Municipalitatea lansează concursul „Bistrița Verde”

Ca în fiecare an, bistriţenii sunt invitați să-și aranjeze gradinile și balcoanele cu plante decorative pentru că se dă startul Concurului ” Bistrița Verde”, ediţia 2015.
Cei mai buni grădinari sunt invitați să se înscrie la concursul „Bistriţa verde” care se va desfăşura în perioada iunie - septembrie 2015. Aceasta se poate face în perioada 1 iunie – 31 august, la sediul Primăriei municipiului Bistriţa, la Centrul de Relaţii Publice.

Secţiunile concursului sunt: „Cea mai frumoasă grădină cu flori aferentă casei de locuit”, „Cel mai frumos balcon cu flori” și „Cea mai frumoasă grădină cu flori aferentă blocurilor de locuinţe”.

Se pot înscrie în concurs persoane fizice, dar şi asociaţiile de proprietari care „adoptă” spaţiul verde din jurul blocurilor de locuinţe în vederea întreţinerii şi amenajării acestuia conform destinaţiei.

Pentru fiecare secţiune sunt alocate trei premii, care constau în sume de bani a căror valoare totală este de 2.700 lei şi va fi suportată din bugetul local al municipiului Bistriţa. Pentru premiul I se acordă suma de 500 lei, pentru premiul II suma de 250 lei, iar pentru premiul III suma de 150 lei.

Comisia constituită pentru evaluarea concurenţilor va analiza portofoliile înscrise în concurs şi va acorda un punctaj care va reprezenta 75% din punctajul final.
Cetăţenii pot vota şi ei, pe site-ul Primăriei municipiului Bistriţa (www.primariabistrita.ro), în perioada 1 septembrie - 11 septembrie 2015, după consultarea informaţiilor despre locaţiile aflate în concurs şi postate pe site-ul primăriei la secţiunea „Bistriţa verde”. Punctajul acordat de cetăţeni reprezintă 25% din punctajul final.

Premierea câştigătorilor concursului „Bistriţa verde” se va face în cadru festiv, în cadrul evenimentului „Toamna Fanfarelor” din data de 26 septembrie 2015.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5