CUVÂNTUL VINDECĂTOR

Melania Cuc – Confesiuni

Uneori, ne întrebăm dacă noi, oamenii, comunicăm unii cu alţii.
Lectura volumului: „Cartea cu coperţi de aer”, Editura Karuna, Bistriţa, 2012 ne răspunde afirmativ şi ne oferă plăcuta ocazie să cunoaştem crâmpeie din viaţa scriitoarei Melania Cuc.
Ziaristul Menuţ Maximinian poartă un dialog amplu cu artista-scriitoarea-jurnalista Melania Cuc şi, din „arta conversaţiei” lor a rezultat o carte pe care am citit-o cu sufletul şi mintea.
Am parcurs 190 de pagini de confesiune uluitoare a unei vieţi trăită până acum pe pământ timp de 65 ani şi, exact ca şi în alte dăţi când am citit cărţi despre vieţile unor personalităţi ce pot servi ca model, m-am gândit ca aceste lucrări să fie cunoscute de către tineri, în cazul de faţă, mai ales de aceia care vor să devină scriitori.
Reporterul a pus zeci de întrebări vizând toate laturile vieţii Melaniei Cuc, dar şi teme universale despre evoluţia umană şi a ascultat, cu răbdare, răspunsurile ample ale eroinei ce conţin date personale şi despre familie, înfăţişarea unor momente sociale din ţară, învăţăminte pentru semeni spuse făcând apel, uneori, la antiteză, evoluţia ca scriitor, aspecte din activitatea sa profesională.
Toată cartea este scrisă într-un limbaj decent, cult şi fascinant. Întrebările puse o întorc pe Melania Cuc în timp, amintirile sunt vii, descrierea este minunată.
De oriunde aş alege un citat, ar fi sugestiv. Mă voi decide asupra câtorva în cadrul acestui articol.
Melania Cuc îşi aminteşte din prima tinereţe:
„... cei doi bărbaţi, de vârste şi cu şcoli diferite, făceau conversaţie. Acolo existau legi nescrise, pentru clipele acelea, exista un soi de comuniune între spiritele umane. Vorbeau despre un spectacol de operă care tocmai avusese premiera în oraş, despre pictură şi cărţi celebre. Când unul dintre ei îşi expunea ideea, celălalt îl privea în ochi cu un soi de admiraţie. Erau într-o complementaritate naturală, trăiau evenimentul dialogului cu eleganţă burgheză.”
M-au impresionat până la lacrimi splendidele amintiri ale Doamnei Melania Cuc despre bunici săi. Eu nu am cunoscut nici un bunic. Ambii mei părinţi au fost orfani de mici.
„Bunicul Simion avea harul comunicării, ca puţini alţi oameni pe care i-am cunoscut în viaţa asta. Era mândru de originea sa. De tot ceea ce realizase cu mintea şi cu palmele. Era primul ţăran sadea din sat care îşi făcuse feciorii domni mari, cu carte! Îi purtase la facultate. Avea şi o imaginaţie extraordinară; cred că de la el am moştenit acel strop de libertate interioară. [...] prin bunica dinspre mamă, care era din Domneşti, şi filiera mea paternă, sunt româncă cu documente de stare civilă în ordine, atât cât se găsesc ele în arhivele scrise şi nescrise. Peste tot şi toate, ne uneşte un legământ ancestral.”
Când ziaristul Menuţ Maximinian o întreabă despre satul copilăriei, Melania Cuc ne prezintă o emoţionantă perioadă din viaţa sa. Arată cum s-a întors în satul natal, venind din Bucureşti, după anul 1997 având un motiv temeinic:
„Eram bolnavă de Dor. Nu este o metaforă. Eram obosită fizic şi psihic, mă prăbuşeam mergând pe stradă şi cu greu făceam faţă problemelor din redacţia, din Casa Presei, unde lucram atunci.”.
Pentru mine, miraculoasa povestire despre întoarcerea la locul naşterii după un periplu prin lume a Melaniei Cuc, a constituit un prilej de mari emoţii. Aproximativ la aceeaşi vârstă şi eu m-am retras din Bucureşti la Bistriţa, deşi iniţial am avut în minte să mă instalez aproape de locul naşterii. Dacă nu aş fi fost singură, încât să pot fi ajutată, poate, într-o înţelegere cu surorile, mergeam şi eu în satul meu natal. Se spune că acolo sunt energiile cele mai benefice pentru scris, sau pe o rază de câţiva zeci de kilometri în jur.
La fel de emoţionată am fost când am găsit anumite similitudini în viaţa şi gândirea eroinei cu situaţii din viaţa mea. Şi eu am dorit când eram mică să urmez un liceu umanist şi o facultate umanistă la zi şi să devin scriitoare, dar din motive economice am urmat un liceu de contabilitate, o facultate în cadrul Academiei de Ştiinţe Economice şi am lucrat peste 30 ani în domeniul legislaţiei de pensii. Cât despre scris, am scris mulţi ani doar în domeniul juridic.
