Mircea Mereuţă (consilier judeţean PNL): Voi rămâne liberal! Actuala majoritate în Consiliul Judeţean trebuie păstrată

În fiecare zi fac o evaluare politică atât a mea, cât şi a colegilor şi asupra a ceea ce se întâmplă. Ziua de mâine poate să îmi aducă o altă evaluare politică faţă de ziua de astăzi. Nu este important în ce barcă suntem, cum suntem, e important pentru istorici. Mai important este ce facem pentru comunităţile locale.  (...)

Noi, în calitate de consilieri judeţeni, avem obligaţia morală şi obligaţia faţă de cetăţenii pe care îi reprezentăm la nivel de judeţ să ducem la îndeplinire alături de primarii actuali, în localităţile noastre, aceste proiecte.

Aceste proiecte le poţi duce la capăt într-o majoritate consolidată la Consiliul Judeţean. Am pornit ca USL, am pornit nişte proiecte politice, ca să ne trezim după doi ani cu o decizie luată dintr-un capriciu de cei de la Bucureşti, să abandonăm acest proiect politic şi să ne anexăm la alte proiecte politice alături de PDL.

Ei au fost în Opoziţie, au fost sancţionaţi de populaţie. Neavând ce să facă, au forţat această fuziune cu PNL şi acum se simt foarte bine cu culorile liberale, mai ales la Bistriţa, unde portacaliul s-a transformat în albastru şi galben.

Acest proiect trebuia bine gândit, trebuia bine armonizat şi cred că se putea face acest lucru după 2016, când PSD şi PNL îşi duceau la bun sfârşit proiectul politic USL. Fiecare mergea pe drumul lui, noi pe centru-dreapta, ei, pe centru –stânga.

Nu a fost să fie aşa, consider că actuala majoritate în Consiliul Judeţean trebuie păstrată, trebuie să nu blocăm Consiliul Judeţean şi să ducem la bun sfârşit proiectele primarilor. Unele capricii ale unor lideri politici de a rupe majoritatea în CJ, doar pentru a da satisfacţie acestei Opoziţii, cred că nu este binevenită şi de bun augur pentru locuitorii judeţului.

Regret şi dezaprob gestul făcut de colegii mei prin excluderea din PNL a vicepreşedintelui Dorin Popescu, cred că a fost un act pripit, nu am fost consultaţi, s-a făcut şi pe uşa din jos, respectiv să i se ridice calitatea de membru de partid, neavând curajul de a-l demite, cum demite un partid un membru dacă a greşit din punct de vedere statutar faţă de PNL.

Sper ca această Ordonanţă să limpezească apele, iar, din punctul meu de vedere, pot să vă asigur că o să rămân în permanenţă liberal.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5