Muzică, lumină și cunoaștere la CMSC „Sfântul Apostol Andrei” din Beclean

Clasicii din muzică, interpretați de artiștii Florin Vlad și Cristian Lepădatu, au dat luni seara tonul unei serate culturale cu ținută la Centrul Misionar, Social și Cultural „Sfântul Apostol Andrei” din Beclean. Ajuns la a treia ediție, evenimentul organizat de instituția gazdă, în colaborare cu asociațiile Părinților pentru Ora de Religie și cea a Tinerilor Creștini Ortodocși a avut tema „Lumină și Cunoaștere”, dezbătută de Ieromonahul Benedict Vesa, secretarul eparhial al Arhiepiscopiei Clujului și profesoara Vlad Ardelean Ana-Maria. Prezentă a fost și o delegație poloneză venită pe meleaguri someșene din orașul înfrățit, Siepraw.
„Scopul acestor întâlniri este de a facilita un mediu propice dezbaterilor, de a-i încuraja pe tineri să-și dedice timpul liber activităților culturale, de a-i iniția în universul muzicii clasice, dar și de a-i ghida în procesul de fundamentare a unor repere morale”, a declarat inspectorul eparhial pentru tineret din județul Bistrița-Năsăud, părintele Tudor Mudure.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5