NAŢIONALISMUL ŞI ORTODOXISMUL LUI EMINESCU

Ca sentiment naţional,naţionalismul a constituit de la răscoala lui Horia şi revoluţia lui Tudor

Vladimirescu, pe plan politic,de la cronicari şi Şcoala ardeleană pe plan cultural, un factor permanent de rezistenţă al poli-

ticii şi culturii româneşti, idealul unităţii naţionale, au situat naţionalul în prim planul cugetării şi acţiunii politice româneşti.

De aceea nu-i de mirare că o parte din marii noştri oameni politici şi şi de cultură au ridicat ideologia

politică naţională la rangul de doctrină politică fundmentală, capabilă să dea soluţii optime în toate problemele politice româneşti. Un adept de frunte al acestei doctrine s-a declarat şi Mihai Eminescu,care scria în 1881: „Chestiunea de căpetenie pentru istoria şi continuitatea de dezvoltare a acestei ţări este ca elementul românesc să rămâie el determinant, ca el să dea tiparul acestei forme de stat,ca limba lui,înclinările lui oneste şi generoase,bunul simţ,c-un cuvânt, geniul lui să rămâie şi pe viitor norma de dezvoltare a ţării şi să pătrundă pururea această dezvoltare. Voim statul naţional,nu statul cosmopolit,nu America dunăreană”.

Ca ideologie şi politcă, naţionalismul este o armă ascuţită care poate şi trebuie să fie direcţionată într-un sens umanist şi democratic.Îmbinarea lui cu democratismul,cu tradiţionala omenie şi toleranţăa poporului român,a imprimat forţă şi vitalitate sentimentelor patriotice.

Adepţii acestei orientări în ideologia şi politica naţionalistă s-au pronunţat pentru respectarea drepturilor legitime ale minorităţilor naţionale,pentru conveţuirea civilizată cu acei de altă naţionalitate+ ori etnie pe care evoluţia istorică i-a aşezat pe pământul poporului român.

Eminescu şi ceilalţi naţionalişti au afirmat că naţionalismul nu trebuie să însemne izolarea românilor faţă de alte neamuri , nici înăuntru şi nici înafara ţării. Astfel conceptul naţionalismul românesc nu era asupritor de popoare, şovin, imperialist.

Este poate puţin cunoscut la noi faptul că cel mai mare poet naţional al românilor,care a turnat în formă nouă limba veche şi-nţeleaptă, a fost un ziarist de talebt,un profund şi orginal cugetător politic, cel mai de seamă reprezentant al curentului patriotic, naţionalist în cultura română.

In unele scrieri şi note ale sale,îndeosebi în articolele publicate între anii 1877-1883,cât a funcţionat ca redactor la ziarul „Timpul” din Bucureşti. Eminescu abordând toate problemele ale vieţii sociale şi poitice ale vremii,formulând aprecieri,concluzii şi principii, care rămân de o incontestabilă veracitate şi actualitate. Pe lângă aceasta Eminescu a frost un apărător de nădejde al ortodoxiei,care în nr.623 al ziarului „Timpul” din 1882 scria: „Biserica Ortodoxă Română, creaţiune eminamente naţională,maica spirituală a neamului românesc,care a născut unitatea limbii şi unitatea etnică a poporului român. Ea domneşte putrnică şi dincolo de graniţele noastre şi e azilul de mântuire naţională a ţării unde românul nu are stat”(E vorba de Transilvania),apoi E minescu continuă”Biserica la noi este nu numai comunitate religioasă, ci şi naţională. A existat în ţările noastre sute de ani cler grecesc. Confundatu-s-a el vreodată cu cu clerul român, fie de mir, fie călugăresc? Nu ! Din contră au fost totdeauna opuşi unii altora.Totdeauna mitropoliţii şi ţara căutau să depărteze acest cler străin,intrat prin mănăstirile închinate,deşi erau de o lege cu noi”

Eminescu,luând cunoştinţă de derapajul greco-catolicilor spre unguri, mai scria:” Din ziua în care catolicii s-au făcut complici unei acţiuni îndreptate contra neamului românesc,ei şi-au pierdut orice drept la simpatiile noastre. Ei ne sunt deopotrivă cu păgânii şi cu toţi cei fără de lge”,întrebându-se:”cine poate să ne spună unde are să ne ducă această dezbinare între români?”

Opiniile lui Eminescu n-au fost pe placul greco-catolicilor,fapt explicat prin cartea canonicului de la Blaj, al.grama:”Mihai Eminescu-studiu critic,Blasiu,1891 din care cităm:”Eminescu n-a fost nice geniu, nice cuprins de lumea ideală, ci un biet versificatoriu,tare de rând,tâmpit pentru lumea aceasta,prin natura sa, prin ocupaţiile şi tendinţele sale şi prin aerul social şi literatoriu în care a trăit.Cuprinsul poeziilor lui e monstruos,un adevărat lupanar literar,o buruiană puturoasă”,acesta acuzându-l în continuare de plagiat, de decadenţă monstruoasă, descompunere, blazare etc.,opera acestui Grama fiind considerată de G. Călinescu”monument de ură şi de prostie doctă”.

Iată două laturi mai puţin cunoscute al „omului deplin al culturii româneşi”,cum îl caracterizează Constantin Noica.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5