Nicolae Băciuţ, scriitor bistriţean, director Direcţia pentru Cultură Mureş: Cele mai frumoase seri de Ajun şi de Crăciun vin de departe, din copilărie, din Chintelnicul meu

Cele mai frumoase seri de Ajun şi de Crăciun vin de departe, din copilărie, din Chintelnicul meu aproape mitic, şi se întâlnesc, într-o tulburătoare predare de ştafetă, cu serile de Ajun şi Crăciun, când copiii mei, Raul-Mihai şi Sergiu-Paul, erau mici.
Niciun Crăciun al copilăriei mele, nu doar în lungul celor trei zile, ci tot ce era înainte şi după, nu era lipsit de zăpezi, uneori atât de înalte încât cărările prin zăpadă erau ca nişte tuneluri din care nu ni se zăreau nici vârfurilor căciulilor din piele de miel, cu urechi, strânse sub barbă, să ne mai apărăm de ger.
Crăciunul, în Ajun, era al colindului, bradul împodobindu-l cu o seară înaintea Ajunului, căci nu puteau fi primiţi colindătorii fără “pomul” de Crăciun, căci aşa se numea el în limba copilăriei mele.
Iar colindatul era unul început de cu bună dimineaţă, fiindcă erau colindate toate casele din sat, una după alta, pe rând, în sus şi-n jos, cum spuneam atunci, iar traistele noastre se umpleau de mere, nuci şi colăcei, trebuind să întrerupem colindatul că să ne golim, de mai multe ori, darurile.
“Pomul de Crăciun” era fabulos, încărcat de bomboane în staniol, de nuci învelite în staniol, de globuri şi mere, de lumânări. Oricât de frumoşi au fost brazii de Crăciun de mai târziu, nu i-au putut întrece în măreţie pe cei din copilărie.
Peste ani, cu întreaga familie, ascultam lângă bradul împodobit şi doar în lumina beculeţelor multicolore, colindele lui Ştefan Hruşcă, imprimate pe disc.
Azi, aşteptăm reacţia nepoatei, Nicoleta Carina, la niciun an împlinit, să ni se alăture la împodobitul primului ei brad de Crăciun!
Şi-apoi, de Crăciun, casa ne e mereu plină de colindători şi de prieteni.
Iar pentru că încă mai credem în Moş Crăciun, aşteptăm seara de Ajun, să vedem ce ne pune sub brad.