Nicolae Manolescu, oleacă de demagogie

Înainte de 1989, pentru mine, Nicolae Manolescu se confunda cu ideea de literatură română contemporană. I-am citit săptămânal cu nesaţ cronicile din „România literară”. Şi cărţile. Nu toate, ca să nu mint. Pe unele nu le-am găsit, deoarece se vindeau pe sub mână în librării. Îmi plăcea cum îi promova pe autorii tineri, cum lupta cu cenzura, cum îi apăra împotriva derbedeilor de la sinistra „Săptămâna”, condusă de Eugen Barbu. Avea şarm, nu încerca să-şi menţină scrâşnit autoritatea, nu avea morga celui care le ştie pe toate şi puţin în plus.

Când a candidat la funcţia de preşedinte al României, în anii ‘90, l-am votat. Credeam că o asemenea personalitate ar cinsti România, după modelul Havel.

Nu ştiu însă ce s-a întâmplat cu Manolescu în ultimii ani. Parcă nu mai este acelaşi. Scandalul în desfăşurare din Uniunea Scriitorilor m-a făcut să mă întreb dacă Manolescu pe care l-a preţuit mai trăieşte, dacă nu cumva a murit, fiind înlocuit de o altă persoană care îi poartă numele.

În aceste zile, am citit în „Adevărul” un articol care m-a lăsat fără grai. Semnat de Nicolae Manolescu, „Despre cenzură”. Criticul spune în el, referindu-se la starea presei actuale: „Libertatea de expresie nu mai este îngrădită ideologic. Putem numi cenzura actuală cenzură de piaţă. Cumpăr numai ce pot să vând şi care nu e contrar afacerilor mele. Lipsa de scrupule e chiar mai mare astăzi decât ieri, când existau criterii, fie şi confuze. De aceea, e îndreptăţit protestul unor jurnalişti, care nu vor să se lase cumpăraţi de patroni sau de putere”. Ce e anormal aici? Nimic. Poziţia este corectă, dar demagogică, în situaţia în care poetul Adrian Suciu este pe punctul de-a fi exclus din Uniunea Scriitorilor, pentru că a publicat un pamflet ca un cui înfipt în păpuşa gonflabilă a orgoliului lui Nicolae Manolescu. Cu ce diferă în esenţă protestul lui Suciu de cel al unor ziarişti? Să condamni cenzura la alţii şi s-o tolerezi în instituţia pe care o conduci e o performanţă de care nu-l imaginam capabil pe importantul critic literar.

„Cumpăr numai ce pot să vând şi care nu e contrar afacerilor mele.”- câtă dreptate are Nicolae Manolescu, preşedintele unei instituţii unde libertatea de exprimare s-a transformat în delict!