Mici, dar cu suflet mare!

,, Mici, dar cu suflet mare!” a fost genericul celei de- a doua activităţi derulate în cadrul proiectului judeţean ,, Dăruind un zâmbet! ”- desfăşurat în parteneriat de către Şcoala Gimnazială ,, Grigore Silaşi” Beclean cu Centrul Misionar Social Cultural ,, Sfântul Apostol Andrei” şi cu Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă din localitate.
Activitatea a avut un caracter caritabil, urmărindu- se implicarea unui număr cât mai mare de copii şi părinţi. La propunerea învăţătoarelor Veturia Seserman, Maria Brătan, Margareta Blaga, Eugenia Fodor, Adina Marcu, cei mici au adunat haine, jucării sau cărţi. Demersul micilor şcolari a fost sprijinit de părinţi, dar şi de alţi oameni de bine care li s- au alăturat şi au donat rechizite. S- au oferit aceste daruri cu multă bucurie şi speranţă, toţi cei implicaţi gândindu- se că prin gestul lor mărunt vor alina neajunsurile vieţii şi vor aduce un strop de bucurie.
Activitatea caritabilă s- a încheiat cu un recital de colinde oferit de elevii de la CSEI îndrumaţi de cadrele didactice Tatiana Silveşan şi Lavoria Colceriu.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]