Mii de credincioşi, aşteptaţi pe Valea Someşului. În premieră, 5 episcopi şi Brâul Maicii Domnului ajung la Maieru. Sava Negrean Brudaşcu şi Andra vor cânta la sărbătoare

Premieră pe Valea Someşului, unde vor ajunge, pe 29 aprilie nu mai puţin de 5 ierarhi. De asemenea, mii de credincioşi sunt aşteptaţi să se închine la Brâul Maicii Domnului, adus special din Grecia. Pentru ca lucrurile să iasă bine, reprezentanţii Inspectoratului Județean de Poliție, ai Inspectoratului de Jandarmi și ai Brigãzii 81 Mecanizatã "General Grigore Bãlan" Bistrița-Nãsãud au fost într-o nouã vizitã la Maieru.
Delegaţia din Grecia, care aduce Brâul Maicii Domnului, ajunge vineri dimineaţa la ora 8 la Maieru, urmând să fie aştezat spre închinare într-un baldachin în curtea bisericii până duminică seara târziu. Permanent lângă acesta vor sta oamenii de ordine, astfel încât fiecare credincios să reuşească să se închine.
Scena este deja amplasată, în curtea bisericii, peste 1000 de panseluţe au fost plantate pe alei şi întreaga comună este primenită pentru sărbătoarea unică, ce cu siguranţă va intra în istoria acestor ţinuturi.
„Avem binecuvântarea ca slujba de resfinţire a bisericii "Sfântul Arhidiacon Ştefan" şi Sfânta Liturghie să fie săvârşite de un sobor de cinci ierarhi şi aproximativ 40 de preoţi şi diaconi. Cei cinci ierarhi care vor fi prezenţi, cu ajutorul Domnului, la Maieru sunt: IPS Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, PS Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, PS Evloghie, Episcop de Adrianopol şi stareţul Mănăstirii Rila din Bulgaria, PS Visarion, Episcopul Tulcii şi PS Ilarion Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. Cinstitul Brâu al Maicii Domnului va fi adus de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia. În răstimpul a trei zile, credincioşii evlavioşi din tot judeţul vor avea posibilitatea de a atinge acest odor de mare preţ.
Duminică dimineaţa va avea loc slujba de resfinţire a bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Arhidiacon Ştefan”, după amplele lucrări de renovare de care s-a bucurat lăcaşul de cult. În continuare. După terminarea Sfintei Liturghii va urma un ceremonial militar-religios. În cadrul acestuia va fi sfinţit Monumentul Eroilor măiereni căzuţi pe câmpurile de luptă în cele Două Războaie Mondiale, monument amplasat la intrarea în curtea bisericii, şi va avea loc o impresionantă paradă militară susţinută de Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” Bistriţa-Năsăud. Să ne bucure Dumnezeu cu o sărbătoare frumoasă” spune părintele Dan Cismaş.
După-amiaza, de la ora 17.00, Primăria Comunei Maieru organizează un concert extraordinar, printre invitaţi numărându-se nume sonore ca Sava Negrean Brudaşcu sau Andra.
La „Sărbătoarea măierenilor” sunt aşteptaţi toţi fiii satului, dar şi ceilalţi locuitori ai judeţului Bistriţa-Năsăud care doresc să se bucure de câteva momente de înălţare sufletească.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]