Mitropolitul Andrei a sfinţit Biserica cu hramul Sf. Ilie Tesviteanul din Bistriţa. Crucea Transilvană pentru părintele Mileşan, ce a ctitorit o biserică pentru veşnicie

Duminică, 23 iulie, a fost o zi de mare sărbătoare şi înălţare duhovnicească pentru credincioşii Parohiei „Sf.Ilie Tesviteanul” din Bistriţa, de peste Podul Budacului, cum este cunoscută, sărbătoarea a fost prilejuită de sfinţirea noului lăcaş de rugăciune. Aici, peste Podul Budacului, după 15 ani de rugăciune şi muncă, părintele Mileşan împreună cu numeroşi sponsori şi credincioşi, a reuşit să edifice o ctitorie, o adevărată catedrală, care va vorbi, cu siguranţă, despre vrednicia şi jertfelnicia de care au dat dovadă.
În dangătul clopotelor, în jurul orei 9 soseşte aici arhiepiscopul şi mitropolitul Andrei al Clujului, fiind întâmpinat de un impresionant sobor de preoţi, în frunte cu protopopul de Bistriţa, Alexandru Vidican, de un mare număr de enoriaşi. După rugăciunile de început, se înconjoară biserica, fiind sfinţită, în exterior, prin stropirea cu apă sfinţită şi prin ungerea cu sfântul şi marele mir. Apoi, în sfântul locaş de rugăciune are loc, după canoanele bisericii ortodoxe, aşezarea în masa sfântului altar a Hrisovului, ce cuprinde date despre biserica bistriţeană. Începând cu ora 10, s-a săvârşit în altarul de vară sfânta şi dumnezeiasca liturghie. Cuvântul de învăţătură al înaltului ierarh Andrei a fost urmărit cu multă atenţie, temperatura caniculară nu i-a obosit şi nu i-a împiedicat pe cei prezenţi, sute de credincioşi, să se bucure de cuvintele pline de înţelepciune rostite de mitropolitul Clujului. În cadrul predicii, părintele mitropolit a vorbit despre legătura strânsă dintre starea sufletească şi cea trupească, explicând pe baza cărţii lui Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, că adesea neputinţa trupurilor noastre vine din păcate. Mai multe persoane cu deficienţe de auz şi vorbire din Bistriţa care au asistat la Liturghie au putut să înţeleagă slujba şi cuvântul de învăţătură rostit de IPS Andrei, cu ajutorul pr.prof.Constantin Onu de la Facultatea de Teologie din Piteşti, care a folosit limbajul mimico-gestual pe toată durata sfintei liturghii.
Părintele paroh Mileşan i-a dăruit înaltului ierarh Andrei, un tablou înfăţişându-l, semnat de renumitul pictor bisericesc Aurel Ţîra.
Despre istoria de nici 15 ani a bisericii, vorbeşte Pisania de la intrarea în biserică. Astfel, în anul 2000, s-a înfiinţat prin binecuvântarea vrednicului de pomenire mitropolitul Bartolomeu, această parohie, iar doi ani mai târziu s-a obţinut terenul necesar construcţiei bisericii. Un moment semnificativ l-a constituit atunci când, în anul 2001, a fost numit prin concurs aici preotul Constantin Mileşan, care vreme de atâţia ani a muncit pentru ridicarea unui aşezământ de rugăciune peste Podul Budacului. În data de 5 martie 2003 a fost pusă piatra de temelie şi au început lucrările propriu-zise, după un proiect semnat de familia Ştefan şi Marcela Tămaş din Bistriţa, fiind sfinţită de arhiepiscopul Irineu. Lucrările au fost conduse în toată această perioadă de meşterul Nicolae Rus, diriginte de şantier fiind ing. Radu Turţi. În luna iulie a anului 2004, de Sf. Ilie Tesviteanul, s-a sfinţit demisolul bisericii şi de atunci s-au oficiat aici slujbe. În anul 2006 au fost procurate două clopote, iar între anii 2009-2014 s-a făcut pictarea în tehnica tempera acrilic de către pictorul Aurel Ţîra, cel care, cu o măiestrie şi o inspiraţie divină, are la activ mai bine de 20 de biserici. În anul 2012, pe faţada bisericii a fost montată icoana hramului în mozaic de către familia pictorilor Horia şi Adriana Indolean. De asemenea, catapeteasma sculptată în lemn de tei, autor fiind meşterul Ilie Guşe şi fiii săi, din Rodna.
Părintele paroh a mulţumit înaltului arhiereu pentru bucuria de a fi în mijlocul enoriaşilor de aici, de a le binecuvânta şi sfinţi noul lăcaş de rugăciune. Pentru întreaga activitate depusă, acesta a primit cea mai înaltă distincţie a Mitropoliei Clujului, şi anume „Crucea Transilvană”.
Să amintim că părintele Mileşan a slujit 16 ani la Budac, 7 ani la Blăjenii de Sus şi de 15 ani se află la Bistriţa, în tot această perioadă dovedindu-se a fi un vrednic ziditor de suflete şi de biserici. Părintele a trăit şi o altă mare bucurie. Doi fii ai sfinţiei sale sunt preoţi (are trei feciori care au lucrat alături de tatăl lor la ridicarea bisericii), unul la Târgovişte, iar Vasile Cătălin la Bistriţa, fiind hirotonit sachelar, fiind preotul celor cu dizabilităţi de auz, învăţând bine să săvârşească slujbele religioase în limbaj mimico-gestual. În prezent, la demisolul bisericii preotul misionar Cătălin Mileşan oficiază slujbele pentru comunitatea surdo-muţilor din Bistriţa.
Au fost acordate diplome de aleasă cinstire unui număr de 21 de credincioşi, cei care şi-au adus contribuţia, într-un fel sau altul, la edificarea bisericii. Printre aceştia amintim pe prim-epitropul Grigore Chiorean, pe meşterul Nicolae Rusu, Doroftei Hedeş, Aurel Ţîra etc.
La sărbătoarea de peste Podul Budacului au participat oficialităţi politice judeţene şi municipale: preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud – Radu Moldovan, prefectul judeţului – Ovidiu Frenţ, vicepreşedinţii CJ BN – Ioan Ţintean şi Vasile Puica, administratorul judeţului – Florin Moldovan, purtătorul de cuvânt al CJ – Bogdan Ivan, directorul Finanţelor – Cristian Parasca.

Comentarii

12/05/20 20:46

În memoria Pictorului Aurel Țâra

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5