NISIPUL CLEPSIDREI

Poet, prozator, publicist, Mircea Daroși revine către sufletele noastre cu noua carte de versuri „Nisipul clepsidrei”. Apărut în condiții grafice de excelență, noul volum de poezii al îndrăgitului om de cultură bistrițean reușește să cucerească inimile iubitorilor de poezie cu o carte luminoasă structurată pe două părți: „Nostalgii” și „Neliniști”. Prima parte este scrisă în stil clasic, cealaltă în stil modern. Profesorul spiritual din adâncul scriitorului stă de veghe și poeziile curg frumos, echilibrat, sfidând parcă și vremurile. O filozofie profundă, o împăcare cu timpul care, odată ajuns în clepsidră, va curge mereu. Toamna din sufletul poetului se face simțită și ea, pentru că autorul și-a făcut din iubire un altar, un scut, astfel încât scurgerea timpului să nu-l atingă. Cuvintele sale ning, mugurii plesnesc în amintire, când se topesc în miezul fructelor fără chip. Metaforele transformă clipa în frumusețe și când poetul rostește: „Un plug îmi ară adânc în suflet / Pe șesu-mbrățișat de gânduri/ Cum se zidește clipa-n nemurire.”
Bineînțeles că amintirile vin și ne poartă cu nostalgie prin viața în care nu poți fugi de ele și de iubire, pentru că noi purtăm cu toții în spirit viu, iubirea. Viața e ca o retrospectivă prin puterea dragostei față de tot ce înseamnă ea. O maturitate a versului, o împăcare cu ceilalți, o poveste tristă cu un albastru de Bahrein. Un târziu de bucurie, o rugăciune de iertare, un colind de nemurire. Mircea Daroși îmblânzește lumea prin puritatea și noblețea poeziei din „Nisipul Clepsidrei”, ne lasă moștenire înțelepciunea din noaptea Învierii. Poezii încărcate de anotimpuri ale timpului rege, de cunoaștere de taine luminoase. Și cât poezia există: „M-aș îmbrăca în straiele amiezii/ Dar s-a-nvechit un pic cămașa zilei/ Și m-au cuprins troienele zăpezii, Iar ghioceii râd la poala tâmplei.../Stau visele sub lacătele porții/ Și totuși le visez la infinit. Mă doare dimineața din privire/ Am rupt din veșnicie doar o clipă..”
O poezie ca un altar al sentimentelor, al clipelor unei călătorii pământene de excelență, un abur blând de nemurire. Fiecare eveniment al pasului printre zile și nopți transpuse magic în poeme de neuitat. „Port haina iubirii pe vânt și furtună/ Și-n fiece clipă cu ea mă îmbrac/ Căldura ei vine din veșnicie/ Și-o poartă adesea, doar omul sărac.” Puritatea sufletului este transpusă dureros în poezie: „ Noi ți-am adus de-acasă, din grădină/ Cireșe coapte, tocmai de acum/ Și-un vin din cela bun de buturugă, Făcut din via noastră de la drum./ Și am mai luat cu noi și veștile din sat/ Să-ți potolească dorul de acasă.”
Cernerea visului din clepsidra timpului este magic redată printr-o abordare cu responsabilitate față de cuvântul scris. Spirit evoluat, neliniști metafizice străbat întreaga carte, o emoționantă carte de poezie subtilă încărcată de imagini vizuale, cu sensuri multiple. Poezii tainice, rod al evoluției în timp al autorului cu o demnitate supremă: „ Eu clipa din mine n-o vând/ Și traista pe umăr mi-o țin/ Sunt slobod ca pasăre-n vânt/ Și-n vorbă port cerul senin.”
Cine s-a născut la țară s-a născut în raiul pământesc. Lumea ideală, copii, nepoți, bunici, părinți, dar și durerea vieții și clipa cea grea, întregul amalgam al vieții sunt prezente în poeme de dragoste cu o undă de tristețe că din gara vieții fiecăruia trenurile doar pleacă și nu se mai întorc. Un câmp roditor cu tainice semințe devine cartea „Nisipul clepsidrei”.
Mircea Daroși ne aduce în dar poezia-rugăciune care ne dă putere. O muzicalitate divină răzbate din versurile care dau lumină. O carte scrisă, dar mai mult trăită, înțeleasă. O carte care știe și înțelege puterea cuvântului, o carte care poate face rana mai adâncă/ Și timpul îl aduce înapoi/ Și temple de iubire și de dor/ Când adevărul tainic le deschide.”În universul poetului locuiește o lume a lumilor în care văzutul și nevăzutul reușesc să supraviețuiască în echilibru, să audă pașii lumii în mers și Someșul să-și ducă valul liniștit. Poetul ne duce în lumea satului unde dulce e somnul, cuminte e bolta senină, când cerul sărută cu sete pământul.
Mircea Daroși, poet de lumină și har a încercat nemărginirea și necunoscutul în poeziile sale. Dascăl devotat idealului de a cultiva cunoașterea, lumina cărții a împărțit-o pe altarul școlii și a slujit mereu în vorbe și în fapte, în suflet și în gând, cu dragoste Măria Sa, Limba Română.

***
„Neliniștile” ca un arc peste timp ce reunește generațiile arată încă o dată menirea și hăruirea de poet, de prozator, de observator al vremurilor noastre în slujirea celei dintotdeauna duminici, Limba Română. La ușa sufletului său e bagheta magică a înțelepciunii din necuprinsul clipelor. Frumuseți lăuntrice pe un fir de floare albastră și plânsul amar al tăcerii. Mircea Daroși, poetul născut în zodia sa de iarnă, neîmblânzitul, spiritul necuprinsului dar: „Fântâni de lumină/ Însetate de zare/...Stând rezemat de gânduri, spărgător de false oglinzi peste care „iarna a pus prea mult alb/ peste plapuma gândului” a reușit încă o dată să ne răsfețe clipa poeziei cu o lume adevărată, lumina vieții sale. Poezia îl iubește și îl recunoaște. Probabil noi cărți așteaptă zborul unui alt început, căci drumul nostru are un singur sens. Poetul șoptește: „M-aș întoarce din drum/ Dar sunt prea departe/ De mine./Aștept să cadă roua/ Peste iarba/ Gândurilor mele.” Voi încheia cu poemul din „Neliniști” intitulat sugestiv „Neliniște”: „Alerg prin frigul lumii/ Cu pașii nimănui/ Și mă lovesc/ De privirile sterpe/ Ale necunoscutului/. La marginea neliniștii/,Cineva împarte/ Felii de iubire,/ Merinde/ Pentru cei care/ N-au cunoscut/ Încă/ Mirul botezului.” O carte de maturitate, de înțelepciune, de poezie, de evoluție spirituală.
Emilia Dabu
Membru U.S.R.
Președinte al Clubului de Cultură și Artă „SOLTERIS” din Mangalia

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5