Nevoia de frumos

Icu Crăciun

Veronica Oșorheian, originară din localitatea Leșu, județul Bistrița-Năsăud, este cunoscută în lumea literară în mai multe ipostaze: prozatoare, poetă, folcloristă, autoare de studii monografice, editoare a corespondenței soldatului Toma Artene din timpul Primului Război Mondial, a unei antologii de dascăli și învățăcei ai școlii din localitatea natală, precum și o alta despre ecourile receptării volumului despre această instituție.
Până acum, are tipărite cinci cărți de proză scurtă, trei de poeme, trei cărți de studii despre folclorul de pe Valea Ilvelor și trei cărți de studii monografice, toate publicate la edituri de prestigiu din Cluj-Napoca și Alba Iulia. Este prezentă în mai multe dicționare, antologii sau cărți de critică în care s-a scris despre opera sa. A primit numeroase premii la diferite concursuri naționale sau internaționale. Despre cărțile sale au scris, printre alții: Aurel Pantea, Ion Buzași, Gabriela Chiciudean, Iacob Naroș, Menuț Maximinian, Icu Crăciun, Cornel Cotuțiu ș. a. A colaborat la diferite reviste și ziare ca: „Discobolul”, „Blajul”, „Cuibul visurilor”, „Cetatea Rodnei”, „Revista ilustrată”, „Studii și cercetări etnoculturale”, „Gând românesc”, „Agero” (Stuttgart), „Viața Transilvaniei”, „Lumina cărții”, „Almanahul VIRTUS ROMANA REDIVIVA” etc. Este membră a Societății Scriitorilor din Bistrița-Năsăud și a Ligii Scriitorilor din Alba Iulia.
Pentru a-i judeca opera domniei sale consider că trebuie să pornim de la crezul său literar. Iată ce notează V. O.: „…eu port dorința de a relata fapte și stări sufletești pe care le-am trăit ori le-am văzut trăite, menite să adauge ceva, cât de modest, la zestrea de memorie a neamului meu”. („țărănesc”! ține să sublinieze autoarea). Și fiecare creație de-a sa nu s-a abătut de la acest principiu.
Cartea de poezii despre care facem vorbire aici se intitulează „Anotimpul macilor”, a apărut anul acesta (2018) la Editura Ecou Transilvan din Cluj-Napoca, este prefațată de profesorul Iacob Naroș, iar postfața este semnată de d-na Gabriela Mircea. Are trei secțiuni: „Anotimpul macilor – ciclul dedicat mamei”, „Ciclul Reflecții” și „Addenda – ocazionale”.
Dacă ar fi să portretizăm, cu sensibilitatea autoarei, icoana unei mame din copilăria sa, ar trebui să ne-o imaginăm murmurând, în vremuri grele, un cântec de leagăn divin pentru ocrotirea pruncului, secerându-și holda după ce a coborât de pe vârful muntelui, jelindu-și fiul trecut la cele veșnice prea devreme, cernând făina pentru hrană și îndestularea casei sau șoptindu-și cu evlavie rugăciunile în nopțile cu lampa trasă; toate acestea într-o armonie perfectă cu natura, chiar dacă, uneori, rânduiala s-a mai stricat și a trebuit să-i înfrunte vijeliile dezlănțuite. În gura mamei, purtătoare de viață, vorba capătă har, culoare, limpezime și neuitare pentru fiică, cum articulat zice poeta, care știe că suferința este școala vieții, că fiecare avem propria noastră Golgotă. Uimirea este premisa discernământului și se împlinește odată cu înaintarea în vârstă, toamna, după ce ai învățat „bucuria rodirii” și nu mai judeci lumea pentru fapte insignifiante. Din păcate, după ce ai trăit fel de fel de experiențe în alte părți, când „nerăbdarea te-a luat de mână”, și te întorci la casa copilăriei, cei dragi nu mai sunt, „țâțânile au ruginit”, „pânzele de păianjen învăluie cuiburi părăsite”, „liniștea coboară încovoiată pe treptele podului”, iar „speranța s-a năruit”, exact ca la revenirea Făt-Frumosului plecat în căutarea Tinereții-fără-bătrânețe-și-a-vieții-fără-de-moarte.
De dragul poeziei, eroul liric fură „muza Lunii, / oglinda de pe tău, / cerul culcat în lacuri / și vara despletită” pentru a se risipi în muguri, „peste crânguri adormite și întinse”; în felul acesta, inefabilul se întrupează cu ajutorul metaforei, iar cei aleși se pot bucura de existența sa, fie și virtuală.
Secțiunea a treia, „Addenda – Ocazionale”, cuprinde, așa cum arată și titlul, poeme dedicate poetului Mihai Eminescu, cărturarului Anton Coșbuc, regretatului compozitor Tudor Jarda, vânătorilor de munte, orașului Năsăud sau Clujului
Mesajul poetei este să iubim poezia, să iubim arta, să iubim frumosul „până când nu vom ști urî” pentru a ne salva de ignoranță, ipocrizie, falsitate și minciună.
Menționez că ilustrațiile sunt realizate de binecunoscutul pictor Andrei Medinski, membru al Artiștilor Plastici din România – Filiala Timișoara, și este originar din Dumitra, jud. Bistrița-Năsăud, dar și-a petrecut copilăria și adolescența în localitatea Leșu, din același județ.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5