contextul mai larg al vieții românilor ardeleni de-a lungul timpului, aflați mereu în calea invaziilor și a stăpânirilor străine ostile sau implicați în evenimente sociale și militare majore, cum au fost, de pildă, cele două conflagrații mondiale din secolul al XX-lea, în care s-au jertfit și mulți gledinari, răpirea Transilvaniei în 1940, prin Diktatul de la Viena, schimbarea regimului politic în România după 1947 etc. De fiecare dată, viața oamenilor de aici a fost semnificativ afectată.

          Substanța propriu-zisă a monografiei o constituie, fără îndoilă, capitolele dedicate ocupațiilor, datinilor și culturii locale. Fini observatori și profunzi cunoscători ai vieții satului natal, autorii ne oferă o remarcabilă prezentare retrospectivă a principalelor îndeletniciri: agricultura, păstoritul, pomicultura, prelucrarea lânii, a cânepii și a inului, tăiatul porcului, fiertul țuicii, prepararea pâinii și a silvoiței (=magiunului); a meșterilor din sat: fierari, cojocari, croitori, cizmari, brodeze, dulgheri, rotari, zidari, ceterași, moașe etc.; a locuințelor, gospodăriilor și a portului popular; a obiceiurilor tradiționale la botez, căsătorie și înmormântare, la Crăciun (lăturenia, colindatul), la șezători și la clacă etc. La acestea se adaugă o seamă de valoroase creații folclorice: orații de nuntă, colinde, chiuituri etc. culese de la cunoscătorii și rapsozii locali, de regulă persoane mai vârstnice, pentru că generațiile mai tinere se află într-un evident proces de schimbare a mentalităților și obiceiurilor străvechi. De aceea credem că monografia la care ne referim va deveni, în timp, o importantă și de neocolit sursă de cunoaștere a specificului comportamental și a vieții gledinarilor de-a lungul vremilor.

          Secțiunie dedicate școlii și bisericii din Gledin (p. 105-116, 117-130), precum și capitolul în care sunt evocate numeroasele personalități (clerici, învățători și profesori, ingineri, economiști, ofițeri, medici, farmaciști, juriști, pictori, funcționari, oameni de afaceri etc.) originare din Gledin (v. p. 8 și 195-204) ilustrează interesul pentru învățătură și respectul sătenilor de aici față de cele două instituții fundamentale pentru neamul românesc.

          Un capitol aparte este rezervat Sfântului Cuvios Ierarh Pahomie de la Gledin, una dintre marile personalități ale bisericii și culturii românești din epoca veche, ce a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 14 aprilie 2007, din inițiativa preoților Nicolae Feier și Ioan Titieni și cu sprijinul creștinilor din  localitate. Aici, pe baza unei documentări temeinice, se îndreaptă o seamă de inexactități privitoare la biografia Sfântului Pahomie, apărute în diverse materiale editate până acum.

          Scrisă cu mult har și, totodată, cu limpezime și precizie științifică, această carte oferă nu numai bucuria unei lecturi agreabile și foarte instructive, ci și o istorie în imagini a Gledinului din ultima sută de ani. Publicată la prestigioasa Editură Ars Docendi a Universității din București, această carte-eveniment se impune și printr-o ținută grafică deosebită, întrunind în multe privințe și caltățile unui impozant și prețios volum bibliofil.

          Apariția monografiei Gledin 700 marcheză strălucit sărbătoarea împlinirii a șapte veacuri de la prima atestare documentară a satului care și-a dobândit, prin oamenii săi, un loc distinct și binecuvântat între celelalte așezări românești.

                                                               

                                                                             Prof. univ. dr. Vasile D. Țâra

                                                                                

 

 

 




[1] Vezi cărțile domnului col. Ioan Vlaic: Gledinul, sat românesc din Nordul Transilvaniei, județul Bistrița-Năsăud (București, 2003),  Gledinul, satul în care s-a născut Sf. Pahomie (București, 2008), Legende și adevăr ( București, 2009), precum și o seamă de articole publicate de Domnia Sa și de col. Marin Ursa în reviste de cultură, dar mai cu seamă în „Glasul pământului”, o revistă foarte frumoasă și impresionantă prin conținut și realizare grafică,  inițiată și editată de col. Marin Ursa la Timișoara, ca publicație a românilor din zona Bistrița-Năsăud stabiliți în Banat.

[2] Gelu Netea, Câteva cuvinte aniversare (p.279-280); Mihaela Cincă Ștefănescu, Gledin, copacul de 700 de ani (p. 281-282); Emilia Cismaș, Din suflet pentru suflet (p. 283); George G. Echim, Satul Gledin la aniversare (p. 284-286); Cornel Cotuțiu,Un intelectual exemplar pentru satul său natal (p. 287-288); Dimitrie Poptămaș, Gledineanca (p.289-295); Traian Parva Săsărman, Gledin. Vatră de istorie românească (p.296-297).

 

Comentarii

14/09/16 11:28
Un fiu al satului

Mi-ar place ca tot ce se face în numele Sf. Pahomie, să nu se facă mai ales pentru faimă ...

20/09/16 16:13

Amintiri răscolite de lecturarea surprinzătoarei cărţi "Gledin 700"

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]