NĂSĂUDEANUL SIMION C. MÂNDRESCU, UN LUPTĂTOR PENTRU UNIRE

Ioan Mititean

Din şirurile acelor intelectuali care ani de-a rândul au îndurat alături de popor toate suferinţele posibile în lupta pentru unirea românilor, face parte şi elevul şcolii năsăudene Simion Mândrescu, un cărturar ce s-a aflat la vârsta deplinei maturităţi în anul săvârşirii Unirii.
Născut peste un deal şi o vale de la Monor şi Gledin, în satul Rîpa de Jos, la data de 18 iulie 1868, în aceeaşi zi, lună şi an cu Miron Cristea, ambii elevi ai şcolii năsăudene, plecând pe acelaşi drum către Moldova, la Mănăstirea Neamţ, ca Pahomie, Iacob Stamati, Gavril Bănulescu şi alţi cărturari ce aparţineau ţinutului nostru.
Cum era tradiţia locului, a început şcoala în satul natal continuând la fundaţionala din Monor, Gimnaziul nemţesc din Reghin, Gimnaziul nemţesc evanghelic din Sibiu, iar din clasa a III-a apare în evidenţele şcolare năsăudene, respectiv în anul şcolar 1882-1883. Continuă la Năsăud până la absolvire fiind cel mai bun elev din clasă. La data de 2 iulie 1888 susţine examenul de maturitate cu calificativul „bine maturu”. A absolvit cu un an în urma prietenului său Miron Cristea, cu care a pornit pe acelaşi drum, drumul UNITĂŢII ROMÂNIEI,care nu este opera unui singur om, nici a unei provincii, nici a unei generaţii, ci a celor care au îndurat pentru ideile lor, temniţa şi deportaţiunea. Ei sunt promotorii mişcării şi luptelor care au dus „la împlinirea mult visată”, aşa cum scria istoricul Ioan Lupaş.
Cei 6 ani şcolari năsăudeni i-au deschis noi orizonturi fiind hotărâtori în destinul vieţi sale de mare patriot, mare conştiinţă de român. La Năsăud a primit cunoştinţe de la o înaltă catedră intelectuală şi conştiinţă revoluţionară de care amintindu-şi cu gratitudine mai târziu scria: ”Aici mi-a fost dat să învăţ a-mi iubi cu pasiune neamul, aici mi-a fost dat să învăţ a iubi cu aceeaşi pasiune învăţătura“ scria în articolul „Liceul din Năsăud factor hotărâtor în viaţa mea”, apărut în Plaiuri năsăudene din anul 1944, nr. 15-16, pag. 3, scos în faţă de consăteanul său, istoricul şi enciclopedistul Teodor Tanco, în vol. VII, VRR, pag. 341-343.
“Tineretul şcolar năsăudean, scria Mândrescu, dăduse nenumărate semne de nesupunere absolutismului politic străin, în frunte cu profesorii lor. În zile însemnate din istoria României se arborau steaguri tricolore pe turnuri de biserici, pe clădiri publice, prin copacii de pe marginea şoselei. La ore şi în pauze ne adunam în grup şi cântam “Hora Unirii”, “Deşteaptă-te române”, “E scris pe tricolor Unire” etc.
După absolvirea Liceului năsăudean, alături de alţi tineri ardeleni, trece Carpaţii în România, având mereu în suflet anii de acasă, scriind în aceeaşi revistă materialul “Amintiri din Năsăud”.
Continuă la Bucureşti, Şcoala Normală Superioară, unde dedică directorului Alexandru Odobescu prima lui carte tipărită în 1892: “Literatură şi obiceiuri poporale”, culegere de folclor din zona sa de baştină. A ajuns profesor de germană la Bîrlad şi mai târziu la Berlin. În 1905 obţine titlul de doctor, după care va trece în învăţământul superior unde va lucra până la pensionare. Se afirmă şi pe tărâm ştiinţific având o operă cuprinzătoare şi foarte diversă ca tematică filologică şi folclorică ca de exemplu: “Doina”, tipărită la Bîrlad.
Iscusitul cărturar format la şcolile năsăudene s-a înrolat în diverse organisme culturale luptătoare pentru unire, în organizaţii ale refugiaţilor ardeleni, a militat de la catedră pentru aceeaşi cauză şi a făcut o presă cutezătoare în paginile multor periodice.
La congresul extraordinar al Ligii Culturale, din anul 1914, a fost recunoscut ca unul dintre marii bărbaţi ai României, dovadă că a fost ales în comitetul acestuia alături de cărturari reprezentativi cum sunt: Vasile Lucaciu - preşedinte, Barbu Delavrancea, Nicolae Iorga, Simion C. Mândrescu, Nicolae Filipescu, Take Ionescu, dr. C. Istrati, I. Grădişteanu şi Octavian Goga.
Lupta pe toate căile pentru eliberarea Ardealului şi Unirea cu Ţara. Se confrunta prin idei chiar cu primul ministru I. C. Brătianu, se adresa public în presă regelui Ferdinand I, alerga prin ţară la întruniri şi mitinguri, mobiliza masele. Şi pe poetul din Hordou, George Coşbuc, l-au mişcat acţiunile lui, scriindu-i o scrisoare de încurajare.
Cu glasul Unirii în suflet Mândrescu a făcut propagandă parcurgând drumurile Europei începând din august 1917. Şefi de guverne, preşedinţi de republici, conducători de partide, oameni de ştiinţă şi cultură au fost informaţi de Mândrescu prin scrisori, vizite, solicitaţi la dialog pentru cauza Unirii, rostind peste tot pe unde l-au dus paşii cuvântul grănicerilor năsăudeni la marea cauză şi marele vis – UNIREA cea MARE.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5