Mihail Kogălniceanu-200

Se împlinesc anul acesta două secole de la naşterea marelui om politic,de obârşie moldoveană,Mihail Kogălniceanu,orator neântrecut,istoric şi scriitor.
Se naşte la Iaşi în anul 1817,unde capătă primele învăţături de la călugărul maramureşean Gherman Vida.Urmează apoi pensionul unui fost ofiţer francez şi şcoala de la Miroslava, lângă Iaşi,fiind coleg şi prieten cu Al.I.Cuza,V.Alecsandri şi Matei Millo.Face studii literare,istorice şi juridice strălucite în Franţa şi Germania.
Reîntors la Iaşi,conduce diferite reviste,dând o nouă orientare literaturii române,în sensul specificului naţional-„Alăuta românească„ ,,Dacia literară","Propăşirea","Steaua Dunării" etc. Indeplineşte funcţia de director al Teatrului Naţional din Iaşi,alături de V.Alecsandri şi C.Negruzzi .In anul 1843 e profesor la Academia Mihăileană ,inaugurând cursurile de istorie printr-un inimos Cuvânt de deschidere.Consulul rus a dispus închiderea cursului.Domnitorul M.Sturza,cu care intră în conflict,îl exilează pe timp de o lună la Râşca, în anul 1844.N-a participat direct la Revoluţia de la 1848,fiind refugiat la Cernăuţi şi Paris. După căderea domnitorului Sturza,începe lupta pentru Unire şi pentru Independenţa României,în care a avut un rol cardinal.
Spre finalul vieţii a fost terorizat de o boală neiertătoare,din cauza calculilor renali, îndurând la Bucureşti şi Paris unsprezece operaţii. Ultima făcută în capitala franţei i-a fost fatală.Sub efectul cloroformului,inima marelui cărturar s-a oprit.Trenul mortuar l-a adus pe ultimul drum în anul 1891,prin Burdujeni şi Ruginoasa lui Cuza-Vodă, în Iaşii săi natali,în onoruri funebre naţionale,fiind înmormântat la locul său de veci de la Cimitirul Eternitatea.
Deşi nu se considera scriitor, a avut un viu talent literar, lăsându-ne alături de operele istorice şi oratorice şi câteva proze frumoase cum sunt:"Iluzii pierdute," "Tainele inimii,"

„Adunări dănţuitoare" , „Fiziologia provinţialului „etc