Ne dau ruşii înapoi tezaurul?

Prin misiunea pe care o are, Ambasada Rusiei la Bucureşti se informează asupra unor stări şi evenimente de la noi, pe care apoi le raportează, firesc, Ministerului de Externe moscovit, recte puterii de la Kremlin, în funcţie de importanţa celor ce se comunică. Între altele, s-au putut informa cât de greu adunăm banii pentru sculptura lui Brâncuşi, „Cuminţenia pământului” şi iată, s-au gândit să facă un gest absolut simbolic, donând 100 de euro, alături de un desen-schiţă, care elogiază rolul jucat de armata română, alături de cea sovietică în doborârea fascismului.
De îndată, s-au auzit proteste româneşti şi s-a organizat chiar o acţiune în faţa ambasadei Rusiei, la câteva zile, ridiculizând gestul ambasadorului Valeri Kuzmin şi adunând în monede 15 euro, să-i dea domnului ambasador „un rest” de la suma donată.
Totdeauna am socotit că una din calităţile dobândite după două mii de ani de istorie este că posedăm un nivel destul de ridicat al inteligenţei şi umorului. În acest caz avem din partea noastră mai degrabă o lipsă nu de umor, ci de pricepere. Pentru ce ne oţărâm mereu, dacă nu e cazul? Din gestul dlui. Kuzmin s-a înţeles numai partea cu 100 de euro. Dacă ar fi fost doar această „donaţie”, am fi fost de acord că e vorba de un gest ridicol sau chiar de ridiculizare a acţiunii noastre culturale. Completarea cu aprecierea armatei române, care a făcut fapte vitejeşti în Ungaria, Munţii Tatra şi mai departe, schimbă însă total contextul.
Ca urmaşi ai lui Caragiale, Păstorel Teodoreanu, Muşatescu, Urmuz, Tănase, Toma Caragiu, Cilibi Moise, Gh. Brăescu, Brăileanu şi altor sute de umorişti, trebuia să spunem domnului Valeri Kuzmin, că este un început bun, oricât de modest, pentru restituirea Tezaurului României. Cel puţin, aşa m-a strigat un amic mai deunăzi pe stradă: „-Ai auzit, Vasile? / -Ce, măi? / -Încep ruşii să ne dea Tezaurul.”
Cât despre „Cuminţenia pământului”, opera brâncuşiană, se face o incredibilă risipă din banul public şi în particular pentru o mânărie în favoarea unor rude brâncuşiene relativ îndepărtate şi a celor care au „aranjat” afacerea. Dacă această sculptură nu poate fi înstrăinată din ţară, pentru ce nu o lăsăm la aceste rudenii ca într-o colecţie particulară, cum se face în restul lumii unde există faimoase colecţii în valori de miliarde?. Când doamna primar Gabriela Firea şi Consiliul general au alocat un 15 milioane pentru Catedrala Neamului, s-a umplut ţara de suspinele celor ce sunt împotriva acestui lăcaş cu valoare naţională, dar acum dăm unşpe milioane în loc să le facem spitale şi şcoli celor care se vaietă că nu le-ar avea. Tot aşa am hulit din greu Casa Poporului, Canalul Dunăre-Mare, Industria, ca apoi să le folosim devalizăm sau să le furăm.
Zisa „Cuminţenie...” nici nu consider a fi o operă deosebită decât prin faptul că aparţine lui Brâncuşi, iar dacă eşti faimos în ochii lumi, atunci orice operă a ta este magnifică, încât pânîă şi obiectele tale: umbrelă, ciorapi, masa de lucru, nevasta, devin valori exorbitatnte.
Unele valori morale şi comportamentale ale unui popor se păstrează- în mod paradoxal- mii de ani aproape nealterate. Aşa este de pildă eroismul oştilor române. (gnerealul Henri Speidel, devenit comandant NATO, a fost întrebat prin anii ’50 :
„- Domnule general, care dintre soldaţii participanţi alături de Germania în al doilea război mondial au dovedit cea mai mare3 vitejie? Finlandezii? Ungurii? Italienii? Croaţii?
-Nu, domnilor, niciunul dintre aceştia. Românii! Ei sunt o armată extraordinară, dacă au comandanţi buni.”)
Alte calităţi naţionale ale românilor, afară de eroismul proverbial şi legendar au fost inteligenţa nativă şi umorul, pragmatismul. Oare le-am pierdut?
prof. Vasile Găurean

- după modesta-mi părere nu o realizare deosebită, dar fiind a lui Brâncuşi, valoarea devine imediat colosală artidtic, dar şi pecuniar.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5