Începuturile Universului

Nimic + nimic x nimic – nimic : nimic = NIMIC

„Omul-această fiinţă neliniştită”- cum spunea întâiul om (Neil Armstrong) care a păşit pe Lună, îşi frământă gândirea cu cele despre sine şi despre originile Universului în care trăieşte. El nu se limitează doar la curiozitate, cum fac multe vieţuitoare, ci îşi transformă curiozitatea în cercetare. Încearcă să afle nu doar cele despre sine, ci şi cele ale începuturilor, iar mintea sa aleargă supraluminic, căutând răspuns la zbaterile sale-

Fascinanta boltă cu făcliile veşnice ale stelelor a născut întrebări nenumărate. Aceptând existenţa unui Creator Suprem, Atotputernic şi infinit în cunoaştere şi înţelepciune, filosofii s-au întreabat cum anume au fost făurite aceste splendori? Răspunsuri au fost multe, dar astăzi ne vom opri doar la câteva..

Ştiind că Dumnezeu este de necuprins, s-a emis aserţiunea că materia a făcut cumva parte din însăşi fiinţa dumnezeirii. Deşi asistăm la uluitoare progrese omeneşti în cunoaşterea materiei, a macro şi microcosmosului, nu putem afirma că am cunoaşte ceva despre fiinţa dumnezeirii. După cum spunea încă în sec. al IV- lea (Anno Domini) Sf. Chiril al Alexandriei, divinitatea ne este cognoscibilă doar prin actele, manifestările exterioare: minuni, exercitarea stăpânirii cereşti a fenomenelor, revelaţii. Necunoscând astfel nimic despre fiinţa însăşi a dumnezeirii, părerea de mai sus rămâne cu certitudine doar o speculaţie fără bază.

Cealaltă opinie, destul de citată din păcate, este că „Dumnezeu a făcut Toate din nimic.” Negreşit că această părere are în subsidiar o convingere bună şi adevărată: conform căreia lui Dumnezeu toate îi sunt cu putinţă. În mod suveran, „El face ceea ce vrea”, stăpânind absolut timpul, materia, eternitatea, dar aceasta nu dovedeşte nicidecum că neapărat din nimic a creat toate, ceea ce ar contrazice tot ceea ce cunoaştem ca posibilitate ştiinţifică. În secolul al XX-lea am aflat că materia poate să se transforme în energie prin fuziune şi fisiune nucleară. Numeroşi oameni de ştiinţă cred că Universul însuşi este o formă de energie condensată din cuante, fotoni. Mă rog, atîta putem cugeta în faza actuală. Am putea spune astfel că materia, a devenit NIMIC, în sensul că nu mai este perceptibilă simţurilor umne, ci e constatabilă doar cu aparatura ştiinţifică. Ceea ce nu înseamnă nicidecum a fi chiar NIMIC. Adevărul este că energia nu e nimic, dovadă că o şi plătim sub forma curentului electric şi rezultantelor fisiunii şi fuziunii nucleare. Putem noi însă afirma că şi la Dumnezeu există energia şi materia ca unice formă de existenţă şi că nu există şi alte forme absolut necunoscute nouă? Desigur că nu, fiindcă chiar noi, pământenii, începem a cunoaşte alte forme şi anume antimateria. Şi este aproape sigur că nu este aceasta ultima frontieră. Dincolo de aceste considerente, asumarea în Biserica apuseană a unor aserţiuni de tipul: ”Dumnezeu a făcut Universul (lumea) din nimic”/ „Crede şi nu cerceta” / „Cred fiindcă este absurd” a dus la impresia bizară că credinţa este ceva ce excede raţiunii. De aici şi eforturile unui spirit altfel mare -Tomas d’Aquino- de „împăcare cu raţiunea”. Dar CREDINŢA, RAŢIUNEA, ŞTIINŢA(cunoaşterea) formează o triadă perfectă pentru cei sănătoşi la minte! Ne mai mărăm că lumea s-a depărtat de Biserica apuseană, începând cu mediile aşa-zis „culte”, spre a asista la crizele de azi?

Acestei interogaţii filosofice îi dă un răspuns şi Biserica Răsăriteană, prin Sfinţii Părinţi (Sf. Ioan Damaschinul fiind ultimul cronologic din veacul de aur al Bisericii), răspuns pe care îl menţine şi azi în faţa valului de descoperiri ştiinţifice.. Acest răspuns este impresionant prin smerenia, înţelepciunea şi capabilitatea de a fi asumat ştiinţific. El porneşte de la afirmaţiile scripturistice. Sf. Ap. Pavel, aducând slavă lui lui Dumnezeu spune: ”El, Care dă viaţă morţilor şi cele care nu au fiinţă le cheamă să aibă fiinţă”. Şi mai de mult, la profetul Isaia: „Mâna mea a întemeiat pământul şi dreapta mea a întins cerurile: cum le-am chemat, s-au şi înfăţişat îndată.”(48.13.) „Cartea lui Iov arată că Dumnezeu a întins cerurile „cum ai întinde o piele” şi va strânge iar acest univers, aşa cum un om ar strânge un cort.. Sf. Ioan Gură de Aur –„trâmbiţa Ortodoxiei”- spune şi el în „Comentariul la Epistola I către cornteni”: „Ai admirat puterea lui la facerea Pământului? Acum gândeşte-te iarăşi cum a făcut cerul din ceea ce nu era,, cum a făcut stelele cele nenumărate, cum a făcut Soarele şi Luna şi toate acestea au fost făcute din ceea ce nu erau..” Şi parcă răspunzând gândirii noastre limitate, afirmă: „Nu este Dumnezeu artât de sărac încât să facă numai cele cuprinse de mintea ta slabă”( mea şi a ta, iubite cititorule, şi a celor care cred infatuaţi că ştiu totul)

Dacă însuşi bunul Dumnezeu ar voi să ne explice prin revelaţie începuturile Universului, este îndoielnic dacă le-am pricepe. Degeaba am încerca să explicăm unui sălbatic din jungla Amazoniei cum sunt fabricate masele plastice. Ştiind că Dumnezeu este îneputul şi sfârşitul a toate, Alfa şi Omega, restul sunt cele create. Iar cum au fost create pare a fi încă inaccesibil cugetării umane din al XXI-lea secol. Vedem doar că „cele ce nu erau înainte, prin dumnezeiasca voie au primit existenţă, fiinţare”. Şi între noi, oamenii, spunem că din cele ce nu constituiau înainte o casă, iată, am făcut o casă.

Cam atât ne este îngăduit a cugeta cu smerenie şi înţelepciune. Iar fără înţelepciune şi smerenie putem afirma câte vrem (cum face Stephen Hawking sau unii semeni de rând).

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5