Nicolae Steinhardt, în evocările scriitorilor bistrițeni

Cunoscut prin cărțile sale de căpătâi, intitulate ,,Jurnalul Fericirii ” și ,,Dăruind vei dobândi ”, Nicolae Steinhardt a cucerit publicul larg nu numai în mediile bisericești, ci și în cele culturale, naționale și internaționale. Monografii, cronici, dicționare, evocări, emisiuni de radio și televiziune, înfățișează oamenilor un monah sincer, deschis, care a abordat în mod admirabil cuvintele Mântuitorului ce i-au robit inima. El s-a bucurat de prietenia unor oameni adevărați, cărora le-a încredințat o bună parte a scrierilor sale. Unul dintre aceștia este preotul și poetul Ioan Pintea, devenit ucenicul său cel mai devotat, căruia avea să-i împărtășească tainele vieții sale. Drumurile lor s-au intersectat la vremea unei binecuvântate clipe, când s-au întâlnit în acel spațiu de mare sfințenie, la mănăstirea Rohia. Era un loc pe care Ioan Pintea îl frecventa încă din copilărie, după cum îl descrie în amintirile sale : ,,Un drum șerpuit care urca printr-o pădure, pe un deal. Mergeam acolo în copilărie, cu mama. Era un décor care mi se părea de basm, ireal. O pădure transformată de anotimpuri, adâncă, bătrână, plină de șoapte și de mister ”. Magia acestei priveliști l-a fermecat și l-a însoțit pretutindeni. Rohia a devenit pentru el o mănăstire de suflet, iar episcopul Justinian, pe care-l cunoscuse în acei ani, avea să-l lipească pentru totdeauna de acest spațiu. Aici a descoperit cea mai mare bibliotecă din Transilvania, care îl atrăgea ca un magnet.Cuprindea cărți din diferite domenii : literatură, teologie,, filozofie, istorie, știință și altele. Atracția devenea tot mai mare și revenea acolo ori de câte ori simțea că are nevoie să se încarce spiritual. Într-un moment de revelație, sau de premoniție, când se afla în anul II la liceul din Beclean, a fugit la Rohia, hotărât să rămână acolo pentru totdeauna. ,,Am stat doar câteva luni. Într-o bună zi, a venit după mine miliția, dar și inspectorul de română, un om extraordnar, care avea să mă ajute după aceea. M-au convins să mă întorc în lume și am făcut-o cu inima îndoită, pentru că mă despărțeam greu de locul acela. În realitate, o parte din mine a rămas acolo, și am știut întotdeauna că o să mă întorc cumva într-o zi ”. Despre Nicolae Steinhardt a aflat tot de la episcopul Justinian, dar și din articolele publicate în revista,,Steaua ”, pe care le citea cu nesaț. Pe viitorul său magistru l-a cunoscut personal în anul 1980, la o întâlnire din cadrul cenaclului ,,Seaculum ”din Beclean, apoi la Bistrița și în nenumărate rânduri la Rohia, momente care au pus pecetea unei mari prietenii ce îi vor marca drumul în viață, așa cum, plin de satisfacție, avea să spună mai târziu : ,,El mi-a deslușit cumva drumul. Avea această vocație, a maestrului, dar eu simțeam între noi legătura, în primul rând sufletească. Și pe viață. M-a vegheat întotdeauna, s-a interesat întotdeauna de ceea ce făceam și ceea ce eram, a fost lângă mine mereu, apoi lângă mine și familia mea, pe care îndrăznesc să cred că a iubit-o, căci a făcut față de noi gesturi extraordinare ”. Și câte n-a învățat de la el prin lecțiile predate în aer liber, care însemnau înainte de toate o chemare înspre ordine. Legătura lor intimă, caldă, sufletească s-a păstrat până la 30 martie1989, când Nicolae Steinhardt s-a stins din viață. Înainte cu două zile îi trimisese o scrisoare testamentară : ,,Dragă Ioane, o duc din ce în ce mai greu cu angina pectorală. Crize din ce în ce mai dese și mai dureroase. Se prea poate să nu mai am decât puțin… Aș dori totuși să încerc să las în urma mea o dovadă, o mărturie de credință creștină ”. ;Și într-adevăr i-a lăsat moștenire manuscrisele și dactilogramele păstrate în secret la Rohia, documente care, au stârnit apoi mult scandal. Mărturisirile monahului nu s-au risipit însă în neant. Ioan Pintea le-a așternut în volumele ,, Primejdia mărturisirii ”, o carte document care punctează momente esențiale ale itinerarului spiritual al lui Nicolae Steinhardt și ,,Mic jurnal discontinuu : însemnările unui preot de țară ”, despre care se spune că ,,are meritul de a fi marcat ieșirea la rampă a unuia dintre spiritele ,,noi” , dar autentice ale Ortodoxiei românești, care are multe de spus, mai ales pe fundalul mânjit de fariseismele contemporane”. Atrași de personalitatea marcantă a monahului de la Rohia, scriitorul Nicolae Băciuț a întreținut cu el un dialog epistolar între anii 1986-1988 pe cele mai diverse teme, realizând volumul ,, Între lumi ”. Apoi, Zaharia Sângeorzan îi propune părintelui să răspundă zilnic la câteo întrebare, începând din 11 ianuarie 1988. S-au adunat 365 de răspunsuri, până în ziua în care, Nicolae Steinhardt a murit. Erau întrebări privind teologia, literatura, etica, angajarea politică, societatea și identitatea noastră, ca și raportarea sa la reperele culturii române. Răspunsurile de fiecare dată spontane și pline de vervă, demonstrează profunzimea, bunul simț, permanenta vioiciune a unui spirit deschis către oameni și cărți. Dacă viața lui a fost un lung șir de suferințe, fiind condamnat la 12 ani de muncă silnică, sub acuzația că a uneltit împotriva regimului communist, trecând prin închisorile de la Jilava, Gherla și Aiud, , nici opera sa n-a scăpat de ochiul vigilent al securității. Manuscrisele sale erau confiscate, iar cele ajunse la tipar, cenzurate. Chiar și înmormântarea a fost supravegheată de securitate. Abia după 1990, opera lui Nicolae Steinhardt a intrat în atenția editorilor și a celor interesați de personalitatea acestui reprezentant al culturii și spiritualității românești. Printre cei care au compus portretul fascinant al lui Steinhardt se numără personalități teologice și culturale, de la părintele Mina Dobzeu, cel care l-a botezat în pușcăria comunistă, episcopul Justinian Chira al Maramureșului, care l-a uns în monahism, sau starețul mănăstirii Bixad, Emanuil Rus, scriitorii Virgil Bulat, Alexandru Vlad și nu în ultimul rând Ioan Pintea , Zaharia Sângeorzan și Nicolae Băciuț, despre care am amintit mai înainte. Nicolae Steinhardt a rămas pentru contemporaneitate un model de intelectual rafinat care și-a trăit viața într-o perpetuă căutare a fericirii prin cultură și credință.

USR-PLUS

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]