Mesajul Preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice ocazionat de Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice

Dragii noştri părinţi şi bunici,

Ziua de 1 octombrie, dedicată omagierii celor ajunşi în toamna vieţii, este o zi specială pentru toţi, tineri şi vârstnici deopotrivă, zi încărcată de înţelepciune şi har.
Am deosebita plăcere şi – în acelaşi timp – marea onoare de a mă adresa dumneavoastră în cel de-al treilea an de mandat ca Preşedinte al Casei Naţionale de Pensii Publice, animată de dorinţa de a vă transmite expresia celor mai sincere sentimente de preţuire.
Toate acţiunile şi măsurile promovate de colegii din Casa Naţională de Pensii Publice, precum şi din casele teritoriale, au ca principală preocupare oferirea de servicii publice de calitate, accesibile şi aproape de beneficiari. Îmi doresc pentru mine şi colegii mei să trăim, prin dumneavoastră, satisfacţia misiunii îndeplinite.
Astăzi însă, mai mult ca oricând, afecţiunea şi recunoştinţa noastră se vor revărsa asupra dumneavoastră, făuritori de valori materiale şi spirituale, suflete nobile care ne-aţi călăuzit paşii în viaţă şi ne sunteţi modele de urmat.
Doresc să vă asigur că priceperea şi energia noastră vor fi orientate şi în continuare pentru a vă fi sprijin atunci când veţi avea nevoie, iar în mintea şi sufletul meu aveţi un loc aparte.
Adresez tuturor calde urări de sănătate, linişte şi bucurii alături de cei dragi.
La mulţi ani!
Preşedinte CNPP,
Ileana Ciutan

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5