Doamna Melania Cuc este demult scriitoare şi poetă, are din naştere talent, dar sunt de acord cu regretul exprimat că nu a cunoscut studenţia ce i s-ar fi cuvenit. Şi eu mi-am dorit să pot urma o facultate la zi. Să o ascultăm ce spune şi despre scrisul domniei sale:
„Din păcate, nu am putut umple niciodată golul pe care ar fi trebuit să-l completez cu ceea ce înveţi într-un Liceu de profil, la o Facultate de Litere cu cursuri făcute la zi.
Aveam prietene care erau studente la filologie, fete cu familie care le putea susţine financiar în Bucureşti. Uneori mergeam cu ele în Aula Universităţii şi de fiecare datp sângeram că nu am avut şansa să mă bucur de studenţia care mi s-ar fi cuvenit, una clasică, cu colocvii, mici nebunii, cu prieteniile care să reziste toată viaţa. În scris, nu ştiu dacă aş fi avut de câştigat, eu nu sunt pentru literartura făcută după tipar clasic. Aşa ar putea scrie oricine. Eu sunt Liberă şi mă „joc” cu vieţile personajelor mele, nu mi-a frică de nimeni. Critica nu mă atinge. Doar eu ştiu unde am greşit, şi dacă am greşit într-o idee, într-o naraţiune, poate aşa a trebuit să fie. Cine poate stabili ce este greşeala?”.
Ca să o întrebe despre „viaţa de dincolo de viaţă” Menuţ Maximinian, inspirat, se referă la plecarea Valeriei Peter Predescu şi a baronului Alexandru Misiuga.
Melania Cuc răspunde:
„Da, ei au fost doi oameni adevăraţi, dincolo de harul pe care îl avea fiecare, în felul lui, pentru artă. Atât de deosebiţi, dar foarte apropiaţi prin generozitate şi implicarea până la ultima lor de picătură umană, în lucrarea pe care o făceau. Au trăit frumos. Au murit frumos! Aşa cum mi-aş dori să mor şi eu când va fi să fie, fără a fi legată de patul de suferinţă, fără a avea timp să îmi fie frică de Marea trecere. Cu fiecare dintre cei doi am avut relaţii de prietenie diferite. Cu Vali şi pentru Vali, am scris o carte. Cu baronul Misiuga am lansat romanul meu „Cinând cu Dracula” şi am petrecut clipe de tainică mirare în Turnul dogarilor, acolo unde el îşi avea atelierul, unde îşi confecţiona păpuşile celebre. Era un copil mare. Îmi amintesc că, odată, în turnul medieval fiind, am observat în lucarna sub care el îşi avea masa de lucru, câteva pânze de păianjen. Am luat o cârpă... le-am şters. Baronul s-a supărat rău. Îi invadasem intimitatea, îi stricasem jocul acela superb ca de umbre chinezeşti, cu care ne amăgea frumos pe fiecare dintre noi.
[...] Eu cred în spirit, în energia divină, deşi nu sunt de acord cu multe dintre teoriile sofisticate ale religiilor de tot felul. Eu cred că totul este mult mai simplu! Viaţă fără moarte, doar că, în dimensiuni diferite. Totul este iubire! [...] În rest, sunt împăcată cu mine.”
Spre final, am să mai reproduc doar o întrebare şi un răspuns din această minunată carte despre care se poate vorbi mult, dar cel mai minunat este să o citim pentru că întâlnim o parte din viaţa acestui om vrednic – Melania Cuc care a reuşit prin muncă şi credinţă să răzbească. Întâlnim şi ce critică şi ce laudă Melania Cuc când se referă la mulţi oameni importanţi din cultura ţării noastre şi nu numai. Ne mărturiseşte, între altele, care îi sunt scriitorii preferaţi. Amintim pe Vasile Voiculescu, Daniela Zeca Buzura şi Doru Dăncuş.
Să o auzim vorbind despre dânsa:
„MM. Cum ar suna un autoportret în câteva rânduri?
M.C. –Sunt un om normal, fără vicii ce ar putea să facă rău altora. Scriu pentru că nu pot altminteri, scriu, scriu... adică mărturisesc cine sunt, cine cred eu că suntem noi, oamenii ca specie. Îmi place să cred că sunt un om generos, nu risipitor. Iert greşiţilor mei, pentru a fi iertată şi eu. Mi-e frică doar că aş putea face degeaba umbră pământului.”.
Mă bucur că, în calitatea mea de cititoare, am citit această splendidă lecţie de viaţă umană, viaţa Melaniei Cuc.
Vă recomand cu dragoste această carte din care veţi vedea, între altele, ce a făcut societatea în care a trăit din Vărvăruţa Măriuţii a lui Ionuc a Vârvarii adică din Melania Cuc, dar, mai ales, ce lucru foarte bun a făcut Melania Cuc din ceea ce a făcut societatea cu dânsa.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5