A murit o dăscăliţă

În sunetul jalnic al clopotelor bisericilor rodnene am aflat trista veste a morţii domnişoarei educatoare Virginica Bălăi. Ştiam că de câtva timp era pe patul de suferinţă al spitalelor din Bistriţa şi Cluj-Napoca, nicăieri negăsind mijloace de salvare.
Viaţa nu i-a fost uşoară, ea rămânând orfană, tatăl său plecând pe frontul din est când ea avea abia zece luni şi nu s-a mai întors. Dumnezeu ştie precis când a murit. A fost crescută cu greu de mama sa, tânăra văduvă la 19 ani, în condiţiile grele ale vieţii din timpul şi după al doilea război mondial. Mama sa nu s-a mai recăsătorit, dedicându-şi toată tinereţea creşterii copilei orfane, pentru ca şi Virginica, devenind matură, să răsplătească munca mamei, dedicându-se şi ea, la rândul ei, să-şi întreţină mama, fapt ce a făcut să rămână alături de mama sa o viaţă întreagă.
După terminarea şcolii din localitate, unde am fost colegi 7 ani, ea a continuat studiile, devenind, în 1957, educatoare, dar viaţa a purtat-o, timp de 10 ani, prin alte şcoli şi, abia în 1967 ajunge la Rodna, unde va fi educatoare la câteva grădiniţe din Rodna, până în 2000, când se pensionează.
A fost educatoare şi directoare de grădiniţă timp de 30 de ani, timp în care multe generaţii de preşcolari au avut-o ca educatoare şi nu cred că este vreunul care să nu-şi amintească cu drag de ea, dăruind fiecăruia o părticică din prea plinul sufletului ei.
Nu trebuie uitată munca sa pentru crearea unui cadru excepţional de muncă pentru educarea tinerelor vlăstare prin amenajarea şi dotarea căminului de copii de la blocurile Exploatării Miniere. Grădiniţa cu Program Prelungit a fost un model pentru multe grădiniţe din judeţ.
Pentru munca depusă în organizarea grădiniţei pe care a condus-o a fost recompensată de două ori cu titlul şi decoraţia „Educatoare evidenţiată” în anii 1978 şi 1985, fiind totodată propusă ca inspectoare, dar a refuzat cu acelaşi motiv cu care a refuzat şi pretendenţii la mâna ei, acela de a avea grijă de mama sa.
A fost un model de dăruire şi competenmţă pentru tinerele educatoare, unele dintre fostele ei „grădinărese” fiind la rândul lor cadre didactice sau oameni de nădejde care-i păstrează o nemărginită recunoştinţă.
Acum, când mă gândesc că nu mai eşti printre noi, tu care „Aşa, grijind copiii altor mame/ Te stingi în calea ta fecioară”, aş continua tot cu nişte versuri din Octavian Goga: „Ca strălucirea ochilor tăi limpezi,/ Poveste nu-i mai jalnic povestită,/ Tu eşti din leagăn soră cu sfiala,/ Pe buza ta n-a tremurat ispită.../ Tu stai în prag (în sicriu – n.n.) şi din frăgar o frunză”.
prof. Liviu Păiuş, fost coleg de „generală”

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5