MIREASMA PRIMĂVERII

Mireasma se identifică cu un miros plăcut şi puternic, răspândit mai ales de plante şi flori; un parfum, o aromă îmbietoare. Dar primăvara are, ea însăşi, mireasma ei, care se armonizează cu parfumul florilor şi plantelor, cu coloritul trezirii la viaţă a toată natura după ce a parcurs somnul binefăcător în habitatul hibernal de sub mantia albă a zăpezii din ierna înfrigurată. Până şi razele soarelui în dimineţile de primăvară au mireasma lor inconfundabilă şi vestesc revenirea la viaţă. Ghiocelul îndrăzneşte să dea semnalul de trezire din iarna amorţită şi răspândeşte o mireasmă suavă care prevesteşte belşugul mult dorit de către truditorii harnici, ce în curând, vor răscoli glia şi o vor semăna cu plante şi flori vestitoare de rod bogat, culoare şi parfum.
Primăvara cu mireasma ei face de fiecare dată un nou apel, parcă mai profund ca oricând şi cheamă pe om să se armonizeze cu natura, să nu o schilodească, să nu aducă rănirea ei, ci să se mulţumească cu dărnicia şi mărinimiile ei statornice. Omul are menirea să studieze legile naturii şi să acţioneze în conformitate cu ele şi atunci ea, natura, va oferii vieţii satisfacţii nebănuite. „Cunoaşte viaţa, iubeşte-o, trăieşte-o aşa cum trebuie trăită”(E.Zola).
Dar dacă omul va acţiona contrar legilor naturii, ea se va răzbuna şi-şi va restrânge, treptat, dărnicia. Natura are nevoie de iubire şi de protecţie adecvate. Conceptul potrivit căreia omul trebuie să smulgă naturii cât mai multe foloase şi cu orice preţ, este fals. Natura, ca orice organism viu, îţi dă dacă îi dai şi cât îi dai. Dar ea cere, pe lângă iubire, multă muncă şi un respect adecvat. În natură, poate mai mult ca oriunde este valabil paradoxul:„Cine foloseşte forţa, îşi demonstrează slăbiciunea” (R. Tagore).
Cataclismele care au avut loc în ţara noastră în ultimele decenii sunt un semnal că omul nu a respectat legile naturii şi a intervenit brutal în echilibrul ei prin tăieri masive de păduri, eliminarea perdelelor de protecţie din zonele de câmpie, necultivarea unor întinse suprafeţe de teren arabil, distrugerea sistemului de irigaţii, aplicarea excesivă a unor tipuri de îngrăşăminte chimice care au avut menirea să reducă din viabilitatea solului, întreţinerea necorespunzătoare şi neextinderea sistemelor de corectare a torentelor pe munţii şi dealurile cu pante abrupte şi văi adânci.
Şi urmările nu au întârziat să apară: ploi torenţiale şi şuvoaie de apă de nestăvilit, inundaţii catastrofale, în anotimpurile calde; vânturi şi troiene de zăpadă pe timpul iernii, care au blocat căi de comunicaţie, au distrus sere de legume şi flori, au adus pierderi în gospodăriile multor săteni. Şi acestea sunt doar câteva din consecinţele dureroase prin care omul a intervenit cu brutalitate şi a încălcat legile naturii, dar a şi suportat consecinţe nedorite.
Se impune, cu necesitate, ca mireasma primăverii să aducă o primenire a conceptului de protejare a naturii, să fim mai atenţi cu tot ce ne înconjură şi să devenim prieteni şi nu duşmani ai ei, să trăim în armonie cu ea, cu natura, pentru că armonia duce la ordine, frumuseţe şi savoare.
Măgeruşan Ioan