Muzica de calitate răsună la Bistriţa sub patronajul lui Sigismund Toduţă

Bistriţa este, în aceste zile, gazda Concursului Naţional de Interpretare a muzicii româneşti „Sigismund Toduţă”, competiţie cu rezonanţă în ţară, ajunsă la ediţia a XXXII-a. Deschiderea oficială a fost făcută în Sala „Nicolae Bretan” a instituţiei gazdă şi a debutat prin cuvântul directorului instituţiei, prof. Claudiu Şular, care a salutat personalităţile muzicale prezente la Bistriţa, care fac parte din juriul concursului, dar şi cei aproape 200 de elevi care se întrec în competiţie. Primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Teodor Creţu, a făcut un scurt istoric al clădirii care găzduieşte acum Liceul de Muzică, instituţie în care au învăţat, de-a lungul vremii, personalităţi ale judeţului, fiind amintit şi Liviu Rebreanu. „Clădirea, care a găzduit primul mare liceu din oraş şi care are peste 130 ani, va intra în reabilitare pentru a fi adaptată la nevoile unui liceu european de muzică”, a declat primarul Creţu. La rândul lui, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Alexandru Pugna, a transmis mesajul de bucurie al conjudeţenilor pentru oaspeţii noştri care, în aceste zile, evoluează în faţa „unuia dintre cele mai performante juriu de specialişti”. Din partea profesorilor a vorbit preşedintele juriului, prof. univ. dr. Adrian Pop, director al Consiliului pentru Studii Universitare de Doctorat de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.
Tot acum a avut loc şi un recital la vioară al câştigătoarei Marelui Premiu de la ediţia precedentă – Sabina Silaghi, de la Colegiul de Muzică „Sigismund Toduţă” din Cluj-Napoca.
Concursul se derulează pe patru secţiuni – pian, canto, instrumente cu coarde, instrumente de suflat, atât la Liceul de Muzică, cât şi la Sinagoga Bistriţa. Astăzi, de la ora 19.00, la Biserica Romano-Catolică va fi un recital de orgă susţinut de lect. univ. dr. Erich Turk, iar mâine, de la ora 10.00, la Sinagoga Bistriţa va avea loc Gala laureaţilor şi festivitatea de premiere. Participă 186 elevi, care au promovat etapa de preselecţie care a avut loc în 20 de şcoli şi licee de muzică din ţară.
Organizatorii evenimentului sunt Liceul de Muzică „Tudor Jarda”, în colaborare cu Primăria şi Consiliul Local Bistriţa, Centrul Municipal pentru Cultură, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Centrul Judeţean pentru Cultură, Fundaţia Societatea de Concerte Bistriţa, Asociaţia Cultural-Artistică Hara (care acordă Marele Premiul al Juriului).

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5