Neia Lăcătuş: Partida Romilor va continua parteneriatul cu PNL. Unde nu avem locuri eligibile, mergem cu liste proprii

Liderul filialei judeţene a Partidei Romilor, Emil Neia Lăcătuş, consideră că, după alegerile locale de anul viitor, formaţiunea pe care o conduce „va creşte şi va avea o eficienţă maximă”. Potrivit acestuia, Partida Romilor va continua alături de partenerii liberali, dar acolo unde romii nu vor avea locuri eligibile pe lista de la consiliul local, vor fi depuse liste separate.

         „Din 62 unităţi administrativ-teritoriale la nivel de judeţ, avem 30 localităţi unde avem comunităţi de romi. Am reuşit să reorganizăm 15 sucursale, în comunităţile unde avem o pondere de peste 20%. Vom pregăti oamenii noştri pentru alegerile locale şi încercăm să avem reprezentativitate şi în consiliile locale din comunităţile mari, în Consiliul Judeţean.

         Prin experienţa pe care am dobândit-o, la al doilea mandat de consilier judeţean, toate problemele cu care se confruntă comunităţile noastre le fac cunoscute în Consiliul Judeţean. Am deschidere mai bună către instituţiile statului. Să fii consilier judeţean, municipal, local înseamnă că reprezinţi o comunitate. Trebuie să continuăm şi în mandatul 2016-2020 să avem oameni în consiliile locale, să găsim soluţii pentru comunităţile noastre”, a declarat Neia Lăcătuş.

         Preşedintele Partidei Romilor Bistriţa-Năsăud a menţionat că la alegerile locale din 2016, se va merge în continuare în parteneriat cu Partidul Naţional Liberal.

         „Noi avem mână liberă să negociem cu cei doi poli politici, stânga sau dreapta. Nu mai e de negociat. Eu fiind membru activ, vom continua cu PNL. Am avut o discuţie şi cu domnul deputat Ioan Oltean, ne vom întâlni cu liderii noştri şi vom încerca, undeva vom avea oameni în cele 15 comunităţi, să primim locuri eligibile pe liste. Unde nu vom avea locuri eligibile, vom depune liste singuri, pentru că nu vrem să rămânem pe dinafară. După aceea, vom face echipă în consiliile locale”, a menţionat Neia Lăcătuş.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5